CRJ cere demiterea ministrului muncii, Marius Constantin Budăi

Scrisoare deschisă adresată domnului Marcel Ciolacu, Prim Ministru, Guvernul României

Stimate domnule Prim-ministru,

Centrul de Resurse Juridice (CRJ), organizație neguvernamentală de apărare a drepturilor omului, înființată în anul 1998 de Fundația pentru o Societate Deschisă (Soros), derulează din octombrie 2003, programul ”Pledoarie pentru demnitate”. În aproape 20 de ani, CRJ a fost singura organizație din România care a solicitat și organizat vizitarea inopinată a zecilor de mii de persoane cu dizabilități, minori, adulți și vârstnici închiși în centrele rezidențiale și în spitalele de psihiatrie. Activitatea CRJ a fost recunoscută și prin hotărârea Marii Camere a Curții Europene a Drepturilor Omului (”CRJ în numele lui Valentin Câmpeanu c. România”) dar mai ales prin mărturiile persoanelor cu dizabilități ”eliberate” din sistemul de protecție socială în care erau umilite, bătute, traficate și private de libertate.

Pentru că apreciem maniera umană în care ați abordat problema gravă a încălcării drepturilor omului în centrele private dar finanțate din fonduri publice în județul Ilfov, luând în considerare prevederile Legii nr 115 din 1999 și Ordinul MMPS nr 308 din 2022, vă adresăm solicitarea de demitere a domnului ministru al muncii, Marius Constantin Budăi, responsabilul moral pentru perpetuarea abuzurilor în aceste centre.

Mai jos vom reitera câteva dintre motivele care stau la baza solicitării noastre și care demonstrează că domnul ministru avea cunoștință de toate aceste fapte, dar în loc să combată încălcările drepturilor omului, s-a ocupat de îngrădirea activității CRJ pentru a ascunde aceste încălcări:

  • Domnul ministru al muncii și protecției sociale, Marius Constantin Budăi a fost sesizat de către CRJ cu privire la faptele grave din centrele din județul Ilfov prin adresele CRJ nr. 147 /07.11.2022, 65/23.02.2023, 23/26.01.2023, 33/01.02.2023;
  • Adresa nr. 581/DGJ/31.03.2023 semnată de domnul Budăi, prin care notifică CRJ că denunță unilateral acordul de colaborare pentru vizitarea inopinată a centrelor rezidențiale – motivul semnalat de domnul ministru la punctul 3 fiind acela că ”CRJ nu a blurat imaginea unor beneficiari”. Imaginile la care se referea domnul minstru erau cuprinse într-o filmare încărcată în conținutul raportului referitor la Centrul Asociației Sf. Gabriel cel Viteaz și care îi erau destinate pentru a observa maniera în care sunt ”tratate” persoanele cu dizabilități de către furnizorul de servicii sociale licențiat de ministerul pe care îl conducea;
  • Domnul ministru Budăi și secretarul de stat, domnul Vasilcoiu au anunțat într-o conferință națională organizată la București cu directorii DGASPC că ”v-am scăpat de vizitele CRJ”. Așadar, conducerea de la cel mai înalt nivel a Ministerului Muncii nu doar că a luat act de rapoartele de monitorizare și sesizările transmiste de CRJ dar a și încercat oprirea în viitor a acestor activități, cel mai probabil cu scopul de a ascunde și a nu permite cercetarea condițiilor care conduc la încălcarea drepturilor omului. Pentru acest motiv, ținând cont de activitatea organelor de cercetare penală din prezent, ne întrebăm dacă nu ar trebui cercetată și fapta de abuz în serviciu a celor doi înalți demnitari publici.
  • Dovadă că sistemul public de asistență socială a fost conectat cu conducerea furnizorilor de servicii sociale privați din județul Ilfov o reprezintă și stenogramele care circulă pe internet – angajații încercau intimidarea și desființarea CRJ care îi deranja. Întrucât stenogramele sunt în spațiul public de ceva vreme, în ipoteza în care nu le-ati văzut, vi le atașăm pentru o corectă informare.

Stimate domnule prim ministru Marcel Ciolacu, primul autor moral al acestor abuzuri este în fața dumneavoastră: conducerea Ministerului Muncii, d-nul Budăi a încercat ascunderea acestor fapte, inclusiv prin încetarea activității CRJ astfel încât să nu mai fie deranjat cu sesizări la care să fie nevoit să răspundă.

Domnule Prim ministru, dacă ministrul muncii din cabinetul dvs își făcea datoria, persoanele asupra cărora, din empatie, nu ați putut să vă aruncați privirea, poate ca ar fi avut o șansă de a nu fi supuse unor masuri inumane și degradante vreme de mai multe luni.

Demiterea unor persoane din structura de conducere a Ministerului Muncii nu absolvă de vină conducerea principală a Ministerului Muncii, respectiv cea a d-lui Budăi. Acesta, în loc sa salveze viețile beneficiarilor a ales să se răfuiască cu un ONG – CRJ, în speță, din niște motive pe care, avem încrederea ca le veți elucida.

CRJ solicită demiterea conducerii Ministerului Muncii și asigurarea că viitorul ministru al muncii este o persoană integră și reia acordul de colaborare cu CRJ, adoptă de urgență noi proceduri legale pentru licențierea furnizorilor de servicii sociale privați și asigurarea că TOATE persoanele cu dizabilități și toți vârstnicii sunt tratați cu demnitate în comunitate și au acces la mijloace adecvate de petiționare și apărare a drepturilor fundamentale.

Cu deosebită considerație,
Georgiana Pascu
Managerul programului Pledoarie pentru Demnitate
Centrul de Resurse Juridice

Scrisoare susținută de:

Comunitatea Declic

Corupția Ucide

Fiscuci Irina Carmen Cluj Napoca

Asociația MozaiQ

Asociația ProAct Suport

Asociatia Centrul de Investigatii Media (CIM)

ECPI-Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice

Centrul pentru Inovare Publică

Asociatia ActiveWatch

Asociația Hans Spalinger Cluj

Federatia de Pedagogie Curativa din Romania

Asociația Bud’s Flowers

Funky Citizens

Asociatia Femeilor Romance din Italia – ADRI

Asociația Migrasis

Asociatia Nationala a Interpretilor Autorizati in Limbaj Mimico-Gestual

Fundatia Freedom House, Romania

Asociația Ceva de Spus

Asociația Sens Pozitiv

Centrul de Resurse pentru participare publica

UnLoc/Fundația de Abilitare Speranța

Asociația TONAL Sibiu

Asociația Bankwatch România

Fundatia ICAR Romania

APADOR-CH

Asociatia Filantropia Oradea

Centrul European pentru Educatie si Cercetare Juridica (ECLER)

Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală

Fundatia Agentia Impreuna, Gelu Duminică director executiv

Asociatia RoOmenia-Voluntari in Europa

Diaspora.ro

Asociația SEXUL vs BARZA

Asociatia ANAIS

Asociatia Divers

Asociația Equivox

Centrul FILIA

Asociatia Expert Forum

Coaliția Antidiscriminare

Asociatia ACCEPT

Asociația Dream Project

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile: FDSC

FEDRA – Federația pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist

Asociația AUTISM Baia Mare
Asociatia Parintilor Copiilor cu Autism din Judetul Botosani
Asociatia S.O.S. Autism Bihor
Asociatia Autism Transilvania
Centrul de Resurse și Referință în Autism „Micul Prinț“
Fundatia Univers Plus
Asociatia Nationala pentru Copii si Adulti cu Autism din Romania (ANCAAR) Iași
Asociatia Nationala pentru Copii si Adulti cu Autism din Romania (ANCAAR) Craiova
Asociatia Nationala pentru Copii si Adulti cu Autism din Romania (ANCAAR) Piteștip
Asociatia Invatam cu pictograme Timisoara
Asociatia “Copiii de Cristal”
Asociatia Raza de Speanta in Interventia si Terapia TSA Brasov
Asociatia “Dincolo de Tacere”
Asociatia de Sprijin pentru Parinti si Copii (APCA) Galati
Asociatia Invingem Autismul
Organizatia Suedeza pentru Ajutor Umanitar Individual
AUTISM ROMANIA-Asociatia Parintilor Copiilor cu Autism
Fundatia Romanian Angel Appeal (RAA)
Asociaţia PUZZLE ROMANIA
Asociatia pentru Recuperarea si Integrarea Copiilor cu Autism (ARICA)

Asociația pentru Neurodiversitate

Euroland Banat

Romanian Angel Appeal

Consiliul Tineretului din România

Stenograme din spațiul public

S.G.: Întrebarea mea către dumneavoastră, era alta…sunteți de acord ca timp de o lună de zile să fiți șeful nostru de centru? Nu mai râde, până îmi iese licența?

P.G.: De ce?

S.G.: Pentru că mi-a cerut decizia de șef de centru, ca să, pentru licența finală, ăsta e singurul lucru pe care nu-l am!

P.G.: În condițiile în care nu mai există CRJ, că-mi era că mă bat cu ele! (n.l. râde)

S.G.: (Se adresează unei persoane din apropierea sa: Ai auzit ce a zis? În condițiile în care nu există CRJ ul, e de acord!)

P.G.: Că altfel, mă băteam cu ele!

S.G.: (Se adresează unei persoane din apropierea sa: Deci, pune-l șef de centru, pune și tu din urmă și îi trimitem să semneze și să ne-o trimită!)

P.G.: Contra cost, nu?

S.G.: Haide, mă, am înțeles că ești bolnav, dar nu…

P.G.: Păi, da, dar de la boală se ridică idei!

S.G.: Ai început să delirezi, să delirezi, nu?

P.G.: Da, da…

S.G.: Hai, mă, lasă, că nu e problemă, știi că nu rămân dator niciodată!

P.G.: Da…

…………………………………………………….

P.G.: N-au avut nimic de comentat, economicul ți-a dat feedback?

S.G.: Nu, încă nu lasă partidu’ …

P.G.: Nu lasă partidu’ să-ți dea feedback?

S.G.: Da!

P.G.: Ok și ți-a găsit ceva economicul?

S.G.: Nu…

P.G.: Atunci, ești bine!

S.G.: Da, asta am zis și eu! Nu putem să desființăm acest CRJ (nota lucrătorului: ONG Centrul pentru Resurse Juridice)?

P.G.: Nu avem cum…

S.G.: De ce?

P.G.: E o poveste mai lungă, o să-ți zic eu când o să stăm la o cafea!

S.G.: Eu l-aș desființa, că e o porcărie!

P.G.: Păi, știu dar nu ține de noi, de judecătorie, de judecătorie, bossule!

S.G.: Ține de judecătorie, nu? Ei nu sunt licențiați pe nicăieri, nu sunt…

P.G.: Nu!

S.G.: Am înțeles, dar ce drept au, atunci?

P.G.: Au contractul ăla cu ăștia!

S.G.: Păi, trebuie să dispară acel contract!

P.G.: Ăla e un idiot, d-asta îți zic, îți povestesc eu când ne vedem!

S.G.: Păi, da, trebuie dat afară, venit unul care are…

P.G.: C…e, într-un cuvânt. Hai că sunt cu băieții ăștia aici, te sun eu cand termin, te rog eu, da?

S.G.: Are instalația bună…

P.G.: Da, da… bine, trimite și mie factura să văd cât e, asta pe care ai făcut-o!”

Sursă stenograme: Podcast Judecata de Acum