Cazul Centrului de plasament pentru copii cu probleme psihosociale Oradea

Detalii:

Data iniţierii procesului: 03.11.2014

Data hotărarii definitive: 06.01.2015

Etape procesuale parcurse: Fond (hotărâre definitivă)

Link pe portal just: aici.

Documente ataşate:

Denunț

Ordonanță de clasare

Plângere împotriva ordonanței de clasare

Ordonanța de respingere a plângerii

Plângerea adresată instanței

Faptele și soluția pe scurt:

În octombrie 2013, Centrul de Resurse Juridice a formulat o sesizare către Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea cu privire la tratamentele aplicate minorilor cu probleme psihosociale dintr-un centru de plasament din Oradea. CRJ a luat cunoștință de faptele care aveau loc în acest centru în urma unui reportaj TV, în care copiii din centru descriau violențele și abuzurile la care erau supuși (copiii erau dați cu capul de pereți, li se prindeau degetele în tocurile ușilor, erau bătuți cu bastonul, palmele și genunchii).

În martie 2014, Parchetul a dispus clasarea cauzei, invocând lipsa de probe (ignorând declarațiile a cinci minori care au afirmat că au fost bătuți), susținând că aplicarea unei corecţii “izolată, întâmplătoare, determinată de o greşeală a minorului” nu este suficientă pentru existența infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului și oferind argumentul halucinant cum că violența împotriva minorilor poate fi justificată în anumite situații, “deoarece pentru educarea şi corijarea minorilor sunt situaţii în care trebuie să se procedeze, cu fermitate şi chiar cu severitate în cazuri izolate si atunci când aceştia greşesc.”

Plângerea pe care am formulat-o împotriva ordonanței de clasare a fost respinsă fără motivare. În consecință, am atacat soluțiile Parchetului la Judecătoria Oradea, care la data de 6 ianuarie 2015 ne-a dat câștig de cauză, admițându-ne plângerea și trimițând dosarul înapoi la Parchet.

Importanţa procesului:

Procesul este important deoarece modul în care Parchetul a efectuat investigația în acest caz nu este o excepție, fiind reprezentativ pentru cauzele care privesc persoane cu dizabilități intelectuale instituționalizate. Organele de cercetare penală nu par a acorda prioritatea cuvenită acestor spețe, nu cunosc legislația aplicabilă, dau dovadă de neglijență în strângerea probelor și nu au încredere în declarațiile persoanelor cu dizabilități intelectuale. Chiar atunci când este vorba de bănuieli privind săvârșirea unor fapte extrem de grave, parchetele și poliția par a da de înțeles că, atunci când victimele acestor infracțiuni sunt persoane cu dizabilități intelectuale, astfel de cazuri nu reprezintă o prioritate.

Importanța procesului derivă din faptul că soluția pe care instanța a pronunțat-o confirmă pasivitatea procurorilor și obligă Parchetul la efectuarea unei investigații efective. Având în vedere că atitudinea procurorilor din acest caz nu este una singulară, hotărârea judecătorească obținută poate fi utilizată și în alte cazuri similare, pentru a determina Parchetele să își îndeplinească în mod corect atribuțiile legale.

Descrierea faptelor pe larg:

ÎLa data de 29.10.2013, am înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea un denunţ referitor la abuzurile pe care personalul Centrului de plasament pentru copii cu probleme psihosociale din Oradea le aplica minorilor din acest centru. Prin denunţ, am solicitat cercetarea şi trimiterea în judecată a persoanelor responsabile de îngrijirea şi educarea copiilor din centru, cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 180, 263 şi 306 din vechiul Cod Penal.

Denunţul a fost înaintat în urma unui reportaj difuzat la postul de televiziune PROTV în data de 24.10.2013 , în cadrul căruia mai mulţi copii din centrul din Oradea descriau abuzurile la care au fost supuşi de către educatorii lor:

“Doi dintre adolescenții cazați in centrul de plasament au fost de acord sa rupă tăcerea si sa vorbească despre ororile prin care ar fi trecut.
“Ti se introduceau degetele de la o mana intre ușă si toc. Aproape ca îți strivea degetul”, susține una dintre victime.
Apoi, rand pe rand, au iesit la iveala detalii uluitoare. La una dintre evaluarile psihologice, mai multi copii au povestit in amanunt cum ii tratau angajatii institutiei.
“Domnul A m-a luat de cap, m-a zgariat pe gat si mi-a dat cateva palme. Domnul M obisnuieste sa loveasca cu bastonul pe copii in palme, peste spate, alteori ne baga degetele la usa si tragea usa.”
“Sunt in centru de 11 luni si in acest timp mi s-au bagat degetele la usa, am fost batut cu pumnul in stomac si strans de gat” – sustine un alt copil.
“Am fost batut, dat cu capul de pereti, calcat in picioare. Am un…am aici un canin care mi-a iesit prin buza in timp ce m-o lovit. M-a amenintat ca te omor, te omor, tot asa urla la mine”, este declaratia infioratoare a altei victime.”
(http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/acuzatii-grave-la-un-centru-de-plasament-din-oradea-copiii-spun-ca-sunt-batuti-cu-pumnii-de-angajati.html)

La data de 31.10.2013, reprezentanții Centrului de Resurse Juridice au vizitat personal centrul din Oradea (după ce, cu o zi înainte, accesul le-a fost refuzat), constatând în mod nemijlocit următoarele aspecte: condiții neadecvate de cazare, tulburări de comportament ale copiilor din centru, numeroase acuzații de abuz fizic și psihic, lipsa tratamentului medical adecvat, lipsa procedurilor de depunere și soluționare a plângerilor, mai mulți adolescenți au acuzat abuzuri fizice și sexuale, amenințări cu bătaia, privarea de libertare nejustificată pe timpul nopții prin închiderea cu cheia a ușilor dormitoarelor, lipsa accesului la toaletă pe timpul nopții, folosirea tunsului foarte scurt ca pedeapsă.

La data de 17.03.2014, procurorul de caz Luca Mihaela-Cornelia a dispus clasarea cauzei, însuşindu-şi argumentele din referatul cu propunere de clasare întocmit de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor, Serviciul de Investigaţii Criminale. La data de 31.03.2013, ordonanţa de clasare şi referatul pe care aceasta s-a bazat ne-au fost comunicate, în copie.

Întrucât am considerat soluția de clasare netemeinică, am formulat plângere împotriva acesteia la Judecătoria Oradea, care la data de 6 ianuarie 2015 ne-a dat câștig de cauză, admițându-ne plângerea și trimițând dosarul înapoi la Parchet.

CRJ consideră că soluţia de clasare este netemeinică, motiv pentru care formulăm în termen prezenta plângere conform art. 339 alin. (4) C. proc. pen. Întrucât Ordonanţa nu conţine argumente proprii pentru clasare, procurorul de caz preluându-le pe cele din referatul comisarului şef Laza Gheorghe, critica de mai jos va avea în vedere motivele de clasare cuprinse în acest referat.

Descrierea celor mai importante argumente juridice:

Motivele de clasare invocate în referatul pe care s-a sprijinit ordonanța de clasare au în vedere trei aspecte:

  • lipsa de probe cu privire la săvârşirea de acte de violenţă faţă de minorii din centrul din Oradea;
  • neîntrunirea condiţiilor necesare pentru existenţa infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului;
  • existenţa unei cauze justificative, conform art. 21 alin. (1) C. Pen.

În ceea ce privește pretinsa lipsa de probe, am arătat că pentru efectuarea urmăririi penale faţă de o persoană nu este necesară existenţa unor probe care să demonstreze “dincolo de orice dubiu” că aceasta a săvârşit o infracţiune, aşa cum a susținut Parchetul. Art. 305 din C. Proc. Pen. prevede că urmărirea penală, începută cu privire la o faptă, se continuă faţă de o persoană atunci când “din datele şi probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală”. Or, în speţă, existau indicii mai mult decât rezonabile că anumiţi educatori din centru au comis acte de violenţă faţă de minorii aflaţi în grija lor. Astfel, în cuprinsul referatului se menţionează că, în luna mai 2013, în urma unei activităţi de verificare în centru, s-au constatat posibile abuzuri asupra minorilor. Chiar DGASPC a înaintat, în noiembrie 2013, un denunţ împotriva a patru dintre educatorii din centru. De asemenea, organele de urmărire penală aveau la dispoziţie şi materialul realizat de PROTV, raportul întocmit de CRJ, precum şi declaraţiile minorilor din cadrul audierilor. Reamintim că nu este vorba de un incident izolat sau de o victimă singulară, ci de abuzuri continue asupra mai multor minori, susţinute de numeroase indicii rezonabile, pertinente şi mai ales concordante, venite atât din partea DGASPC, cât și a Centrului de Resurse Juridice.

