În măsura în care Nota de fundamentare apărută în presă[1] este cea care va sta la baza OUG, problemele identificate de Centrul de Resurse Juridice sunt următoarele:
- Serviciul Român de Informaţii (adică o structură militară) va rămâne, în continuare, cu monopolul interceptărilor, fiind singura entitate care are servere de management al interceptării aflate, probabil, la furnizorii de servicii de comunicaţii.
- Parchetele vor primi mijloace tehnice necesare, probabil console de administrare şi operare, numai că acestea operează numai prin intermediul serverelor de management al interceptării ale SRI, deci nu vor pune nemijlocit în executare mandatele de supraveghere, asa cum scrie în Nota de fundamentare, ci vor fi mijlociţi de SRI. Aparatura (serverele de management) este cumpărată de SRI, se află in administrarea tehnică a SRI. Nu sţim ce programe soft conţin şi ce pot să facă pentru că este secret de stat, aşa că nici SRI-ul nu poate să ne explice.
- Cui vor prezenta organele de urmarire penală mandatele obţinute de la judecători? Probabil că celor de la SRI, pentru a le fi oferit accesul la servere. Dacă nu lor, cui?
- Cum se va face expertizarea mijlocului material de probă (suportul optic), în condiţiile în care, pentru stabilirea autenticităţii, este nevoie de aparatura tehnică originală, iar aceasta, aparţinând SRI, este clasificată? Dreptul la o expertiză independentă este unul din atributele esenţiale ale dreptului la apărare, imposibil de valorificat în România.
- Modificarea propusă a art.142, alin 2 prin introducerea sintagmei “procurorul, organele de cercetare penală sau lucrători specializaţi din cadrul poliţiei” nu este conformă cu Decizia Curţii Constituţionale, întrucât aceasta, la paragraful 49, specifică calitatea pe care aceşti lucrători specializaţi din cadrul poliţiei trebuie să o aibă, anume deţinerea avizului de ofiţeri de poliţie judiciară.
- Nu este corectă interpretarea pe care Ministerul Justiţiei a dat-o paragrafului 44 din Decizia CC. Traducerea nu a fost conformă, motiv pentru care prezentăm varianta în engleză a Cauzei Association for European Integration and Human Rights şi Ekimdyhiev vs Bulgaria din 28 iunie 2007 a Curţii Europene a Drepturilor Omului, la care face referire paragraful 44:
- 85. Unlike the system of secret surveillance under consideration in the case of Klass and Others(cited above, p. 31, § 70; see also Weber and Saravia, § 57), the SSMA does not provide for any review of the implementation of secret surveillance measures by a body or official that is either external to the services deploying the means of surveillance or at least required to have certain qualifications ensuring his independence and adherence to the rule of law. Under the SSMA, no one outside the services actually deploying special means of surveillance verifies such matters as whether these services in fact comply with the warrants authorising the use of such means, or whether they faithfully reproduce the original data in the written record. Similarly, there exists no independent review of whether the original data is in fact destroyed within the legal ten‑day time‑limit if the surveillance has proved fruitless (see, as examples to the contrary, Klass and Others, p. 11, § 20; and Weber and Saravia, § 100; and Aalmoes and Others, all cited above). On the contrary, it seems that all these activities are carried out solely by officers of the Ministry of Internal Affairs (see paragraphs 18, 21 and 22 above). It is true that the Code of 1974 provided, in its Article 111b § 6, that the judge who had issued a surveillance warrant had to be informed when the use of special means of surveillance has ended. So does Article 175 § 6 of the Code of 2005. It is also true that there is an obligation under section 19 of the SSMA to inform the issuing judge when the use of special means of surveillance has been discontinued before the end of the authorised period (see paragraphs 38 and 42 above). However, the texts make no provision for acquainting the judge with the results of the surveillance and do not command him or her to review whether the requirements of the law have been complied with. Moreover, it appears that the provisions of the Codes of 1974 and 2005 are applicable only in the context of pending criminal proceedings and do not cover all situations envisaged by the SSMA, such as the use of special means of surveillance to protect national security.
Prin urmare, CEDO conchide că în legislaţia Bulgariei nu există niciun control al unei entităţi ori a unui oficial independent(e) asupra modului în care sunt puse în executare măsurile de supraveghere. Că, în virtutea legii, nimeni din afara celor care pun în aplicare astfel de mandate (MAI, în cazul lor) nu verifică dacă acestia se conformează întocmai mandatului emis, dacă reproduc corect faptele în procesele verbale, după cum nu există un control independent asupra distrugerii de date în termenul legal. Se specifică că nu există nicio obligaţie de informare a a judecătorului care a emis mandatul cu privire la rezultatele supravegherii ori de control al acestuia asupra conformării cu cerinţele legale al celui care pune în executare mandatul.
Prin urmare, decizia CEDO nu se referă la un control generic, efectuat de un singur judecător asupra modului în care sunt puse în executare mandatele de supraveghere. Aşa încât, dacă vorbim de mandatele obţinute în baza Cpp, acest control trebuie exercitat întocmai de către judecătorul de drepturi şi libertăţi care emite aceast mandat. Acest lucru, în mod cutumiar, se rezumă la un control strict formal, prin urmare este nevoie de o explicitare a modului concret în care judecătorul de drepturi şi libertăţi verifică modul în care sunt puse în aplicare mandatele de supraveghere tehnică. Dacă, în schimb, discutăm despre mandatele de siguranţă naţională, legea incidentă trebuie să sufere modificările necesare, dar acest lucru excede prezentei analize.
În concluzie, noul alineat (2bis) al art.28 din Legea 304/2004 propus a fi introdus nu se justifică.
- În ceea ce priveşte completarea Legii nr.14/1992 privind organizarea şi funcţionarea SRI prin introducerea Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor care „obţine, prelucrează şi stochează informaţii referitoare la securitatea naţională şi asigură, la solicitarea oragnelor de urmărire penală, accesul nemijlocit şi distinct al acestora la sistemele tehnice pentru executarea supravegherii tehnice din CPP”, este NECONSTITUŢIONALĂ, în măsura în care nu detaliază explicit, în lege, cine este acest centru, ce face, cine îl conduce, cui se subordonează, etc. În lipsa unor astfel de date, textul nu este clar, previzibil şi accesibil ( a se vedea §46 din Decizia CC).
- De asemenea, accesul nu este nemijlocit, asa cum am precizat la pct.2.
- 3 ce se doreşte a fi nou introdus în Legea nr. 303/2004 stabileşte că modul concret de acces la sistemele tehnice al organelor judiciare se stabileşte prin protocoale de cooperare. Acest lucru este, de asemenea, NECONSTITUŢIONAL, întrucât se stabileşte printr-o legislaţie infralegală, de natură administrativă, care are un grad sporit de inaccesibilitate şi instabilitate, un mod concret de intruziune în viaţa privată a cetăţeanului ( a se vedea §47 din Decizia CC).
- Nu în ultimul rând, considerăm că modificările propuse de Ministerul Justiţiei nu pot face obiectul unei OUG întrucât afectează, prin introducerea unui serviciu militarizat şi secret, ca titular al tehnicii de interceptare, drepturile şi libertăţile fundamentale, respectiv art. 115, alin.6 din Constituţia României.
În concluzie, considerăm că numai o dezbatere publică serioasă, urmată de mai multe acte normative modificatoare (şi nu protocoale ori hotărâri CSAT) poate să conducă la o soluţie constituţional corectă şi democratic legitimă.
Georgiana Iorgulescu
Centrul de Resurse Juridice
[1] Sursă: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20858848-exclusiv-contine-ordonanta-urgenta-prin-care-guvernul-ciolos-intentioneaza-rezolve-problema-interceptarilor-plus-probeleme-ridica-masurile-propuse-ministerul-justitiei.htm
