EU SUNT LULI – Oradea, 16 octombrie, 19.00, Teatrul Regina Maria

Centrul de Resurse Juridice, în parteneriat cu Asociația Teatrul de Foc și cu sprijinul Teatrului Regina Maria, vă invită pe 16 octombrie, de la ora 19:00, în sala Transilvania, la spectacolul  „Eu sunt Luli”, o privire dinspre interior asupra ce înseamnă „viața prin instituții”. Din centru în centru, din mână în mână, Luli supraviețuiește. O identitate amprentată de ce dictează ceilalți. Cine este, de fapt, Luli? 

Eu sunt Luli și asta e vocea mea. Sunt un copil, o tânără, un adult, o rezidentă, un număr, un trup. Luli te ia de mână și te trece pragul unei altfel de vieți. De la orfelinat, la centru, în gară, la spital și niciodată acasă. Luli încearcă să strige pentre fiecare om închis acum într-o instituţie de asistenţă socială sau psihiatrică. Sunt zeci de mii de oameni ca mine.  

Poveste inspirată și documentată pe baza mai multor fapte reale, cu accent pe istoria recentă a României privind evoluția legislativă în materia respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități intelectuale și/sau psihosociale. Spectacolul va fi urmat de un dialog cu publicul. 

Aprecieri critice: 

Spectacolul e bine legat, are ritm și tulbură, clintește ceva în oricine asistă la el, pune niște întrebări la care nu ai cum să nu continui să meditezi și după aplauzele finale: pentru tema lui, indiscutabil importantă, actuală, extrem de sensibilă; pentru jocul excepțional al celor trei actrițe foarte bine conduse de regizoare. (Liviu Ornea, LiterNet – Eu sînt Luli. Un spectacol de o factură specială) 

Povestea lui Luli este un șir cutremurator de abuzuri, neglijență, ignorare, teroare, pedepse, narat cu o sinceritate scenică ce pare hiperrealista dacă n-ar fi doar oglinda clară a unei realități pe care, necunoscând-o, o ignorăm și ne deranjează când ne e arătată.  (Claudiu Groza în ”Tribuna”, nr. 508, 1-15 noiembrie 2023) 

INTRARE LIBERĂ 

Rezervări: https://forms.gle/cYbNyc9BjdkY5JreA  

Detalii: Eu sunt Luli, Teatrul Regina Maria, 16 octombrie 2024, ora 19:00  

Durată: 1h30  

Regie: Crista Bilciu  

Distribuție: Anda Saltelechi, Ioana Mărcoiu, Alina Berzunțeanu 

Spectacol realizat în cadrul proiectului ”LIBER SĂ DECID. Tranziția de la tutelă la Sprijin în Luarea Deciziilor pentru persoanele cu dizabilități”, derulat de Centrul de Resurse Juridice cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. 

Reprezentația are loc în cadrul proiectului „Dreptate pentru victimele cu dizabilități intelectuale și/sau psihosociale”, derulat de Centrul de Resurse Juridice, cofinanțat de Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, cu sume rezultate din active confiscate în proceduri judiciare penale. Sprijin pentru victime și comunitate – Infractorii plătesc.