În al doilea rând, invocarea de către procurori a lipsei unor examene medico-legale, a plângerilor formulate de minori şi a aducerii situaţiei la cunoştinţa managerilor de caz denotă o lipsă de înţelegere faţă de specificul situaţiei minorilor instituţionalizaţi. După cum se precizează şi în raportul CRJ întocmit în urma vizitei în centru, minorii “nu au acces la telefon și nu pot face petiții, în care să sesizeze eventuale abuzuri, cu toate că serviciul ”Telefonul copilului” are sediul exact în acest centru de plasament. Tinerii de aici nici nu ştiu de existenţa unui număr la care pot apela pentru a sesiza eventuale abuzuri. Adolescenţii au povestit că nu știu unde și cui să sesizeze abuzurile la care sunt supuşi”. Astfel, în condiţiile în care beneficiarilor centrului le era imposibil să sesizeze abuzurile suferite, cerinţa ca aceştia să fi încunoștințat DGASPC, poliţia sau managerii de caz despre acestea apare ca absurdă. Din contră, faptul că aceste persoane erau lipsite în fapt de orice posibilitate de acces la justiţie ar fi trebuit să fie un argument pentru proactivitatea şi stăruinţa organelor de urmărire penală, nu o scuză facilă pentru clasarea cazului.

O a doua susţinere a organelor de urmărire penală o reprezintă faptul că, şi în ipoteza în care asupra minorilor din centru s-ar fi comis violenţe, acestea nu ar fi realizat oricum elementul material al infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului. Argumentul invocat în susţinerea acestei ipoteze îl reprezintă acela că, pentru a ne afla în prezenţa acestei infracţiuni, este necesar să avem de-a face cu o activitate cu caracter de continuitate, care să pună în primejdie dezvoltarea minorului, şi nu cu o “corecţie izolată, întâmplătoare, determinată de o greşeală a minorului”. O asemenea afirmație este greșită, deoarece trebuie precizat că din textul legal nu reiese cerinţa continuităţii abuzurilor. Din contră, cerinţa principală pentru existenţa acestei infracţiuni o reprezintă punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului. Astfel, şi un incident singular, dacă este de natură a avea un asemenea rezultat, poate conduce la existenţa acestei infracţiuni, întrucât continuitatea nu este o cerinţă esenţială impusă de lege în acest caz.

Ultimul argument invocat de organele de urmărire penală în motivarea propunerii de clasare îl reprezintă susţinerea că, şi dacă educatorii ar fi comis acte de violenţă faţă de minorii din centru, acest lucru ar fi fost justificat “deoarece pentru educarea şi corijarea minorilor sunt situaţii în care trebuie să se procedeze, cu fermitate şi chiar cu severitate în cazuri izolate si atunci când aceştia greşesc.”

Acest argument denotă o abordare primitivă asupra modului în care ar trebui educat un minor, precum şi o gravă necunoaştere a legislaţiei penale şi a celei de protecţie a copilului. Art. 21 alin. (1) C. Pen., invocat în cuprinsul referatului, se referă la justificarea săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală „constând în exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii prevăzute de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta”. Niciuna dintre cele două ipoteze stabilite de acest articol nu există în speţă. Legea nu recunoaşte niciun drept al niciunei persoane de a lovi un minor, iar în îndeplinirea obligaţiilor de educare şi îngrijire a minorilor este interzisă în mod expres folosirea violenţei. Acest lucru a fost reţinut şi în doctrina penală. Interzicerea aplicării violenţei faţă de minorii este expres stabilită şi de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, art. 89 din acest act normativ prevăzând că copilul trebuie protejat împotriva oricăror forme de violenţă, indiferent de mediul în care se află.