Cazul Centrului “Gheorghe Șerban” din București

Detalii:

Data inițierii procesului: 17.12.2012 (fond)

Data hotărârii definitive/Data ultimei hotărâri: 24.02.2014 (apel)

Etape procesuale parcurse: Fond și apel

Link pe portal just: aici.

Documente ataşate:

Hotărâre fond

Apelul DGASPC Sector 2

Întâmpinare la apel

Hotărâre apel

Faptele și soluția pe scurt:

În luna Octombrie 2012 am solicitat DGASPC Sector 2 permiterea accesului în CRRN “Gheorghe Șerban” din București. Solicitarea a fost determinată de suspiciunea că beneficiarii centrului sunt supuși la rele tratamente.

Accesul ne-a fost refuzat, DGASPC Sector 2 susținând că un ONG nu are calitatea de a efectua vizite de monitorizare, aceasta fiind o atribuție exclusivă a instituțiilor statului, și afirmând ne-am putea plânge organismelor internaționale, făcând de râs România.

Am atacat în instanță refuzul DGASPC Sector 2 și am câștigat, instanța obligând pârâta să ne permită accesul în centru. Instanța de apel a respins apelul DGASPC Sector 2, confirmând astfel temeinicia hotărârii instanței de fond.

Importanţa procesului:

Procesul este important deoarece reprezintă o confirmare judiciară a obligațiilor asumate de Statul Român prin Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități și prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în ceea ce privește monitorizarea respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități private de libertate.

În concret, prin hotărârea judecătorească pronunțată, se afirmă dreptul organizațiilor neguvernamentale care se ocupă de respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități private de libertate de a efectua activități de monitorizare în centrele în care locuiesc astfel de persoane, fără ca autoritățile publice să poată refuza acest lucru.

Descrierea faptelor pe larg:

La data de 29.10.2012 ne-am adresat DGASPC Sector 2 în scopul obținerii accesului în incinta Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihică “Gheorghe Șerban” din Sectorul 2, București, pentru a investiga dacă beneficiarii acestui centru au fost supuși torturii ori tratamentelor inumane sau degradante.

Solicitarea a venit în contextul în care în lunile iunie-august 2012 am primit mai multe plângeri cu privire la aplicarea unor astfel de tratamente beneficiarilor centrului.

DGASPC Sector 2 ne-a refuzat accesul, motivând că o organizație neguvernamentală nu are atribuția de a efectua vizite de monitorizare în centre rezidențiale pentru persoane cu dizabilități, aceasta fiind o atribuție exclusivă a statului, că nu am dovedit expertiza în monitorizarea respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități, că beneficiarii centrului nu au fost supuși torturii ori tratamentelor inumane sau degradante și afirmând că ne-am putea plânge organismelor internaționale, făcând de râs România.

Între timp, în centru au avut loc două controale din partea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Primul a avut loc ca urmare a sesizării unei fundații britanice, și a relevat faptul că în centru nu se respectă standardele specifice de tratament și locuire, fiind stabilite măsuri și termene concrete pentru remedierea abaterilor.

Un al doilea control a fost efectuat de un secretar de stat în Minister, împreună cu un consilier al ministrului, la sesizarea CRJ, în urma acestuia recomandându-se DGASPC Sector 2 să ne permită accesul în centru.

Cu toate acestea, DGASPC Sector 2 și-a menținut refuzul, motiv pentru care ne-am adresat Judecătoriei Sectorului 2. În cursul procesului, DGASPS Sector 2 a permis vizitarea centrului de către alte două ONG-uri (dintre care unul nu avea nicio legătură cu drepturile persoanelor cu dizabilități, iar celălalt era finanțat parțial chiar de DGASPC).

Această conduită a DGASPC nu a reprezentant o deschidere față de societatea civilă, ci o manevră făcută cu rea-credință pentru a convinge instanța de bunele sale intenții. Revelator este și faptul că unul dintre aceste ONG-uri a depus o cerere de acces în centru, cerere pe care DGASPC a aprobat-o în aceeași zi, dată ce a coincis chiar cu unul dintre termenele de judecată din proces.

În ciuda eforturilor DGASPC, instanța ne-a admis acțiunea și a obligat pârâta să ne permită accesul în centru. DGASPC a declarat apel împotriva hotărârii, însă instanța de apel a menținut hotărârea instanței de fond, confirmând astfel temeinicia cererii noastre.

Descrierea celor mai importante argumente juridice:

Argumentele juridice principale din speță au în vedere interpretarea corectă a prevederilor art. 33 pct. 3 din Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități și a art. 3 și 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Art. 33 pct. 3 din Convenția ONU prevede că

Societatea civilă, în special persoanele cu dizabilităţi și organizațiile care le reprezintă, vor fi implicate şi vor participa pe deplin la procesul de monitorizare [a implementării Convenției]”.

Astfel, acest articol impune statului român să permită organizațiilor neguvernamentale care desfășoară activități în domeniul protecției drepturilor persoanelor cu dizabilități să monitorizeze efectiv respectarea acestor drepturi, inclusiv prin vizite inopinate în centre rezidențiale.

De asemenea, art. 3 (interzicerea torturii) și art. 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului impun statului obligații pozitive pentru asigurarea respectării acestor drepturi, inclusiv aceea de a se dota cu un arsenal juridic adecvat pentru acest scop.

Statul nu poate invoca lipsa unui cadru legislativ intern pentru a se prevala de neexecutarea acestor obligații.

Având în vedere că activitatea de monitorizare pe care o desfășurăm are în vedere tocmai prevenirea și constatarea încălcărilor drepturilor menționate, refuzul DGASPC Sector 2 de a ne permite accesul în CRRN “Gheorghe Șerban” contravine obligațiilor pozitive ce incumbă statului român în temeiul CEDO.