Câte Protocoale clasificate trebuie să mai iasă la iveală pentru ca CSAT să se hotărască să publice propriile hotărâri în urma cărora au apărut aceste Protocoale?

24.04.2018

În lipsa declasificării, încă, a Protocolului ICCJ-SRI-PG, se ridică, dincolo de grozăvia în sine a simplei existențe a acestui Protocol, întrebări legitime cu privire la cele declarate de Președinta ÎCCJ:

‘’E o interpretare greşită că avizele de interceptare date de Curte nu au avut un temei legal. Temeiul legal era decizia CEDO, care face parte din dreptul intern şi care interzicea ca avizele să fie date de procurori, aşa cum prevedea Legea 51. Problema era că, în lipsa unei norme interne, nu există o procedură (..). Eu cred că ăsta este argumentul pentru care a fost încheiat acel protocol în 2009, că după decizia CEDO nu a exista un cadru legal în baza căruia instanţele să dispună autorizarea înregistrării, iar nu parchetul. (..)” (Sursa: http://www.mediafax.ro/social/presedintele-iccj-despre-protocol-am-cerut-aviz-pentru-declasificare-parchetului-general-si-serviciului-roman-de-informatii-17142362).

Prin urmare, în opinia șefei ICCJ:

  • Un protocol clasificat poate constitui temei legal pentru o procedură de interceptare pe siguranța națională, protocol necunoscut de nicio persoană interceptată;
  • Este în regulă faptul că judecători de Înaltă Curte au dat avize în baza unui „cadrul legal”, care era Protocolul clasificat;
  • Aplicarea unei hotărâri CEDO, în dreptul intern, atunci când legiutorul primar sau secundar nu își fac datoria, se face prin intermediul unui protocol clasificat.

Dacă se admite, prin absurd, că protocolul a fost temeiul legal pentru interceptări, cum anume s-a procedat între perioada 2007 (aprilie 2007, Hotărârea Dumitru Popescu, la care face referire șefa ÎCCJ) și anul 2009, anul semnării Protocolului ICCJ-PG-SRI?

Si, în fine, ca “amănunt”,  există  încă din 2004 Legea nr. 535 privind combaterea terorismului, care, în ciuda titlului, la art. 21 și 22 se ocupă de procedura obținerii autorizării mandatelor de interceptare pe siguranță națională de la JUDECĂTOR, pentru orice fel de amenințări la adresa siguranței naționale.  Prin urmare, de ce era nevoie de Protocol clasificat?

Dar, cel mai important aspect, atât pentru judecători cât și pentru procurori: dacă s-ar fi făcut separarea naturală, democratică, între informațiile pe care le culeg serviciile de informații (informații și nu probe) și infracțiuni, oricare ar fi acestea, din Codul penal, autorizările pentru interceptarea oricărei comunicații ar fi fost din zona Codului de procedură penală (cu echivalent în strângerea de probe), apanajul  judecătorului  încă din 2003.

Melanjul dintre serviciile secrete și parchete, cu acceptul judecătorilor, prin intermediul Protocoalelor secrete este de neînchipuit în democrație. Aceste derapaje grave, din păcate, au fost trecute cu vederea, din motive necunoscute nouă, neofiților, și de către ambasade și de către misiunile de analiză a sistemului de justiție românesc de la Bruxelles ori GRECO. Chiar dacă ele nu figurează ca puncte de evaluare de sine stătătoare în diverse rapoarte, independența justiției, căci despre ea vorbim, constituie fundamentul statului de drept și premiza fără de care drepturile și libertățile sunt un “lux teoretic”.

  Georgiana Iorgulescu

Directoare executivă

Centrul de Resurse Juridice

WP-Backgrounds by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann