Workshop#1: Modificări legislative – Reexaminarea hotărârilor judecătoreşti de punere sub interdicție
Centrul de Resurse Juridice vă invită la un workshop online, luni, 29 august 2022, între orele 13:00 – 15:00.
În 2021 ne-am implicat în mod direct în activităţile grupului de lucru organizat la Guvern pentru modificarea art. 164(1) din Codul civil şi în dezbaterile parlamentare pentru susţinerea acestor propuneri legislative. Am format mai mulţi specialişti şi persoane cu dizabilităţi şi am demarat campania de informare privitoare la instrumentele de sprijin în luarea deciziilor.
Acum am intrat în linie dreaptă şi avem nevoie ca toţi profesioniştii jurişti, asistenţi sociali, psihologi şi medici de psihiatrie să înţeleagă noile prevederi şi să găsească o cale de a colabora.
Cel puţin 50.000 de persoane cu dizabilităţi vor fi evaluate de psihologi, asistenţi sociali şi medici şi vor ajunge în faţa instanţelor pentru a stabili nevoia şi intensitatea sprijinului în luarea deciziilor. În următorii 3 ani, instanțele vor reexamina din oficiu hotărârile judecătoreşti de punere sub interdicţie a persoanelor cu dizabilităţi. Legea nr. 140/2022 privind unele măsuri de ocrotire a persoanelor cu dizabilități intelectuale și psihosociale a intrat în vigoare începând cu 18 august 2022.
📄 Despre ce vom vorbi:
📌 Înscrierile se pot realiza AICI.
__________________
Activitatea face parte din proiectul ”LIBER SĂ DECID. Tranziția de la tutelă la Sprijin în Luarea Deciziilor pentru persoanele cu dizabilități” care este derulat de Centrul de Resurse Juridice cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Conținutul acestei pagini de web nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.
Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă!