Comunitatea Turturica – Alba Iulia

”O trimis pe viceprimar și pe încă nu știu cine de la primărie, că se ne pregătim așa înainte de vreo 2-3 săptămâni, să ne pregătim c-o să fim evacuați. Da, nicio problemă, ne evacuați de aici, dar unde mergem? Dacă dvs. nu ne dați să locuim în altă parte, avem copii la școală dați, la generală, nu-s la școală din aia aiurea. Deci avem copii dați la școală, avem și noi, suntem oameni, nu suntem animale, unde mergem? Domnu’ primar ne-o spus în felul următor: stați liniștiți, că nu stați afară. Mergeți, căutați-vă chirie din timp, că noi vă plătim 6 luni de zile chiria. Deci, în termen de 6 luni de zile cât vă plătim chiria, o să vă oferim ceva, să aveți unde sta. Deja au trecut 2 ani aproape și nu ni s-a oferit nimic. Nici bani de chirie, nici nimic.”(persoană intervievată în 2019)

La Alba Iulia, în urmă cu doi ani, autoritățile locale au evacuat zeci de persoane (cărora nu le-au mai prelungit contractele de închiriere) dintr-un bloc de locuințe sociale, din centrul orașului, cu intenția declarată de a construi o parcare publică. Familiilor rămase în bloc, care au titlu de proprietate, li s-au propus sume derizorii pentru a-și vinde locuințele și a pleca din bloc.

Ne-o dat afară ca pe niște animale, spunându-ne că „dacă nu vă scoateți lucrurile acuma din casă, nu mai aveți voie să intrați după ele”. Or venit atâta poliție, atâta jandarmerie, cu câini”. [Cum v-ați dus lucrurile?]“Cu ce-am putut, cu mâinile, ne-am ajutat reciproc cu toți vecinii. Pe jos, cu mașină, cu cărucioare. Păi le-am scos în stradă, le-am scos aici afară că n-aveam ce face și copilul a rămas lângă ele și io cu vecinii le căram. Și seara, m-am dus la schimbul 3. Deci, am venit de la schimbul 3 și seara înapoi. Credeți-mă că simțeam că mă prăbușesc. Alții plângeau.” (persoană intervievată în 2019)

Citește studiul de caz Comunitatea Turturica – Alba Iulia, realizat anul acesta (2019) de o echipă mixtă de activiști, care include mărturii ale oamenilor din comunitate, cadrul legal și o serie de recomandări.

Prin realizarea lui, vrem să atragem din nou atenția asupra unei situații inacceptabile de evacuare forțată și segregare rezidențială prin care grupuri vulnerabile, chiriași de locuințe sociale, sunt puse într-o situație de vulnerabilitate extremă.

Studiul a fost realizat în cadrul proiectului Închiderea cercului – vulnerabilitatea locuirii romilor și interesele din domeniul locuirii, implementat de Centrul de Resurse Juridice, cu sprijin printr-un grant din partea Fundației Open Society Institute în cooperare cu OSIFE din cadrul Open Society Foundations.