La inițiativa liderilor PNL, Parlamentul României și-a uitat obligațiile asumate la nivel internațional și național și a dat o lovitură egalității de gen din România.
Declarația a fost promovată de președinta Senatului Alina Gorghiu, iar la presiunea unor lideri PNL precum Ben Oni Ardelean și Robert Sighiartău declarația a fost modificată și adoptată cu 235 de voturi pentru, 24 de voturi împotrivă şi 5 abţineri; 3 parlamentari nu au votat.
Este absolut rușinos că Parlamentul României validează un discurs care conține afirmații denigratoare față de femei, față de comunitatea LGBTQ+, și nu numai, modificând declarația adoptată.
Dacă dintr-un partid liberal, PNL a devenit unul ultraconservator, solicităm o declarație oficială în acest sens pentru ca noi, publicul, să fim în deplină cunoștință de cauză. De asemenea, am dori să știm dacă Parlamentul are de gând să continue o astfel de politică.
Declarația, în forma sa inițială, este disponibilă AICI.
____________________________________
Material realizat cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.
Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă.
@acfromania#haide #ActiveCitizensFund #Romania #activecitizens #EEANorwayGrants