Investigația a fost realizată cu sprijinul Centrului Pentru Resurse Juridice, în cadrul unui proiect despre copiii și tinerii închiși în instituții de protecție socială:
“Lagărele de lângă tine” este un proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009 – 2014. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org.
În România sunt 25.000 de copii și tineri cu dizabilități mintale, închiși în peste 700 de instituții de protecție socială ale statului. Cei mai mulți dintre aceștia trăiesc în condiții inumane – stare precară a spațiilor de cazare și sanitare, acces inadecvat la articole de igienă personală, hrană inadecvată, utilizarea contenționării sau a izolării ca pedeapsă, instituționalizare excesivă și tratament degradant –, dar mai ales lipsa accesului la justiție și la o viață în familie și în comunitate.
Aceste realități au fost confirmate atât în urma a peste 70 de vizite de monitorizare inopinate organizate în ultimul an de Centrul de Resurse Juridice în instituțiile unde aceștia locuiesc, cât și de cel mai recent raport al Comisarului pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, ca urmare a unei vizite oficiale în primăvara lui 2014. http://bit.ly/1aZCZap
Convenția ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilități obligă România să-și construiască un mecanism independent de monitorizare a respectării drepturilor acestor persoane – un sistem prin care entități independente de statul român să verifice modul în care autoritățile respectă drepturile beneficiarilor. Cu toate acestea, România amână de peste patru ani implementarea acestui mecanism.
Campania „Lagărele de lângă tine” urmărește adoptarea de către Parlamentul României a proiectului de lege pentru înființarea acestui mecanism independent de monitorizare menit să constituie o formă de protecție a acestor copii și tineri în fața abuzurilor și să conducă la deschiderea serviciilor în comunitate. În prezent, proiectul de lege se află la Senat, iar adoptarea lui poate însemna un pas crucial spre recâștigarea demnității și respectarea celor mai fundamentale drepturi ale persoanelor cu dizabilități mintale închise în instituții.
Află mai multe pe pagina proiectului și alătură-te campaniei pe pagina de Facebook.
„Lagărele de lângă tine” este un proiect inițiat de Centrul de Resurse Juridice și finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru detalii accesați www.fondong.fdsc.ro.
Conținutul acestei pagini nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009 – 2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor proiectului. Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org.
Vezi reportajul și pe pagina Digi24.