Avem nevoie de o literatură care să promoveze diversitatea și drepturile copiilor

13.12.2016

diversitate-literatura

Pe o plajă de pe tărâmul poveștilor lui Dr. Seuss trăiesc niște curioase creaturi, numite Sneetches[1]. Mai bine zis doar locuiesc alături, pentru că de fapt nu trăiesc împreună. Motivul? Unii dintre ei au o stea pe burtă – semn distinctiv îndeajuns de puternic încât să îi facă să se simtă superiori. Ei nu le vorbesc celorlalți, nu-și lasă copiii să se joace cu cei lipsiți de stea și se țin cât mai la distanță de ei.

Viața micilor creaturi fără stea pare să se schimbe când apar Sylvester McMonkey și extraordinara sa mașinărie de produs stele contra cost. Fericirea lor este însă efemeră – ceilalți Sneetches hotărăsc să scape de stea, pentru a se putea recunoaște între ei și a-și păstra privilegiile. Urmează un du-te vino înnebunitor între cele 2 mașinării ale lui Sylvester (una care pune stea și cealaltă care o scoate), până când Sneetches, nu numai că rămân fără niciun ban, dar nici nu mai știu din ce categorie fac parte.

Doar la sfârșit, după ce Sylvester pleacă, își dau seama că au fost înșelați și că, de fapt, toți Sneetches sunt la fel de buni, indiferent dacă au sau nu stea.

Să facem acum un exercițiu de imaginație: localizați laja în Germania anilor 30, când steaua lui David apare ca stigmat pe hainele și clădirile evreilor, sau în America primei jumătăți a secolului 20, unde discriminarea rasială este susținută prin legi. Veți avea dintr-o dată, în doar 15 pagini ilustrate, nu numai o poveste în care copiii sunt fascinați de lumea Sneetche-ilor, ci și un univers care îi ajută să descopere mecanismele și dinamica discriminării.

În lumea cărților pentru copii, cel puțin în cea anglofonă, dezbaterea despre dimensiunea politică a ficțiunii are pe cât de mulți adepți, tot pe atâția adversari. În opinia celor din urmă, copiii nu ar trebui expuși la probleme sociale complexe pentru că, pe de o parte, ei au în mod natural o gândire non-discriminatoare, iar pe de altă parte, nu pot încă gestiona emoții puternic negative.

În timp ce nevoia de a proteja inocența copiilor este de înțeles, cred că este necesar să le oferim și ocazia de a deveni treptat conștienți de lumea complicată în care trăim. Atâta vreme cât cărțile pe care copiii noștri le citesc nu sunt o simplă propagandă, atâta vreme cât dimensiunea creativă, imaginativă este la fel de puternică ca și cea politică, ramân adepta lor.

 

Cărțile sunt o oglindă.

În cărțile copilăriei, ne identificăm adeseori cu personajul principal și prin el ne construim fațete ale identității: copiii timizi învață că pot deveni Harry Potter, iar fetele că pot semăna mai degrabă cu Matilda sau Pippi[2], decât cu Frumoasa din pădurea adormită.

În anumite povești, ne întâlnim fricile și aflăm cum să le controlăm; luăm parte la conflicte, simțim emoții puternice, ca într-un fel de repetiție care ne pregătește pentru lumea reală, dar fără riscurile acesteia – pe scurt, luăm idei și atitudini care ne modelează ca ființe sociale.

Avem deci nevoie în cărți de personaje diverse cu care copiii diferiți să se poată identifica și prin care să poată crește. Avem nevoie să reprezentăm, dincolo de stereotipuri, personaje care aparțin celor 19 etnii din  România, care trăiesc cu o dizabilitate, care au orientări sexuale diverse sau care sunt vulnerabile din motive socio-economice.

Cărțile sunt o fereastră.

Cărțile copilăriei ne transportă câteodată în culturi și vremuri diferite, împletind ficțiunea cu evenimente reale. Călătorim în America anilor 40 cu George cel curios[3], în Parisul contemporan cu Madlen[4], în Copenhaga anilor 40 cu Annemarie[5] sau în Italia cu domnul Bianchi[6].

Mai rar însă ne gândim că trăim alături de oameni pe care îi cunoaștem prea puțin: câți dintre noi de pildă se gândesc la singurătatea copiilor din România lăsați în grija bunicilor sau chiar abandonați de părinți care merg la lucru prin Europa?

Din păcate, când avem tendința, ușor de înțeles, să ne considerăm copiii în mod natural drept buni și deschiși către celălalt, uităm totuși că există copii care sunt victime ale discriminării. Copiii dezvoltă stereotipuri de la o vârsta fragedă (între 6 și 10 ani)[7] – aceasta ducând câteodată la discriminare sau chiar violență (verbală sau fizică) îndreptată împotriva celor care sunt diferiți dintr-un motiv sau altul.

Bullying-ul este o problemă reală în mai toate țările europene, în asemenea măsură încât, în Franța de pildă, ministrul Educației, Najat Vallaud-Belkacem, a lansat o campanie națională de amploare împotriva acestei probleme[8]. În România, ultimul raport al organizației Salvați Copiii este de asemenea îngrijorător: 31% dintre copii, indiferent de etnie, sunt excluși din grup, pe baza diferențelor; 80% din copii au fost martorii unei situații în care un copil este umilit de un altul; 39% dintre copii spun că au fost răniți ușor, iar 16% că au fost bătuți în mod repetat la școală.

