Bunurile confiscate din infracţiuni vor fi redate în mod vizibil societăţii

Astăzi, 11.11.2015, Camera Deputaţilor, cameră decizională, a adoptat, legea pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI). Această lege cuprinde mai multe prevederi privind reutilizarea socială a bunurilor confiscate din infracţiuni. Astfel, in temeiul noii legi:

  • Clădirile, apartamentele şi terenurilor confiscate vor putea fi transmise sau date în folosinţă gratuită unităţilor administrativ teritoriale, asociaţiilor şi fundaţiilor, Academiei Române şi academiilor de ramură pentru a fi utilizate pentru obiective de natură socială sau de interes public. Procedura efectivă va fi reglementată prin Hotarăre de Guvern. Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) va propune Ministerului Finanţelor Publice bunurile imobile care vor face obiectul acestor dispoziţii (art. 34-36 din Lege).
  • Sumele de bani rezultate din vânzarea bunurilor mobile şi imobile confiscate vor fi distribuite pentru educaţie (20% din suma totală), sănătate (20%), organele de aplicare a legii (45% – câte 15% la MAI, MP şi MJ) şi asociaţii, fundaţii cu obiect de activitate în domeniul social, academii de ramură (15%). Procedura efectivă de distribuire a sumelor va fi reglementată prin Hotarăre de Guvern, urmând ca sumele să fie folosite în scopul educaţiei juridice, prevenirii criminalităţii şi asistenţei victimelor infracţiunilor, precum şi a altor proiecte de interes public (art. 37 din Lege).

Legea privind Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României.

Proiectul de lege a fost iniţiat de Ministerul Justiţiei, după o consultare la care a participat şi coaliţia „Iniţiativa pentru reutilizare”, formată din 35 de organizaţii neguvernamentale (detalii despre iniţiativă aici). Prima formă prezentată de Ministerul Justiţiei includea reutilizarea socială a bunurilor imobile confiscate, însă în forma adoptată de Guvern aceste prevederi au fost înlăturate ca urmare a adoptării OUG 7/2015. La solicitarea coaliţiei „Iniţiativa pentru reutilizare”, Avocatul Poporului a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a OUG 7/2015, cazul aflându-se pe rolul Curţii Constituţionale. Proiectul de lege adoptată de Guvern a inclus şi două amendamente ale coaliţiei „Iniţiativa pentru reutilizare” ce priveau transparenţa bunurilor imobile confiscate şi capacitatea Agenţiei de a iniţia politici publice în domeniu. Proiectul de lege a fost dezbătut, apoi, la Senat, unde Comisia Juridică şi-a însuşit amendamentele coaliţiei „Iniţiativa pentru reutilizare” cu privire la reutilizarea bunurilor imobile confiscate. Proiectul de lege a fost însă respins de Senat, ca primă Cameră sesizată, şi a fost transmis Camerei Deputaţilor. Comisia Juridică a Camerei, după 3 săptămâni de dezbateri, a admis amendamentele privind reutilizarea socială propuse de coaliţia „Iniţiativa pentru reutilizare”.

 

Date de contact: Radu Nicolae, manager program, Centrul de Resurse Juridice, tel. 0720535029, E-mail: rnicolae@crj.ro

 

Articolele de lege privind reutilizarea socială adoptate de Camera Deputaţilor sunt următoare:

Art. 34 – Bunurile imobile intrate, prin confiscare, în proprietatea privată a statului pot fi transmise cu titlu gratuit în domeniul privat al unităţilor administrativ teritoriale, la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice la propunerea Agenţiei, pentru a fi utilizate pentru obiective de natură socială.

Art. 35 – Bunurile imobile intrate, prin confiscare, în proprietatea privată a statului pot fi date în folosinţă gratuită asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi a Academiei Române şi a academiilor de ramură înfiinţate în baza unei legi speciale, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice la propunerea Agenţiei, pentru a fi utilizate pentru obiective de natură socială, de interes public, sau în raport cu obiectul lor de activitate, după caz.

Art. 36 – Regulamentul privind reutilizarea socială a imobilelor intrate, prin confiscare, în proprietatea privată a statului se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art.37

(1) Sumele rezultate din valorificarea bunurilor mobile şi imobile, după rămânerea definitivă a hotărârii de confiscare se alocă, pe baza bilanţului anual prezentat de Agenţie, astfel:

  1. a) 20% pentru Ministerul Educaţiei şi Cercetării;
  2. b) 20% pentru Ministerul Sănătăţii;
  3. c) 15% pentru Ministerul Afacerilor Interne;
  4. d) 15% pentru Ministerul Public;
  5. e) 15% pentru Ministerul Justiţiei;
  6. f) 15% pentru asociaţii şi fundaţii cu obiect de activitate în domeniul social şi pentru academii de ramură înfiinţate în baza unei legi speciale.

(2) Instituţiile menţionate la alin.(1) lit. a) – e) vor prevedea anual, în limita sumelor prevăzute, cheltuieli suplimentare bugetului alocat fiecărui ordonator de credite, altele decât cele pentru salarii, premii ori stimulente.

(3) Regulamentul privind distribuirea sumelor prevăzute la alin.(1) se aprobă prin hotărâre a Guvernului în termen de 60 de zile şi vor avea în vedere criterii de distribuire a acestora în scopul educaţiei juridice, prevenirii criminalităţii şi asistenţei victimelor infracţiunilor, precum şi a altor proiecte de interes public.

Raportul Comisiei Juridice, de disciplina și imunitati