Evenimente

 

Lansare studiu “Analiză de diagnostic a domeniului egalităţii de şanse şi gen din România: probleme, nevoi, soluţii europene”

 

Centrul de Resurse Juridice (CRJ) a lansat în 9 martie, într-o conferinţă de presă la Bucureşti, studiul: “Analiză de diagnostic a domeniului egalităţii de şanse şi gen din România: probleme, nevoi, soluţii europene”. Cercetarea a fost realizată de către experţi antidiscriminare ai Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Centrului de Resurse Juridice şi ai Fundaţiei Giacomo Brodolini din Italia, în proiectul „Reţea multiregională de servicii de consiliere antidiscriminare pentru incluziunea socială a persoanelor discriminate”, cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenţie 6.3. Promovarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii.

Conform rezultatelor analizei, autorităţile locale şi centrale cu atribuţii în domeniu  trebuie să se coordoneze şi să introducă principiul nediscriminării în activităţile de asistenţă şi incluziune socială pe care le desfăşoară. Acest lucru se poate face şi printr-o formare specifică a personalului autorităţilor publice locale şi a altor actori relevanţi la nivel local în domeniul egalităţii de şanse şi de gen: sindicate, patronate, organizaţii neguvernamentale şi mass media.
Studiul mai cuprinde o prezentare cadrului legal şi instituţional din România în ceea ce priveşte protecţia drepturilor grupurilor vulnerabile, rezultatele unei analize sociologice privind modul în care a fost pus în practică principiul egalităţii de şanse şi de gen la nivel local, precum şi eficienţa aplicării acestui principiu. De asemenea, cercetarea include o analiză a cadrului legal şi instituţional italian, a exemplelor de bună practică din Italia şi din alte ţări europene. În final sunt prezentate recomandări în vederea îmbunătăţirii situaţiei din România din perspectiva egalităţii de şanse şi de gen.
 
 

 


 

2011
2010
Participare la atelierul internaţional „Accesul transfrontalier la justiţie pentru ONG-urile de mediu”
Accesul la locul de muncă și condițiile de muncă ale minorităților etnice, LGBT și ale migranților dezbătute la SEN 2010
Masă rotundă: "Repere şi contribuţii pentru asigurarea eticii şi integrităţii în administraţia publică"
Intâlniri cu reprezentanţii cetăţenilor la nivel local pe tema participării acestora la viaţa publică
Cursuri de formare destinate consilierilor de etică din administraţia publică
Lansare studiu “Analiză de diagnostic a domeniului egalităţii de şanse şi gen din România: probleme, nevoi, soluţii europene”
2009
2008
2007
2006
2005
2004