O zi din viața unui muncitor migrant | CERCETARE

Context

Prezenta cercetare a fost elaborată în cadrul proiectului „O zi din viața unui muncitor migrant”[1], care are ca scop analiza cadrului legislativ și practicile instituționale care influențează condițiile de muncă și respectarea drepturilor muncitorilor migranți din afara Uniunii Europene în România, cu accent pe identificarea lacunelor, riscurilor de abuz, dar și a nevoilor reale ale acestora.

Golul rămas, mai ales cel în piața muncii, a fost acoperit treptat, România devenind încetul cu încetul importator al forței de muncă ieftine sau necalificate. Pentru anul 2025, Guvernul a menținut limita de 100.000 de permise de muncă pentru lucrătorii non-UE, la fel ca în 2024 și 2023, dar de 4 ori mai mare decât în 2021, când contingentul  de avize aprobat a fost 25.000. Tineri din Sri Lanka, Nepal, India și alte țări asiatice sunt tot mai prezenți în domenii precum livrările de mâncare, construcții și HoReCa, sectoare marcate de deficit de forță de muncă. Conform ultimelor date, la 30.06.2025, un număr de 123,985 resortisanți . Identitățile lor multiple fac din muncitorii migranți un grup vulnerabil la discriminare și exploatare. Mărturii repetate, mai ales culese de la livratorii de mâncare, subliniază condițiile de muncă abuzive. Existența unui cadru legislativ aparent robust și lipsa unor mecanisme de protecție face dificilă atât cunoașterea, cât și exercitarea și apărarea drepturilor acestora.

Principalele concluzii

Rezultatele cercetării evidențiază un contrast puternic între cadrul legal aparent robust și realitatea întâmpinată de muncitorii migranți non-UE în România. Deși legislația națională este aliniată în mare măsură la standardele europene privind drepturile lucrătorilor migranți, eficacitatea sa este redusă de probleme de implementare, lacune instituționale și practici ce generează o precaritate structurală pentru această categorie vulnerabilă. Muncitorii străini ajung adesea într-o situație de „dublă dependență”: pe de o parte dependenți de angajator pentru venituri, iar pe de altă parte dependenți de acel loc de muncă pentru a-și menține dreptul legal de ședere. Astfel, drepturile lor, deși garantate oficial, rămân în multe cazuri mai mult teoretice decât efective, mediul actual permițând proliferarea abuzurilor.

„Noi venim aici pentru o viață mai bună. Pentru mine, un loc de muncă înseamnă șansa la o viață mai bună.”

Extras din interviul 11/P/D.

Etapele inițiale sunt marcate de o birocrație complexă și de o dependență totală a migrantului de demersurile angajatorului. Procedurile de obținere a avizului de muncă și a vizei de lungă ședere sunt complicate, fragmentate și centrate pe angajator ca inițiator și garant al respectării condițiilor. Migranții nu pot aplica singuri, ceea ce îi plasează într-un rol pasiv, la mâna angajatorilor și a agențiilor de recrutare. Cercetarea a constatat că, în majoritatea cazurilor documentate, recrutarea are loc prin agenții private de intermediere, care percep taxe substanțiale. Drept consecință, mulți lucrători străini se îndatorează încă din țara de origine pentru a obține un loc de muncă în România. Acest cost inițial ridicat sporește vulnerabilitatea lor, punând presiune să accepte aproape orice condiții odată ajunși, de teama de a nu-și putea achita datoriile. Odată intrat în țară, migrantul trebuie să parcurgă rapid formalitățile pentru permisul unic (care atestă dreptul de ședere și de muncă), într-un interval restrictiv, fiind un proces dificil în practică din cauza programărilor întârziate, a lipsei de informații accesibile și a suprasolicitării sistemului administrativ. În această perioadă, statutul legal al lucrătorului atârnă de eficiența și cooperarea autorităților și de diligența angajatorului în depunerea actelor. Orice întârziere poate împinge lucrătorul în ședere ilegală, fără ca acesta să aibă un control real asupra situației. Astfel, etapa de intrare și obținere a dreptului de ședere se dovedește a fi un filtru birocratic dificil, ce adesea prelungește incertitudinea și dependența migrantului față de angajatorii sau intermediarii săi.

„Cel mai greu lucru a fost că nu primeam salariul la timp. Lucrând ca livrator în prima mea companie, primele patru luni nu am avut nicio zi liberă. A fost o perioadă foarte grea pentru mine, pentru că nu eram plătit și nu aveam cum să trimit bani acasă.”

Extras din interviul 11/P/D.

Condițiile de muncă și experiența în timpul angajării scot în evidență numeroase abateri și potențiale abuzuri față de muncitorii migranți. Teoretic, odată obținut permisul de ședere, lucrătorii străini beneficiază de aceleași drepturi și obligații ca și cetățenii români, conform Codului muncii. În practică însă, cercetarea documentează situații de exploatare: program de lucru excesiv (10-12 ore pe zi, fără respectarea prevederilor legale privind orele suplimentare și repausul), remunerație mult sub nivelul pieței sau sub salariul minim, precum și cazuri de cazare oferită de angajator în condiții indecente și supraaglomerate. Mărturii ale lucrătorilor, în special din domeniul livrărilor, construcțiilor sau HoReCa, indică practici abuzive precum reținerea documentelor de identitate de către angajatori și tratamente preferențiale față de români în defavoarea străinilor. Deși legislația interzice explicit discriminarea în încadrarea în muncă și la locul de muncă pe criterii de naționalitate sau origine, implementarea acestor prevederi este deficitară. Migranții ezită să reclame abuzurile din teama de represalii sau, frecvent, din necunoașterea procedurilor și bariere lingvistice. Această reticență a muncitorilor migranți, combinată cu un control instituțional insuficient, face ca numeroase încălcări, de la neplata salariilor și munca peste program, până la hărțuire sau agresiuni, să rămână neraportate și nesancționate, consolidând un mediu tolerabil pentru exploatare. Cu alte cuvinte, există o discrepanță clară între drepturile formale ale acestor lucrători și realitatea de pe teren, marcată de lipsa aplicării ferme a legii și de vulnerabilitatea lucrătorilor migranți din țări non-UE.

„Nu știu cui să mă adresez dacă am o problemă. Mi-e frică să nu devin ilegal sau să am și mai multe probleme. Chiar dacă am muncit mult, nu am fost plătit la timp și nu am primit nicio compensație pentru orele suplimentare. Mi se pare o situație foarte nedreaptă.”

Extras din interviul 01/B/K.

Încetarea raporturilor de muncă și riscul de pierdere a statutului legal reprezintă o altă zonă critică evidențiată de cercetare. Sistemul actual oferă lucrătorului migrant un termen de grație de 90 de zile după încetarea contractului pentru a-și găsi un alt loc de muncă și a obține un nou aviz/permis, în vederea menținerii dreptului de ședere. În practică, acest interval este perceput ca insuficient și nerealist de scurt. Procedurile birocratice pentru un nou angajator, obținerea unei noi adeverințe de la ANOFM, a unui nou aviz de angajare și apoi a prelungirii permisului de ședere, pot dura mult peste trei luni, mai ales ținând cont de timpii lungi de programare la autorități și de eventualele contestații. Mulți lucrători au relatat că, deși și-au găsit relativ repede un alt angajator dispus să îi încadreze, nu au reușit să obțină o programare la IGI în timp util pentru noile acte, ajungând astfel în situația de ședere ilegală fără voia lor. Această stare de fapt subliniază caracterul precar al securității juridice a muncitorilor migranți. În ansamblu, disfuncțiile din etapa de încetare a muncii și tranziție către un alt loc de muncă creează un climat de incertitudine și teamă pentru lucrătorii străini.

„Nu vreau să merg la poliție pentru că știu ce mi se va întâmpla, știu ce ar face. Dacă aș vorbi despre asta, m-ar deporta imediat. Asta e ceea ce fac cu cei care vor să se revolte. Te vor concedia, nu vei mai avea nici măcar un loc unde să dormi. Da, pentru că ei îți controlează locuința, nu mai ai un acoperiș deasupra capului. Chiar dacă m-aș duce la poliție, nu aș avea încredere că m-ar ajuta. Sistemul nu oferă sprijin. E greu să ai încredere că vor face lucrurile corect. M-am temut chiar și să mă duc la biroul de imigrație pentru ajutor. Mă gândeam că dacă află, vor apărea și mai multe probleme pentru mine.”

Extras din interviul 12/E/H.

Atunci când muncitorii migranți își pierd statutul legal, intervine mecanismul deciziei de returnare emis de IGI. Cercetarea arată că aceste decizii, acte administrative ce impun părăsirea teritoriului, pot surveni chiar și în cazuri unde lucrătorul a fost victima unor erori birocratice sau a tergiversării proceselor de reîncadrare. Contestarea în instanță a deciziei de returnare este un drept prevăzut de lege, însă relativ puțin utilizat, fie din lipsa de cunoștințe juridice, fie din cauza resurselor limitate ale lucrătorilor de a se angaja într-un proces.

„Statul vostru, sistemul vostru nu funcționează pentru mine, nu funcționează pentru lucrătorii străini. Venim aici, muncim, iar voi ne faceți ilegali. Nu e vina mea, am așteptat după angajator, după avocat. În fiecare lună, cu sufletul la gură, să merg la imigrări. Au trecut cele 90 de zile. Acum sunt ilegal, sunt mulți așa. Cum mă voi întoarce în țara mea? Voiam să-mi aduc familia aici, acum nu știu dacă mai merită să trăiesc.”

Extras din interviul 02/B/D.

Analiza transversală a scos în evidență factori suplimentari care influențează toate etapele de mai sus și contribuie la vulnerabilitatea muncitorilor migranți.

Din punct de vedere legal, cetățenii străini din afara UE care au obținut drept de ședere beneficiază, în principiu, de asigurare de sănătate și de acces la servicii medicale la fel ca cetățenii români. Cu toate acestea, în practică, numeroși lucrători străini întâmpină dificultăți în a accesa sistemul public de sănătate. Barierele lingvistice, birocrația pentru înscrierea la un medic de familie și lipsa informațiilor clare privind pașii de urmat fac ca o parte dintre migranți să nu fie efectiv integrați în sistemul asigurărilor de sănătate. Cercetarea indică faptul că lipsa ghidajului și a punctelor de contact accesibile în sistemul public determină mulți lucrători să apeleze la servicii medicale private, plătind integral costurile din venituri proprii. Așadar, dreptul la sănătate al lucrătorilor migranți, deși garantat formal, este adesea greu realizabil din cauza obstacolelor practice, ceea ce indică o nevoie de măsuri de informare și incluziune mai eficace în acest domeniu.

Muncitorii migranți non-UE constituie, conform datelor și investigațiilor, o categorie expusă riscului de victimizare prin trafic și exploatare. Creșterea bruscă a contingentelor de lucrători străini în ultimii ani a fost însoțită de o intensificare a rețelelor infracționale care profită de vulnerabilitatea acestora. MAI, prin structurile sale (poliția, DCCO, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – ANITP), are un rol central în prevenirea și combaterea acestor abuzuri. În perioada 2020–2024, autoritățile au actualizat cadrul de identificare și referire a victimelor traficului (MNIR actualizat prin HG 88/2023) și au derulat training-uri pentru personalul instituțional în vederea recunoașterii timpurii a indicatorilor de exploatare. Cu toate acestea, cercetarea relevă că măsurile de prevenție și protecție trebuie intensificate, întrucât numărul cazurilor rămâne ridicat. Lucrătorii migranți care ajung în situație ilegală sau lucrează „la negru” sunt deosebit de vulnerabili, rețelele de trafic pot fie să-i exploateze aici, fie să-i recruteze sub falsul pretext al unui loc de muncă legal în România, pentru ca apoi să îi transporte și exploateze în Vest. Intersecția dintre migrația economică și criminalitatea organizată impune un răspuns coordonat și ferm al instituțiilor.

Muncitorii străini se confruntă nu doar cu probleme birocratice și economice, ci și cu un mediu social adesea ostil sau ignorant. Sondaje de opinie recente indică persistența stereotipurilor negative, de pildă, circa un sfert dintre români îi percep pe imigranți ca pe o amenințare care le-ar „fura” locurile de muncă. Astfel de percepții, alimentate uneori de mass-media și discursul public, creează un climat în care discriminarea și hărțuirea pe criterii etnice sau de naționalitate pot prolifera. De altfel, deși CNCD dispune de un cadru legal solid pentru sancționarea faptelor de discriminare, numărul de cazuri soluționate implicând muncitori non-UE este foarte redus raportat la mărimea comunității și la frecvența semnalelor neoficiale. În perioada 2020–2024, CNCD a instrumentat doar câteva zeci de petiții bazate pe naționalitate/cetățenie în acest context (majoritatea nelegate direct de angajare), abordarea instituției fiind predominant reactivă. În mass-media, CNA are responsabilitatea de a monitoriza și sancționa derapajele editoriale de tip xenofob sau instigator la ură. Cu toate acestea, eficiența CNA în acest domeniu pare limitată: din răspunsurile comunicate reiese o lipsă de transparență și proactivitate, instituția s-a rezumat la a indica propria arhivă online când a fost întrebată despre modul de gestionare a discursului de ură împotriva migranților. Atât mecanismele existente (CNCD, CNA), cât și angajamentele strategice recente ale statului (Strategia națională 2024-2027 privind xenofobia și ura, Strategia sectorială culturală etc.) nu s-au tradus încă în schimbări palpabile de atitudine la nivel societal. Muncitorii străini continuă să fie percepuți ca „străini” și tratați adesea ca o forță de muncă de mâna a doua.

Prin urmare, cercetarea conturează un tablou complex în care muncitorii migranți non-UE, deși indispensabili pentru anumite sectoare economice din România, se confruntă cu obstacole semnificative pe întreg parcursul migrației lor: de la recrutare și intrare, trecând prin condițiile de muncă și viață cotidiene, până la încetarea activității și (uneori) părăsirea țării. Lacunele legislative și administrative, practicile abuzive tolerate sau nesancționate, atitudinile sociale nefavorabile și implicarea insuficientă a instituțiilor converg spre a crea un mediu în care drepturile acestor persoane sunt adesea încălcate. Cu toate acestea, există și semnale pozitive, creșterea gradului de conștientizare publică (inclusiv prin investigații media și intervenții ale societății civile), adoptarea unor strategii naționale care recunosc oficial problema xenofobiei și a discursului instigator la ură, precum și pași incipienți de digitalizare și debirocratizare la nivelul IGI sau inițiative sporadice de responsabilitate ale unor angajatori. Aceste elemente pozitive reprezintă un punct de plecare ce trebuie extins și consolidat. În lipsa unor reforme și acțiuni concertate, România riscă să perpetueze un sistem în care muncitorii migranți sunt tratați ca resurse dispensabile.

Recomandări

Având în vedere concluziile și lipsurile identificate, sunt necesare intervenții coordonate pe multiple planuri. Recomandările de mai jos vizează atât instituții concrete, cât și decidenți generali, propunând măsuri menite să îmbunătățească protecția drepturilor lucrătorilor migranți non-UE și să contribuie la schimbarea problemele sistemice evidențiate:

1. Simplificarea și eficientizarea procedurilor administrative

Se recomandă debirocratizarea parcursului migranților de la intrare până la obținerea permisului de ședere. Inspectoratul General pentru Imigrări, sub coordonarea Ministerului Afacerilor Interne, ar trebui să simplifice procedurile și să reducă timpii de așteptare pentru eliberarea avizelor de angajare și a permiselor de ședere. Măsuri concrete pot include: dezvoltarea portalului online IGI într-o platformă pe deplin funcțională și intuitivă (disponibilă în limbi de circulație internațională relevante pentru migranți), suplimentarea personalului și a ghișeelor destinate procesării cererilor în zonele cu cerere mare, precum și instituirea unui mecanism de programare rapidă pentru situațiile urgente (ex. schimbarea angajatorului). De asemenea, comunicarea proactivă cu solicitanții este esențială: furnizarea de ghiduri clare, multilingve, privind pașii administrativi (de la obținerea avizului până la formalitățile după sosire) și crearea unor puncte de contact dedicate migranților (eventual centre de informare ori helpdesk-uri telefonice în engleză și alte limbi).

Apoi, se impune modificarea cadrului normativ privind mobilitatea pe piața muncii a muncitorilor migranți non-UE, prin introducerea posibilității ca străinii să poată aplica, direct pe portalul IGI, pentru un nou loc de muncă încă din perioada preavizului, atunci când aceștia se află într-un regim de ședere legală. În prezent, obligația de a prezenta documentul de încetare a contractului de muncă îi plasează într-un vid juridic și economic, expunându-i riscului de abuz și exploatare. O procedură tranzitorie, care să permită menținerea dreptului de ședere și de muncă până la soluționarea noii cereri, ar asigura protecția efectivă a drepturilor acestora și ar reduce vulnerabilitățile structurale de pe piața muncii.

Scopul acestor măsuri este ca lucrătorii migranți să poată naviga sistemul administrativ fără întârzieri nejustificate, reducând riscul de intrare în ședere ilegală din cauze birocratice.

• Creșterea flexibilității și siguranței juridice în raporturile de muncă

Pentru a diminua dependența excesivă față de angajator și starea de incertitudine ce planează asupra lucrătorilor străini, autoritățile ar trebui să revizuiască cadrul normativ referitor la migrația pentru muncă. Este necesară prelungirea perioadei de grație de 90 de zile pentru schimbarea locului de muncă sau instituirea posibilității de prelungire condiționată (dacă lucrătorul poate demonstra că este în proces activ de angajare/ căutare loc de muncă). Totodată, se impune eliminarea restricției de schimbare a angajatorului în primul an de contract, care în prezent practic blochează mobilitatea forței de muncă și îi vulnerabilizează pe migranți. Inițiative legislative în acest sens, fie la nivel de ordonanță de urgență, fie amendamente la OUG 194/2002 și OG 25/2014, au drept obiectiv reducerea caracterului restrictiv al sistemului și asigurarea unui echilibru între protecția pieței locale de muncă și protejarea drepturilor fundamentale ale lucrătorilor străini.

Apoi, se impune modificarea Codului muncii sau emiterea unui act subsecvent care să impună angajatorilor ce încadrează străini să le furnizeze acestora, la momentul angajării, o informare scrisă într-o limbă de circulație internațională (engleză sau altă limbă convenită) cu privire la clauzele esențiale ale contractului și la drepturile lor, conform legii. Aceasta ar putea fi impusă prin HG sau Ordin al MMSS ca obligație în completarea formalităților de angajare a străinilor. De asemenea, site-urile instituțiilor (IGI, Inspecția Muncii) ar trebui să aibă secțiuni vizibile în engleză simplificată, ușor de înțeles, și eventual alte limbi, care să explice procedurile și drepturile.

• Întărirea controlului și aplicarea legii pe piața muncii

Pentru a combate exploatarea la locul de muncă, Inspecția Muncii (prin inspectoratele teritoriale de muncă) trebuie să adopte o abordare proactivă și orientată spre sector. Este recomandată intensificarea inspecțiilor inopinate în domeniile cu densitate mare de lucrători migranți (construcții, restaurante, livrări, confecții etc.), cu verificarea punctuală a: duratei timpului de muncă (pontaje, ore suplimentare și acordul pentru acestea), nivelului salarial (comparativ cu salariul minim și cu colegii români pe posturi similare), condițiilor de securitate și sănătate în muncă și asigurării unor condiții decente de cazare (acolo unde angajatorul le oferă). Controalele pe piața muncii trebuie să vizeze în mod direct sancționarea angajatorilor care exploatează vulnerabilitatea lucrătorilor, și nu penalizarea sau deportarea acestora. În conformitate cu principiul internațional al nepedepsirii victimelor exploatării și traficului de persoane, muncitorii migranți nu trebuie să fie transformați în victime colaterale ale unor proceduri administrative sau legale pe care adesea nu le înțeleg pe deplin sau de care se tem, ci să beneficieze de protecție și acces la justiție. În caz contrar, există riscul perpetuării abuzurilor și al descurajării raportării acestora de către lucrători, atunci când dreptul lor de ședere, a cărui obținere implică deseori numeroase bariere, poate fi afectat.

• Asigurarea accesului efectiv la justiție și la mecanisme de plângere

Este fundamental ca lucrătorii migranți să poată raporta abuzurile și solicita remedii fără obstacole insurmontabile. În acest sens, CNCD, instanțele judecătorești și alte organisme cu atribuții (Inspectoratul Teritorial de Muncă, poliția, precum și sindicatele acolo unde există) trebuie să își adapteze procedurile pentru a fi accesibile străinilor. CNCD ar trebui să asigure prezența traducătorilor de limbi străine atunci când primește petiții de la cetățeni non-UE și să ofere îndrumări pas cu pas despre cum se depune o petiție. De asemenea, instituirea unui serviciu de consiliere telefonică la CNCD dedicat victimelor discriminării care nu vorbesc româna ar facilita raportarea incidentelor. În mod similar, Inspectoratele de Muncă ar trebui să dispună de proceduri pentru a oferi traducere gratuită sau contra-cost modic în plângerile depuse de lucrători străini (de exemplu, plângeri pentru neplata salariului, contestații ale deciziilor de returnare etc.). Guvernul, împreună cu UNBR (Uniunea Națională a Barourilor), ar putea extinde aria de acoperire a asistenței juridice pro-bono sau din oficiu către cauzele ce implică drepturile migranților, în practică, foarte puțini migranți știu că ar putea beneficia de avocat din oficiu sau de consultanță juridică gratuită în anumite cazuri. Este recomandată și crearea, în parteneriat cu ONG-urile, a unor centre de asistență juridică pentru migranți în marile orașe, unde aceștia să poată primi consiliere privind drepturile lor și ajutor la redactarea de sesizări/plângeri.

Adițional, crearea unui mecanism de prelungire temporară a dreptului de ședere în caz de litigiu de muncă sau de plângere împotriva angajatorului, astfel încât muncitorul să poată rămâne în ședere legală până la clarificarea situației, eventual sub forma unui permis provizoriu de 6 luni necondiționat de un contract (similar cu „persoana tolerată” din OUG 194).

• Îmbunătățirea accesului lucrătorilor migranți la sistemul public de sănătate

Pentru a garanta exercitarea dreptului la sănătate, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate ar trebui să ia măsuri de incluziune activă a lucrătorilor străini în sistemul medical. În primul rând, informarea este crucială, la momentul eliberării permisului de ședere sau înregistrării contractului de muncă, fiecare lucrător migrant ar trebui să primească (fizic sau electronic) un pachet informativ bilingv (română + engleză/altă limbă relevantă) care să explice pașii necesari pentru a deveni asigurat (cum să se înscrie la un medic de familie, ce este CNP-ul și cardul de sănătate, ce servicii medicale sunt gratuite etc.). De asemenea, este recomandată crearea unor ghișee sau linii telefonice dedicate la Casele de Asigurări pentru asistență în limba engleză, astfel încât migranții să poată obține lămuriri despre drepturile lor medicale fără bariere de comunicare. Ministerul Sănătății poate colabora cu organizații non-guvernamentale sau cu mediatori sanitari pentru a organiza sesiuni de informare în comunitățile de migranți privind prevenția și accesul la servicii.

• Îmbunătățirea cadrului legislativ și procedurilor aferente în contextul depistării muncitorilor migranți aflați în ședere ilegală

Analiza cadrului legal și a jurisprudenței relevă mai multe dificultăți în aplicarea deciziilor de returnare, atât din perspectiva motivării și proporționalității măsurilor, cât și din perspectiva accesului real la justiție. În acest sens, se impun două direcții principale de intervenție: pe de o parte, clarificarea și consolidarea obligațiilor autorităților privind motivarea și evaluarea proporționalității măsurilor, iar pe de altă parte, reevaluarea termenelor procedurale pentru a permite migranților un acces efectiv la căile de atac.

Din jurisprudența analizată reiese că deciziile de returnare sunt uneori motivate insuficient sau disproporționat, mai ales în situațiile în care culpa aparține angajatorului și nu muncitorului. În acest context, se recomandă clarificarea legislativă a obligației Inspectoratului General pentru Imigrări de a aprecia proporționalitatea măsurii și de a evalua circumstanțele independente de voința străinului (ex. erori administrative ale angajatorului, insolvența firmei, întârzieri în obținerea avizelor).

În practică, termenele procedurale pentru contestarea deciziei de returnare (10 zile) și pentru părăsirea voluntară a teritoriului (15 zile) pot fi dificil de respectat de către migranți, în special în lipsa resurselor financiare, a cunoașterii limbii și a accesului imediat la consiliere juridică. În consecință, se recomandă reevaluarea acestor termene, astfel încât să fie asigurat un timp rezonabil pentru pregătirea apărării și pentru exercitarea efectivă a dreptului de acces la justiție.

Din perspectivă juridică, există un dezechilibru structural care favorizează angajatorul și defavorizează muncitorul migrant, iar legislația actuală, în loc să compenseze acel dezechilibru, îl accentuează pe alocuri. Statul român are obligația, derivată din convențiile internaționale și din propria legislație, să respecte demnitatea muncitorilor migranți non-UE, ceea ce include protecția împotriva exploatării, accesul egal la justiție și condiții de muncă echitabile. Consolidarea garanțiilor juridice pentru muncitorii migranți prin reforme la nivel național este necesară și urgentă pentru a preveni transformarea acestor persoane în „victime colaterale ale vidurilor legislative”.

Metodologie

• Analiză legislativă și documentară (desk research):
  • surse oficiale: statistici guvernamentale, strategii și rapoarte ale instituțiilor publice;
  • studii și rapoarte ale organizațiilor de profil relevante;
  • articole academice și investigații de presă recente;
  • solicitări de informații publice (2020–2024) adresate instituțiilor:
    • Inspectoratul General pentru Imigrări;
    • Inspecția Muncii;
    • Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă;
    • Casa Națională de Asigurări de Sănătate;
    • Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale;
    • Ministerul Afacerilor Interne;
    • Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării;
    • Consiliul Național al Audiovizualului;
    • Avocatul Poporului.
• Cercetare calitativă:
  • 12 interviuri semi-structurate cu muncitori migranți din țări non-UE;
  • recrutarea participanților prin anunțuri pe grupuri de Facebook și metoda „snowball sampling”;
  • 1 interviu cu o avocată specializată în migrația economică.
• Abordare integrată:
  • combinarea analizei teoretice și normative cu date calitative;
  • triangulația informațiilor pentru o perspectivă nuanțată.
• Limitări metodologice:
  • dependența de calitatea și disponibilitatea datelor secundare;
  • numărul limitat de interviuri, care nu asigură reprezentativitate națională;
  • posibila subiectivitate a echipei de cercetare în selecția materialelor și analiza datelor.

---

[1] Proiectul este derulat de Centrul de Resurse Juridice (CRJ) și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Mai multe informații despre proiect sunt disponibile la: https://www.crj.ro/o-zi-din-viata-unui-muncitor-migrant/