Candidatura lui Marian Munteanu nu poate continua

14.04.2016

Este inacceptabilă desemnarea lui Marian Munteanu drept candidat PNL la Primăria Capitalei. Este inacceptabilă desemnarea lui Marian Munteanu pentru orice funcție publică, în condițiile în care dl Munteanu este cunoscut pentru opiniile sale publice și simpatiile pentru mișcarea legionară.

Reamintim că n-a trecut nici jumătate de an de când promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se pedepsește cu închisoare de până la 3 ani (conform Legii 217/2015 pentru modificarea și completarea OUG 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii).

Nevoia prevederilor legale cu astfel de sacțiuni a apărut, din păcate, în contextul unei istorii îndelungate a României post-decembriste de discurs public al urii împotriva a diferite minorități, de incitare la ură și acte de violență și de întărire a curentului naționalist în detrimentul respectării drepturilor omului.

Partidul Național Liberal îl sprijină pe Marian Munteanu deși, potrivit propriului statut[1], “PNL asigură promovarea principiilor democraţiei şi consolidarea statului de drept și urmăreşte respectarea valorilor universale ale libertăţii și demnității umane”. Uităm istoria și rolul pe care l-au jucat membrii Mişcării Legionare, ai Ligii Apărării Naţional Creştine, ai Partidului Naţional Creştin în Holocaust. Prin aceasta nominalizare a dlui Munteanu la Primăria Capitalei, PNL se asociază cu o persoană care uită istoria și care tatonează limitele legii.

Aceasta nominalizare va contribui la seria de rapoarte internaționale privind situația drepturilor omului care indică, de peste 10 ani, aceleași probleme. Raportul de Țara al SUA privind România pentru 2015, dat publicității ieri, arată, printre altele, că se continuă promovarea ideilor și opiniilor antisemite, rasiste, xenofobe şi naţionaliste. Candidatura lui Marian Munteanu se înscrie în aceeași linie. O direcție periculoasă pentru România, atât ca imagine și aliati externi, dar mai ales ca formare și educație civică și de respectare a drepturilor omului.

Candidatura lui Marian Munteanu nu poate continua!

Comunicat Marian Munteanu

 

 

 

 

WP-Backgrounds by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann