Centrul de Resurse Juridice a trimis comentarii asupra Noului Cod de Procedură Penală (NCPP) în anul 2009, atunci când acesta a fost finalizat de către Ministerul Justiţiei. O parte din problemele identificate atunci subzistă, din păcate, şi astăzi.
În plus, modificările transmise de către Consiliul Superior al Magistraturii şi preluate de către Guvern în Ordonanţa de Urgentă, subiect al unei aşa-zise dezbateri publice (o modificare a procedurii penale nu se poate face de azi pe mâine şi, cu atât mai puţin prin intermediul unei OUG), restrâng şi mai mult drepturile fundamentale în ciuda celor afirmate în spaţiul public.
Pe scurt, o persoană poate fi urmărită cu metode speciale de supraveghere sau cercetare chiar dacă nu a comis o faptă penală ci doar dacă există o suspiciune rezonabilă că se pregăteşte să comită o potenţială faptă penală. Ceea ce nu înseamnă neapărat că o va comite. De pildă, se poate dispune supravegherea tehnică pentru orice faptă pedepsibilă cu închisoarea mai mare de 5 ani (fără a cădea în derizoriu, ba dimpotrivă, acest lucru ne poate duce cu gandul la celebrul film „Minority Report”. Steven Spielberg descrie un Washington D.C. în care este eradicată complet criminalitatea prin intermediul diviziei de Pre-Crime, în care trei Vizionari, evident clarvăzători, prevăd crimele care urmează să se întâmple).
Noul Cod Penal (NCP) spune la art.1 că legeapenală prevede faptele care constituie infracţiuni. Per a contrario, dacă fapta nu este prevăzută de legea penală, aceasta nu este infracţiune. Există foarte puţine situaţii în care faptele pregătitoare constituie ele însele infracţiuni. Numai că textele legale nu fac referire la această situaţie particulară iar DNA nu a simţit nevoia unei clarificări în acest sens, prin urmare se aplică în general.
Noul Cod de procedură Penală prevede la art.289,290 şi următoarele, modalităţile de sesizare ale organelor de urmărire penală, respectiv plângerea (vătămare cauzată persoanei denunţătoare prin comiterea infracţiunii, deci infracţiunea este consumată), denunţul (persoana are cunoştinţă despre săvârşirea unei infracţiuni- infracţiunea, deci, a avut loc), sesizări făcute de persoane cu funcţii de conducere şi de alte persoane (care au luat cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni) sau sesizarea din oficiu (dacă organul de urmărire penală află că s-a săvârşit o infracţiune). După cum se observă, în toate cazurile infracţiunea a avut loc. De altfel, infracţiunea, ne spune art.15, alin 2 din Noul Cod penal, este singurul temei al răspunderii penale. Nu pregătirea /intenţia de a comite o infracţiune (cu excepţia câtorva cazuri) ci comiterea infracţiunii este baza răspunderii penale.
Ce se întâmplă mai departe? După ce organul de urmărire penală este sesizat cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, acesta începe urmărirea penală cu privire la faptă, ne spune art.305 NCPP în varianta încă nemodificată. Se remarcă referirea la faptă, adică la infracţiune şi nu la pregătirea unei infracţiuni, lucru nepedepsibil, în proporţie covârşitoare. Acest lucru nu înseamnă că în urma oricărui denunţ se deschide, de îndată, un dosar cu privire la faptă, ci numai după ce se constată că nu sunt cauze care să impiedice exercitarea acţiunii penale, conform art.16, alin.(1) NCPP. De pildă, dacă fapta nu există. Prin urmare există un minim de cercetare înainte de începerea urmăririi penale, chiar şi numai in rem, lucru absolut firesc.
Ce doreşte DNA via CSM?
În varianta propusă de OUG, atunci cănd organul de urmărire penală este sesizat, acesta dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârşită ori a cărei săvârşire se pregăteşte, chiar dacă autorul este indicat sau necunoscut. Nu mai există niciun control asupra posibilelor cauze care să împiedice urmărirea penală, cum ar fi cel menţionat anterior, că fapta nu există. Pe scurt, în urma unui denunţ, întemaiat ori nu, cu privire la faptul că o persoană fie a săvârşit o infracţiune fie, şi mai grav, se pregăteşte să o săvârşească (este, la fel de posibil, să nu o săvârşească, iar pregătirea în sine nu este infracţiune), organul de urmarire penală deschide dosar penal cu privire la faptă, fără nicio verificare prealabilă.
Care este miza?
Cheia este dată de utilizarea mijloacelor speciale de supraveghere, respectiv prevederea din actualul art.140 cum că acestea nu pot fi folosite decât după începerea urmăririi penale. Neprecizăndu-se dacă se pot folosi in faza iniţială de deschidere a urmăririi penale cu privire la faptă ori numai după momentul începeririi urmăririi penale cu privire la persoană, CSM şi DNA au dorit o clarificare năucitoare prin modificarea propusă la art.305 NCPP: folosirea acestor mijloace extrem de intruzive în viaţa privată a personei, în faza de începere a urmăririi penale cu privire la faptă săvârşită ori a cărei săvârşire se pregăteşte (în ultima situaţie nu avem infracţiune), fără verificarea unor cauze care ar putea împiedica exercitarea acţiunii penale.
Aşa încât s-a propus prin OUG un nou alineat 14 (la un articol care nu are legătură, art.138), care spune negru pe alb că metodele speciale de supraveghere sau cercetare se dispun şi în cazul în care urmărirea penală este începută cu privire la faptă, fie ea săvârşită ori care doar se pregăteşte (prin coroborare cu art.305). Justificarea Parchetului prin care se afirma că este nevoie de o astfel de prevedere întrucât folosirea tehnicilor speciale nu poate interveni în timpul urmăririi penale cu privire la persoană întrucât respectiva persoană trebuie anunţată de îndată că are calitatea de suspect, nu este reală. Art. 307 nu face referire la termenul „de îndată”, ci doar prevede că persoanei care a dobândit calitatea de suspect (s-a început urmărirea penală cu privire la aceasta) i se aduc la cunoştinţă, înainte de prima sa audiere, aceasta calitate, fapta pentru care este suspectata, încadrarea juridică a acesteia precum şi drepturile procesuale.
Revenind la definiţia suspectului, art.77 NCPP îl defineşte ca fiind persoana cu privire la care, din datele şi probele existente în cauză, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. Aici intervine problema, Parchetul trebuind să obţină un minim probatoriu, altul decât cel rezultat din tehnicile speciale de supraveghere, cum ar fi folosirea investigatorilor sub acoperire. Numai dupa aceea (şi nu după aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect, cum susţine DNA) poate lucra cu tehnici speciale. În acest sens este şi mult ignorata Decizie a Curţii Constituţionale nr.962/2009.
Prin urmare, vorbim de ceva mai multă muncă din partea Parchetului şi de ceva mai multe garanţii privind drepturile şi libertăţile fundamentale.
Prin modificările propuse prin OUG, se ajunge la situaţia de a avea un denunţ ori o plângere urmate de o ordonanţă de începere a urmăririi penale fată de faptă ori faţă de pregătirea săvârşirii unei fapte (lucru care, cu puţine excepţii, nu este faptă penală, deci nu poate face obiectul unui dosar penal), fără nicio verificare prealabilă, urmat de aplicarea unor tehnici speciale de supraveghere ori cercetare, timp în care fapta care se pregăteşte se poate comite sau nu. Amintim că una dintre tehnicile de supraghere este supravegherea video, audio sau prin fotografiere în spaţii private, care poate ajunge prin prelungiri succesive, la 120 de zile. Pe scurt, se poate utiliza orice tehnică specială de supraveghere pentru fapte care nu constituie infracţiuni (pregătirea săvârşirii unei infracţiuni), dar care, dacă ar fi comise ar atrage o pedeapsă cu închisoare mai mare de 5 ani.
În fapt nu s-a întâmplat altceva decât reintroducerea/redenumirea fostelor acte premergătoare în urmărirea penală in rem.Justificarea publică că aceste mandate vor fi date de judecătorul de drepturi şi libertăţi nu atenuează cu nimic posibilele imixtiuni grave în viaţa persoanei, câtă vreme acestea vor fi permise de lege.
Noul Cod de Procedură Penală, în forma în vigoare, printre multe lucruri lăudabile, conţine şi dispoziţii aflate în dezacord cu art.6 privitor la dreptul la un proces echitabil ori cu art.8 privitor la respectarea dreptului la viaţă privată, prevăzute în Convenţie (CEDO). Dacă Ordonanţă de Urgenţă modificatoare va fi promulgată, aceasta va incălca şi principiile statuate în preambului NCP (art.1 şi art.15) precum şi caracterul proporţional şi subsidiar al măsurii de supraveghere tehnică, ori caracterul echitabil prevăzut în art.8 sau principiul respectării demnităţii umane şi al vieţii private prevăzute la art.11 din NCPP.
Se tot discută în România despre direcţia ţării: o fi spre Est sau spre Vest? În ciuda aparenţelor, modificările propuse de CSM ne îndreaptă spre Est. Posibilitatea supravegherii cetăţenilor înainte de a comite o faptă penală, sperăm noi, nu este o caracteristică a democraţiei.
Georgiana Iorgulescu
Directoare Executivă a Centrului de Resurse Juridice