Raportul concluzionează că „orice copil care este diferit de ceilalți poate deveni o țintă a bullying-ului, cu precădere cei  care au un aspect diferit, cei care au comportamente sau caracteristici diferite de ale majorității, cei care sunt nou veniți în grup, cei care provin dintr-un mediu socio-economic dezavantajat, dintr-o etnie diferită etc.”[9]

În acest peisaj, cărțile pot fi nu doar o fereastră spre o lume îndepărtată, ci și către cei de lângă noi care sunt diferiți. Avem nevoie de cărți pentru o cunoaștere autentică, mai onestă, dincolo de stereotipuri, dar și pentru empatie.

De ce fel de cărți avem nevoie mai exact?

wonder_cover_art-198x300De cărți ca Minunea[10], scrisă de R. J. Palacio, despre Auggie, un băiețel de 10 ani care trăiește în Manhattan și care suferă de un sindrom rar, care îi deformează chipul. Viața lui Auggie și obstacolele cu care se confruntă au inspirat o campanie națională pentru promovarea bunătății și a empatiei.[11]

 

 

fetita-care-se-juca-de-a-dumnezeu-ed-2016_1_fullsizeFetița care se juca de-a Dumnezeu[12], de Dan Lungu, este despre Rădița, o fetiță de 10 ani, sensibilă și introvertită, a cărei familie se destramă în urma plecării  mamei dintr-un orășel de provincie din România pentru a face menajul la Roma.

 

 

9780316327930_default_pdpEu sunt Malala[13] este cartea scrisă de cea mai tânără câștigătoare a Premiului
Nobel pentru pace, Malala Yousafzai, care la 11 ani a început un blog
despre viața sub regimul talibanilor și importanța educației,
punându-și astfel viața în pericol.

 

Ziua de vizită[14] este o carte despre dragostea necondiționată a unei fetițe pentru tatăl ei aflat în închisoare, scrisă de una dintre cele mai talentate scriitoare afro-americane, Jacqueline Woddson.

 

 

51o4hd5fuil__sy445_Buffalo Soldier, de Tanya Landman, este povestea primei femei fostă sclavă care alege să se înroleze în armata americană, ca bărbat, în 1866.

 

 

sofiaÎn sfârșit, avem nevoie de cărți ca Sofia Z 4515[15], de Gunilla Lundgren şi Amanda Eriksson, una dintre puținele cărți pentru copii care vorbește despre Holocaustul romilor și de viața Sophiei Taikon, scriitoare suedeză de etnie romă.

 

 

Ca să ne întoarcem puțin la simpaticii Sneetches, ce pot învăța copiii din povestea lor? În primul rând, învață că se pot regăsi cu ușurință în postura celui pe care s-au obișnuit să îl excludă. Învață că nu poți reduce pe nimeni la o singură diferență, oricât de vizibilă și definitorie ți s-ar părea ea. Învață că există întotdeauna factori externi care ne pot face să credem în superioritatea noastră ca grup, dar care nu au nici un fundament. Învață că nu există decât o rasă, cea umană, și că discriminarea rasială este un construct social. Pe scurt, învață dreptul la non-discriminare și la șanse egale.

de Gabriela Nenciu

Gabriela Nenciu are o dublă specializare în pedagogia limbilor străine și în design de proiecte culturale (Univ. Sorbona din Paris). În prezent predă la Brandeis University. A predat la Dartmouth College și în rețeaua institutelor franceze în România, Maroc, Hong-Kong și Indonezia.

[1] Dr. Seuss, The Sneetches, editura Random House, 1961 (netradusă în română).

[2] Matilda este personajul principal al romanului cu același nume a lui Roald Dalh, iar Pippi este un personaj inventat de Astrid Lindgren. Amândouă sunt spirite independente, aventuroase și capabile să descopere lumea prin propriile lor forțe.

[3] H. A. Rey, George cel curios, editura Arthur, 2016.

[4] Ludwig Bemelmans, Madlen, editura Arthur, 2015.

[5] Lois Lowry, Numără stelele. O poveste din Copenhaga, editura Arthur, 2015.

[6] Gianni Rodari, Povești la telefon, editura Arthur, 2015.

[7] Clark McKown și Rhona Weinstein, The Development and Consequences of Stereotypes Consciousness in Middle Childhood, în Child development, vol. 74, nr. 2/2013.

[8] Campanie Agir contre le harcèlement à l’Ecole, disponibilă pe site-ul www.education.gouv.fr.

[9] Studiu sociologic la nivel național al organizației Salvați copii, Bullying-ul în rândul copiilor, București, 2016.

[10] R. J. Palacio, Minunea, editura Arthur, 2016.

[11] Campania Choose kind disponibilă pe site-ul www.randomhousekids.com.

[12] Dan Lungu, Fetița care se juca de-a Dumnezeu, editura Polirom, 2014.

[13] Malala Yousafzai și Christina Lamb, Eu sunt Malala, editura Polirom, 2014.

[14] Jacqueline Woodson, Visiting day, editura Penguin Random House, 2015 (netradusă în română).

[15] Gunilla Lundgren și Amanda Erikson, Sofia Z 4515, editura Pioner Press, Stockholm 2016 (ediție bilingvă română/romani).

WP-Backgrounds by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann