Soluţii altfel pentru o “Şcoală Altfel”: Elevii şi profesorii dezbat noi modele de intervenție pentru situații de violență școlară

Peste 300 de elevi şi cadre didactice din opt licee din Bucureşti şi judeţul Ilfov se vor familiariza, în cadrul proiectului „Calitate în educaţie prin mediere şi practici restaurative”, cu tehnici de mediere şi practici restaurative (reparatorii) în contextul evenimentelor educative extracurriculare organizate de Centrul de Resurse Juridice (CRJ) în săptămâna „Şcoala Altfel”.  Inițiat de Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), programul „Şcoala Altfel desfășurat în perioada 2 –  6 aprilie, reprezintă o oportunitate  pentru unitățile de învățământ și pentru organizațiile societății civile de a organiza împreună acțiuni care să valorizeze interesele și abilitățile elevilor facilitând totodată găsirea unor soluții comune la problemele din școli.

Elevii si profesorii dezbat noi modele de interventie pentru situatii de violenta scolara