Procesul penal în România – către nicăieri

Întrucât asistăm, de cel puţin 4 ani de zile, la scurgerea către presă a unor frânturi din probele unor dosare penale, prezentăm mai jos cadrul legal incident în această materie:

Ghidul privind relaţia dintre sistemul judiciar şi mass-media, adoptat prin hotărâre a CSM în data de 1 iunie 2012, devenit obligatoriu pentru sistemul judiciar:

 

a)      Reguli aplicabile în faza de urmărire penală

Regula: art.25, alin(1) – Comunicarea de informaţii privind stadiul actelor de cercetare reprezentanţilor mass-media poate fi făcută numai după începerea urmăririi penale.

Exemplificare: în cazul ministrului Victor Paul Dobre acest articol a fost încălcat, transcripturile unor convorbiri telefonice au apărut în presă în faza actelor premergătoare.

Art.25, alin(4) – Comunicarea informaţiilor privind începerea urmăririi penale poate fi făcută din oficiu sau la cererea reprezentanţilor mass-media, numai după aducerea la cunoştinţă a învinuirii persoanei faţă de care s-a dispus această măsură (…).

Exemplificare: acest articol a fost încălcat în cazul procurorului George Bălan, în sensul că la momentul apariţiei în presă a unor transcripturi acestuia nu îi fusese adusă la cunoştinţă învinuirea.

Art.26 – Reprezentanţilor mass media nu le pot fi eliberate fotocopii sau extrase din actele sau înscrisurile referitoare la probele din dosarele aflate pe rolul organelor de urmărire penală şi nici copii ale înregistrărilor audio/video realizate în cadrul procedurii de identificare şi reţinere a persoanelor sau executare a mandatului de arestare, de flagrant ori în alte momente procedurale din cursul anchetei penale provenind de la autorităţile judiciare.

Excepţia: art.27 – La cerere, reprezentanţilor mass-media le pot fi eliberate extrase sau fotocopii ale rechizitoriului, soluţiilor de netrimitere în judecată sau ale actelor prin care au fost luate următoarele măsuri procesuale privind persoana învinuitului/inculpatului începerea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive, după asigurarea protecţiei datelor cu caracter personal şi eliminarea pasajelor referitoare la conţinutul unor probe, dacă prin prezentarea sau analizarea acestora rezultă informaţii prin a căror divulgare se încalcă dreptul la respectarea vieţii private sau se periclitează desfăşurarea procesului penal.

 

Comentariu: Excepţia de mai sus se referă fie la existenţa unui rechizitoriu, a unor soluţii de netrimitere în judecată (încetarea procesului penal, scoaterea de sub urmărire penală) ori a unor acte prin care au fost luate unele măsuri (rezoluţii, ordonanţe). Convorbirile telefonice ori ambientale ale unor persoane nu constituie prin ele însele astfel de acte, ci ele capătă valoare probatorie prin intermediul procesului-verbal de redare. Ele nu sunt nici acte, nici rechizitoriu.

Procesul-verbal de redare, alături de alte mijloace de probă, se poate regăsi în conţinutul diverselor acte care vizează începerea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale ori luarea măsurilor preventive.

Toate aceste informaţii se dau la cerere şi nu din oficiu.

Teoretic, procurorul de caz este cel care decide dacă renunţă la protecţia datelor cu caracter personal ori la eliminarea conţinutului unor probe, analizând potenţiala încălcare a dreptului la viaţă privată, a principiului procesului echitabil precum şi buna desfăşurare a procesului penal.

Cine este depozitarul unor astfel de transcripturi telefonice?

În situaţia autorizaţiei de interceptare (Codul de procedura penală) ori a mandatului de interceptare (Legea siguranţei naţionale), persoanele care au acces la aceste informaţii sunt procurorul de caz, procurorul ierarhic superior, organul de cercetare penală şi organele cu atribuţii în materia siguranţei naţionale.

Avocaţii părţilor iau act, împreună cu inculpatul, de conţinutul convorbirilor interceptate, odată cu prezentarea materialului de urmărire penală. Nu sunt în posesia formei scrise ori electronice a acestora. Pe de altă parte, nu justifică un interes, în sensul că nu este în interesul clientului lor ca acest mijloc de probă, potenţial incriminatoriu, să fie în atenţia opiniei publice.

În Ghidul privind relaţia dintre sistemul judiciar şi mass- media, există o notă de subsol explicativă foarte importantă, care spune: „Este greu de acceptat existenţa unui interes legitim de a obţine înscrisuri disparate, care, scoase astfel din ansamblul probatoriului administrat, pot crea aparenţe care să prejudicieze interesul anchetei şi drepturile persoanelor implicate în aceste proceduri.”

A)     Reguli aplicabile în faza de judecată

Regula art.38, alin (1) Reprezentanţii mass-media pot consulta dosarele aflate pe rolul instanţelor, cu respetarea ordinii de solicitare şi a măsurilor de asigurare a integrităţii documentelor şi numai în măsura în care este posibilă punerea acestora la dispoziţie. Cererea se aprobă de către purtătorul de cuvânt al instanţei, cu consultarea preşedintelui completului sau, în lipsa acestuia, a preşedintelui instanţei.

Excepţia art.40 La cerere, reprezentanţilor mass-media le pot fi eliberate fotocopii ale actelor dosarului, inclusiv ale rechizitoriului sau ale hotărârilor pronunţate ori extrase din acestea, cu asigurarea protecţiei datelor cu caracter personal şi eliminarea pasajelor referitoare la conţinutul unor probe dacă din prezentarea sau analizarea acestor informaţii prin a căror divulgare se încalcă dreptul la respectarea vieţii private sau se periclitează rezultatul cercetării judecătoreşti.

Cererea se aprobă în aceeaşi manieră ca cea descrisă la art. 38.

După cum se poate observa, accesul la dosar este mult mai uşor în faza de judecată. Cu toate acestea, nu trebuie confundată publicitatea şedinţei de judecată cu publicitatea dosarului cauzei.

În faza de judecată, în măsura în care este permisă efectuarea de copii ale rechizitoriului, publicul are acces la conţinutul unor probe şi, implicit la notele de redare conţinute în rechizitoriu. Este extrem de interesant faptul că în spaţiul public apar exclusiv pasaje din notele de redare. Este ca şi cum acestea ar fi singurele mijloace de probă.

Cine este depozitarul unor astfel de transcripturi telefonice?

Persoanele care au acces la aceste informaţii: sunt procurorul de caz, procurorul ierarhic superior, organul de cercetare penală, organele cu atribuţii în materia siguranţei naţionale, completul de judecată şi personalul auxiliar.

Finalul: În recentul caz Blejnar acuzaţiile din media merg către procurorul de caz. În cazurile din vară, nu. Jurnalişti care în vară nu mai pridideau cu transmiterea transcripturilor, condamnându-i, deja, pe cei vizaţi, părând a nu se întreba de provenienţa acestora, de data aceasta se reped asupra procurorului de caz.

Pe aceaşi ultimă speţă, CSM a postat sesizarea din oficiu a inspecţiei judiciare, deşi inspecţia este instituţie autonomă, cu site propriu. Inspecţia judiciară s-a sesizat în week-end. Nici de pe site-ul inspecţiei şi nici de pe site-ul CSM nu rezultă dacă cea dintâi s-a autosesizat în cazul mai vechi al ministrului Dobre. Ceea ce se ştie sigur este că s-a sesizat cu viteză mai scăzută în cazul procurorului Bălan şi nu ne-a lămurit speţa nici până acum.

Lipsa aplicării aceleiaşi măsuri, indiferent de numele invinuitului/inculpatului, conduce la căderea în derizoriu a procesului penal, cu toate regulile şi garanţiile sale şi înlocuirea acestuia cu procesul media.

Judecătorul nu este într-o situaţie comodă, fiind cumva strivit între lege şi opinia publică. Misiune foarte grea, pentru că ceea ce este uneori drept pentru public, nu este întotdeauna drept din perspectiva normei legale aplicabile şi a ansamblului probator.

 

Georgiana Iorgulescu

Centrul de Resurse Juridice (CRJ)