Decizie istorică a CCR: acceptarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informații în cazul protocoalelor din 2009 și 2016 echivalează cu necostituționalitatea acestora. Totală, în cazul celui din 2009 și parțială, în cazul celui din 2016. Finalul este că începem să ne învățăm cu regulile democratice care spun că probele sunt strânse de procurori și ofițeri de poliție judiciară, în baza unor dispoziții procesual penale emise de legiuitor, publicate în Monitorul Oficial (deci, nesecrete) și, implicit cunoscute și de judecători (cum or fi judecat până acum?) și de oricare subiecți procesuali.
Au trecut 30 de ani de la Revoluție, perioadă în care, la începuturi, întelegând mai bine tragediile prin care am trecut, am luat decizia de a scoate serviciile secrete din zona de cercetare penală, permisă înainte de 1989. Insidios, din motive ce țin de cultura democratică precară și/sau cutume instituționale bine păstrate, au apărut protocoale secrete care, în ciuda interdicțiilor legale, au permis SRI reluarea vechilor obiceiuri iar parchetelor vechea subordonare. După încheierea Protocolului din 2009 s-a încercat intrarea, cumva, în legalitate, prin inserarea în mult-laudatul Nou Cod de procedură penală a “altor organe abilitate ale statului” în procedura de obținere de material probator, articol declarat de către CCR în 2016 ca fiind neconstituțional. Cu siguranță, în afară de inițiatorii Protocoalelor (care trebuie să raspundă într-un fel), este la fel de vinovat Parlamentul României care a lăsat în nelucrare o legislație învechită și care a numit membri slabi în comisiile de control al serviciilor secrete.
Asadar CCR a reușit, mult hulită fiind (de către cei care fie nu înțeleg, fie nu vor să înteleagă), să repună serviciile secrete în zona lor de competență legală și constituțională (le-a făcut un serviciu), a certat Parlamentul pentru că nu a exercitat controlul parlamentar într-un mod efectiv și a lăsat parchetele să își facă treaba pentru care au un capitol special în Constituție.
Nu cred, în schimb, că este rolul Curtii Constituționale să rezolve toate păcatele noastre, cum ar fi: citirea legilor cu rea-credință, lipsa de cooperare loială între instituții cu efecte în blocarea, în cele din urmă a activității Curții. Curtea nu este legiutor pozitiv, nu e treaba ei să ne spună să ne vedem de fișa postului, să ne exercităm funcția publică cu bună-credință ori să fim manierați. Nu ne poate rezolva toate dilemele. În schimb, cauzele unor cetățeni simpli, care au ridicat excepții de neconstituționalitate în propriile dosare, nu mai ajung pe rolul Curtii Constituționale întrucat aceasta este blocată constant de către cei care ne conduc destinele. Ca și cetatean, consider ca este un abuz de Curte Constitutionala.
Georgiana Iorgulescu, Directoare executivă, Centrul de Resurse Juridice, 0722 505 181
