Media advocacy

19.11.2015

Poveste după poveste, TVR 2

Pe 20 noiembrie 2015, colega noastră, Georgiana Pascu, manager program Pledoarie pentru demnitate, a fost invitată la TVR 2, în emisiunea Poveste după poveste, alături de Cerasela Predescu (Manager General Pro Act Suport) şi Mihaela Duiculescu (Director Direcţia de Inspecţie Socială ANPIS).

„Povestea a pornit de la un reportaj premiat realizat în 2009 de Cătălin Apostol – “Cuibul de cuci” -, care intră în lumea Căminului-Spital pentru bolnavi psihici din Călinești, Prahova și spune povestea înfiorătoare a unor oameni uitați.

Am căutat să aflăm ce s-a întâmplat după 15 ani. O dată cu intrarea în UE s-au schimbat legislaţia şi denumirile. Bolnavii nu mai sunt pacienţi, ci beneficiari, căminele nu se mai numesc spitale, ci Centre de Recuperare, dar cei intraţi într-o astfel de instituţie au acelaşi destin ca în urmă cu 15 ani”, spune Irina Luca, moderatoarea emisiunii. O realitate pe care autorităţile o neagă” şi despre care vă invităm să o cunoașteți urmărind înregistrarea emisiunii pe TVR+.

06.10.2014

„Prizonierii lagărelor de recuperare. Oameni ţinuţi în lanţuri, fără apă şi căldură, în timp ce oficialii fac strategii” – Reportaj ProTV, „România Te iubesc”

“În 2004, în rezoluția privind aderarea la Uniunea Europeană, România se angaja să acorde o atenție specială copiilor și tinerilor abandonați prin scoaterea lor din instituții. Zece ani mai târziu avem aproape 700 de insituții denumite pompos „Centre de Recuperare și Reabilitare” sau de „Îngrijire și Asistență” a persoanelor cu handicap și care adăpostesc 17.000 de adulți și 7.000 de copii. Arată ca niște lagăre de concentrare, ferite de ochii lumii și ferecate de autorități, în care odată intrați, mai ies doar după moarte. Imagini filmate cu camera ascunsă în nouă astfel de insituții arată ca după 24 de ani de la deschiderea lagărelor de exterminare a copiilor cu dizabilități, România a rămas cu handicapul de a nu reuși să le acorde șansa la o viață decentă.”

Vedeți documentarul aici sau pe pagina emisiunii.


17.04.2014

„Europe’s Hidden Shame” – O investigație cu camera ascunsă realizată de Al Jazeera dezvăluie dovezi tulburătoare despre abuzurile asupra persoanelor cu dizabilități din România.

Vezi documentarul aici sau pe YouTube. Află mai multe pe pagina Al Jazzera: Europe’s Hidden Shame.


Acum 1 an

„Opening the Courtroom Doors for People with Disabilities” – de New Media Advocacy Project

Vezi documentarul aici sau pe Vimeo. Află mai multe despre activitatea New Media Advocacy Project aici.


19.05.2013

„România irecuperabilă” – Reportaj Antena 3, la emisiunea „În Premieră”

„Au trecut 23 de ani de când occidentalii descopereau orfelinatele groazei din România. Copiii de atunci, considerați de sistem irecuperabili, au ajuns adulți, fiecare cu soarta lui, în funcție de țara în care a trăit. Vă invităm să vedeți cum au fost unii salvați de iubire și cum au rămas alții condamnați de o mentalitate irecuperabilă.”

Vezi documentarul aici, pe YouTube sau pe pagina Antena 3.

WP-Backgrounds by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann