București, 24 Ianuarie 2017. Centrul de Resurse Juridice atrage atenția că abuzurile asupra persoanelor cu dizabilități mintale închise în Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihică, Măciuca, Vâlcea și lipsa de interes pentru prevenirea și sancționarea eficientă a acestora sunt parte din tratamentul inuman și degradant la care sunt supuse peste 30,000 de persoane de ani de zile.
Umilință – înjosire – tratament inuman si degradant – tortură. Și, cu atât mai revoltător, provocat unor oameni maxim vulnerabili, care trăiesc oricum, unii de zeci de ani, la limita umanității, altminteri în „grija” statului. Uitați de ceilalți, până uită chiar ei, de ei. Astfel s-ar descrie fotografiile cu tinerii internați în centrul rezidențial din Măciuca. Astfel s-ar descrie de către oameni dar si de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. De ce tortură? Pentru că astfel de tratamente provoacă frică arătând până unde pot merge unii în a nega demnitatea umană.
Imaginile de la CRRN Măciuca sunt poate cele mai dure pe care noi, la Centrul de Resurse Juridice, le-am văzut în ultimii ani, deși am organizat zeci de vizite inopinate în astfel de instituții, tocmai pentru a preveni și a proteja oamenii de astfel de abuzuri.
Autoritățile care ar trebui să se autosesizeze imediat în acest caz, încă nu au grăit nimic. Nici cei de la Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială Vâlcea (AJPIS) sau Consiliul Județean Vâlcea în subordinea căruia se află Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), nici Ministerul Muncii, responsabil cu acreditarea furnizorilor de servicii sociale și nici Parchetul care ar trebui să se autosesizeze pentru a proteja această categorie extrem de vulnerabilă.
CRRN Măciuca – un caz printre alte 387 de centre
CRJ a reușit însă să strângă, de-a lungul timpului, mai multe informații despre CRRN Măciuca, indirect, ca urmare a vizitelor inopinate în centrul din Băbeni și prin solicitările de acces la informații publice transmise în ultimii ani. Am aflat, astfel, că la Măciuca se moare. În 10 octombrie 2016, ni s-a spus, într-un răspuns primit în urma solicitărilor noastre de la DGASPC Vâlcea, că trei beneficiari muriseră recent: unul de 39 de ani, cu dizabilități asociate, din cauza unei insuficienţe cardiorespiratorii acute, și alți doi (de 46 și 79 de ani) din cauza unui stop cardiorespirator. Dar la Măciuca nu se moare oricum, ci ca în multe alte centre din România. Adică fără autopsii, fără notificarea deceselor, cu informatii puține, mai degrabă sub formă de note de subsol elaborate de același medic care i-a avut în grijă, decât detalii despre cauzele morții – deși decesele în astfel de cazuri sunt considerate suspecte, iar legea prevede clar că expertizele trebuie făcute și cauzele bine stabilite.
În total, 21 de oameni internați în astfel de centre au murit doar în primele 9 luni din 2016 și 59 din 2010 până în august 2016, numai în județul Vâlcea. În locul lor au venit alte 35 de persoane menite să ocupe paturile lăsate goale de către cei plecați. E ca un ciclu nesfârșit de oameni cu dizabilități care schimbă adrese, schimbă ziduri, dar nu schimbă condițiile în care trăiesc. Deși România este parte la Convenția pentru drepturile persoanelor cu dizabilități având obligația de a dezinstituționaliza persoanele închise în astfel de centre, autoritățile noastre au înțeles greșit termenul de „dezinstituționalizare” (Articolul 19, Viaţă independentă şi integrare în comunitate). Pentru că, în loc să le creeze condiții și să-i integreze pe „beneficiari” în comunitate, îi mută doar de colo-colo.
CRRN Măciuca e chiar un exemplu recent în acest șir al mutărilor. O parte dintre tinerii de aici erau proaspăt sosiți în centru, mutați în 2013 și 2015 de CRTN Băbeni, un alt loc vizitat în ultimii ani de monitorii CRJ.
Tragic e însă faptul că tinerii legați din Vâlcea nu sunt o excepție. Această metodă pare, uneori, mai degrabă o cutumă. Monitorii CRJ au documentat numai în ultimii 2 ani alte 4 centre cu tratamente la fel de șocante. Spre exemplu, CRRN Bolintin Vale din județul Giurgiu.
Fotografie din CRRN Bolintin Vale
Acolo, am găsit mai mulți tineri legați de paturi cu lanțuri groase din metal, neîngrijiți, uitați în mizerie și propria urină. Am urmărit intens cazul și, în urma solicitărilor, am reușit să ducem la închiderea centrului și transferarea tinerilor de acolo. Aceleași condiții degradante, aceleași tratamente inumane ca la Măciuca.
