Ce se va întâmpla cu victimele cazului de trafic de persoane din județul Argeș?

14.07.2016

For English, please click here.

Imagine din video-ul publicat de Poliția Română de la acțiunea DIICOT din 13.07.2016

Imagine din video-ul publicat de Poliția Română de la acțiunea DIICOT din 13.07.2016

În urma acțiunii DIICOT din data de 13 iulie 2016 ce viza destructurarea mai multor grupări infracționale specializate în trafic de persoane și trafic de minori, CRJ solicită autorităților implicate – Poliția Română, DIICOT, DGASPC, ANITP – luarea măsurilor de protecție a victimelor, minori și adulți, aflați într-o poziție de vulnerabilitate extremă.

Deși acțiunea de destructurare a grupărilor infracționale este lăudabilă, statul român nu a construit pârghiile necesare pentru protejarea victimelor traficului de persoane și traficului de minori, ceea ce ridică următoarele întrebări:

  • Există servicii și adăposturi pentru victimele traficului de persoane și minori? Din informațiile noastre, știm că nu există. Așteptăm răspuns de la Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane.
  • Există în județul Argeș sau în orice alt județ din România psihologi specializați în consilierea victimelor traficului de persoane/minori, cu accent pe persoanele cu dizabilități?
  • Ținând seama că mai multe victime au fost deja audiate, cum anume au fost pregătite în vederea audierii aceste persoane?
  • Există în cadrul DIICOT, DIICOT Argeș și IPJ Argeș persoane specializate în audierea victimelor traficului de persoane, în special minori și persoane cu dizabilități?
  • Cum protejează DIICOT și Poliția Română identitatea victimelor?
  • Cum protejează instanțele judecătorești, inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție, identitatea victimelor câtă vreme numele acestora sunt expuse pe portalul ECRIS?
  • Este reală știrea cum că DIICOT cercetează acest caz de patru ani, timp în care știa de răpirea, sechestrarea și abuzarea mai multor persoane vulnerabile? Și dacă este așa de ce nu a intervenit mai devreme pentru eliberarea victimelor?

Ridicăm aceste probleme pentru a atrage atenția că, dincolo de destructurarea unei rețele periculoase, instituțiile statului român pierd din vedere protejarea reală a victimelor traficului de persoane.

De altfel, CRJ a solicitat DIICOT Argeș și DGASPC Argeș furnizarea de informații cu privire la măsurile de protecție a victimelor traficului de persoane și traficului de minori.

 

Pentru mai multe informații, vă rugăm să luați legătura cu avocatul Vadim Chiriac:
tel: 0744 634 490
mail: vadim.chiriac@crj.ro

 

WP-Backgrounds by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann