Opinie despre iluzia votului

Birourile electorale de sector/municipiu/judeţ sunt conduse de MAGISTRAŢI, judecători sau procurori, tocmai pentru a veghea la corectitudinea procesului electoral.

Este, prin urmare bizară susţinerea din cuprinsul Hotărîrii Biroului Circumscipţiei Electorale Nr.1-Sectorul 1 la contestaţia formulată de USB (prin care se solicită renumărarea voturilor în anumite secţii de votare din Sectorul 1) conform căreia USB a fost „ lipsit de diligenţa” necesară ca urmare a lipsei unor reprezentanţi în anumite secţii de votare. Atragem atenţia că prezenţa reprezentanţilor partidelor în secţiile de votare este o posibilitate acordată de lege şi nu o obligaţie, ca atare lipsa acestora nu poate fi sancţionată. Prin raţionamentul său, BECS1 a transferat responsabilitatea verificării corectitidinii procesului electoral din propria fişă a postului către reprezentanţii partidelor politice din secţiile de votare.

Este foarte adevărat că legea 115/2015 care guvernează aceste alegeri este lacunară (voit sau nevoit) în a explicita motivele de contestare, prin lipsa unor termene exprese, prin lipsa explicită a posibilității renumărării voturilor acolo unde este cazul. Dar, este la fel de limpede că, dacă un proces verbal de la o secţie de votare nu se inchide matematic, nu se pot face ajustări cu plus şi minus pentru acest lucru, ci este nevoie de o renumărare a voturilor din acea secţie de votare. Numai aşa alegătorul are certitudinea că votul său a fost un vot neviciat, iar câştigătorul procesului electoral se poate bucura de legitimitate. Dacă, în schimb, un singur proces verbal care conţine erori este introdus de către Biroul Electoral Central la nivel naţional, acest proces verbal va vicia rezultatul la nivel naţional, pentru că nu se va putea inchide cheia. Primii care trebuie să verifice aceste lucruri sunt cei de la birourile electorale de sector/municipiu.

Pe de altă parte, aceeaşi lege introduce un soi de probatio diabolica. Acela care pretinde că a avut loc o fraudă electorală trebuie să probeze acea fraudă într-un termen de 48 de ore de la încheierea votării. Nu o poate proba pentru că, iată, i se respinge cererea de renumărare a voturilor. Case closed.

Oare, în alte localităţi din ţară despre care scriu mass media, în ce temei au fost aprobate renumărarea voturilor?

Credem, doamne şi domni magistraţi, dar şi reprezentante/i ai partidelor politice în diverse birouri electorale că legea, aşa prost făcută cum este, trebuie interpretată în sensul valorificării dreptului şi nu în sensul restrîngerii dreptului. În cazul de faţă, al dreptului la vot. Dreptul la vot, în integralitatea lui, presupune şi corectitudinea procesului electoral la care dvs. sunteți chemate/i să vegheaţi. Altfel, câştigătorii nu vor avea niciun fel de LEGITIMITATE şi asta înseamnă 0 democraţie.