Jul 06

Strategia Naţională Anticorupţie – Cum putem preveni corupţia ?

Cum putem preveni corupţia prin noua Strategie Naţională Anticorupţie?
Dezbatere între organizaţiile neguvernamentale şi autorităţile publice

 

Fundaţia Konrad Adenauer – Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est şi Centrul de Resurse Juridice, în parteneriat cu Ministerul Justiţiei, au organizat marţi, 5 iulie 2011, o dezbatere privind priorităţile sectorului neguvernamental în privinţa măsurilor de prevenire a corupţiei ce ar trebui incluse în noua Strategie Naţională Anticorupţie. Acţiunea face parte dintr-o serie de evenimente similare dedicate dezbaterii publice şi elaborării noii Strategii Naţionale Anticorupţie. Întâlnirea a vizat două mari teme de interes pentru organizaţiile neguvernamentale: transparenţa şi accesul la informaţiile de interes public, pe de o parte, şi modul în care instituţiile cu atribuţii în domeniul luptei împotriva corupţiei vor conlucra în implementarea viitoarei strategii, pe de altă parte.

La dezbatere au participat reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, ai Consiliului Superior al Magistraturii, ai Agenţiei Naţionale de Integritate, ai Direcţiei Generale Anticorupţie şi ai Unităţii Centrale pentru Reforma Administraţiei Publice din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, ai Secretariatului General al Guvernului, ai Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, dar şi 35 de reprezentanţi ai comunităţii diplomatice şi ai organizaţiilor neguvernamentale care derulează proiecte în domeniul integrităţii angajaţilor din sectorul public.

 

 

Permanent link to this article: http://www.crj.ro/blog/archives/143