CRJ nu participă la întâlnirea organizată de Primăria Baia Mare

CRJ nu participă la întâlnirea organizată de Primăria Baia Mare

 

În data de 12 iunie 2012, Centrul de Resurse Juridice (CRJ) a primit prin e-mail din partea primarului Municipiului Baia Mare, domnul Cătălin Cherecheş, o invitaţie de a participa, în data de 15 iunie 2012, la Baia Mare, la campania de informare publică privind măsurile întreprinse de municipiul Baia Mare vizând incluziunea socială a romilor.

Conform invitaţiei, „evenimentul va avea drept obiect informarea publică realizată de către municipiul Baia Mare privind:

– măsurile luate pentru incluziunea socială a comunităţii rome, în special a soluţionării problematicii locuirii sociale;

– procesul de relocare a romilor din zona Craica;

– incidentul produs în zona Cuprom, ca diversiune a pseudo-liderilor comunităţii rome”.

Centrul de Resurse Juridice (CRJ) nu va participa la acest eveniment. Considerăm că, prin participarea noastră, legitimăm acţiunile rasiste îndreptate împotriva romilor din Baia Mare. Starea de sărăcie extremă în care se găsesc unele dintre comunităţile de romi din Baia Mare, cât şi măsurile luate de autorităţile locale, respectiv construirea unui zid care desparte un bloc locuit de romi de restul comunităţii şi mutarea unor familii de romi într-o clădire în care se prelucrau substanţe toxice, nedecontaminată, dau măsura exactă a abordării autorităţilor locale băimărene. CRJ nu are a fi informat cu privire la aceste aspecte, şi nici nu are a dialoga în acest context.

 

Persoană de contact: Delia Niţă, Manager Program Antidiscriminare, (+4) 0729.120.383

 

 


Notă pentru editori :

Informaţii cu privire la aspectele semnalate în acest comunicat se pot găsi la :

Andrei Trif, Intoxicaţie în masă printre locatarii blocului social amenajat la Cuprom Baia Mare, în eMaramureş, 02.06.2012, available at: http://www.emaramures.ro/Stiri/67195/ULTIMA-ORA-Intoxicatie-in-masa-printre-locatarii-blocului-social-Cuprom-Baia-Mare (accesat la: 12.06.2012)

Bogdan Eduard,Exclusiv EVZ: Auschwitz-ul de la Baia Mare. 2000 de romi mutaţi în Uzina Morţii de primarul Cherecheş “Chimicul”,  in Evenimentul Zilei, 04.06.2012, disponibil la:   http://www.evz.ro/detalii/stiri/exclusiv-evz-auschwitz-ul-de-la-baia-mare-2000-de-romi-mutati-in-uzina-mortii-de-primar-984719.html (accesat la: 14.06.2012)

Ştire Deutsche Welle la: http://www.youtube.com/watch?v=G8qxew_W56s (postată la 13.10.2011) şi Ştire AFP la:http://www.youtube.com/watch?v=COs7f4VPGt0 (postată la : 01.08.2011) accesate la: 14.06.2012.