Standarde de contenționare
Dar, oricât de folosite ar fi acestea, nu, nu e normal să legi oamenii de paturi, de garduri, de bănci. Statul a avut grijă să dea o lege (a sănătății mintale, 487/2002), în care a cuprins condițiile și mijloacele excepționale prin care o persoană poate fi supusă unui astfel de tratament. Tocmai pentru a nu lăsa loc de abuzuri. Spre exemplu, se poate folosi contenționarea doar dacă un medic psihiatru recomandă asta, însă pentru intervale scurte de timp care sunt trecute precis în fișa medicală a persoanei și doar cu mijloace care neapărat nu provoacă răni (art. 26 și 39 din Legea nr. 487/2002,art.21 din Normă de aplicare a legii).
Doar că la noi, legea e mereu interpretabila. Și pe alocuri, n-a ajuns decât o scuză, folosită exagerat de angajații centrelor de recuperare, pentru a scăpa de truda de a păzi și îngriji beneficiarii lor. Iar dovezile de netăgăduit sunt încheieturile tinerilor care-și petrec viața în aceste centre. Rănile de multe ori adânci, extrem de vizibile, pe care le-am observat de-a lungul anilor, în vizitele făcute inopinat prin țară, demonstrează clar că nu sunt rezultatul unor intervale scurte de contenționare. Ci mai îndelungate decât ar trebui și cu mijloace inadecvate.
La vederea unor cazuri similare din România, Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei i-a descris pe oamenii din centrele românești ca fiind „invizibili”. Invizibili pentru noi, dar mai ales pentru autorități. Oameni vulnerabili si bolnavi, care ajung să nu li se mai respecte drepturile lor mărunte, acele drepturi care le garantează esența demnității lor umane.
„Obiecte” lipsite de autonomie și demnitate
Una dintre marile probleme cu care se confruntă persoanele cu dizabilități mintale, închise în astfel de centre de recuperare, e imposibilitatea de a-și exprima o nemulțumire, de a depune o plângere. De a spune că-i deranjează ceva. Nimeni nu consideră că ar avea ceva de spus, pentru că nu sunt văzuți ca ființe autonome, ci doar prin prisma bolii mintale sau a dizabilității intelectuale, care, nu e așa, îi face „incapabili” de orice. Unii, abuzați de atâta timp, dacă la început aveau o tulburare doar, dacă în mod real aveau șanse la o viață ca a oricăruia dintre noi, ajung să nu mai facă diferența dintre normal si anormal. Alții, mai conștienți, nu au acces la un pix, la un timbru, la un telefon, prin care să poată să-și verbalizeze o durere. Nu au voie să-și contacteze rude, nu știu să ceară ajutorul unui avocat. Iar în foarte multe cazuri, se trezesc că reprezentantul lor legal, singurul căruia ar putea să i se plângă, e chiar statul, prin DGASPC-uri. Adică instituția în „grija” căreia sunt tratați inuman și li se îngrădește libertatea.
Aceleași instituții care, de multe ori, interzic accesul monitorilor noștri, în ciuda protocoalelor semnate cu Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii, care ar trebui să ne permită accesul pentru vizite inopinate în centrele din România.
Pentru că la final de zi, dincolo de toate scuzele, de toate legile umane și de cele date de liderii care ne conduc, zeci, sute, poate mii de oameni merg seara la culcare crezând că e normal tot ce au trăit în ziua aceea.
Încheiem amintind că România a fost condamnată în anul 2014 de CEDO pentru că a încălcat tânărului Valentin Câmpeanu dreptul la viață într-o situație similară cu aceea a documentată în CRRN Măciuca.
De 14 ani, vizităm inopinat centrele, reprezentăm persoanele cu dizabilități abuzate sau omorâte (cazul tânărului Valentin Câmpeanu) și sensibilizăm opinia publică, dar până la urmă și până la urmă, cei care trebuie să prevină, să protejeze și să ia atitudine pentru a stopa aceste tratamente inumane și degradante, sunt:
Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială Vâlcea
Consiliul Județean Vâlcea
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială
Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități
Ministerul Muncii și Justiției Sociale – acreditarea furnizorilor de servicii sociale
Parchetul de lângă Judecătoria Bălcești, jud. Vâlcea
Persoană de contact: Georgiana Pascu, manager de program, Centrul de Resurse Juridice, tel. 0729881159.
