Citim, învățăm, creștem egali

15.12.2016

citim-invatam-crestem-egali-1-900x444

„Este o selecție naturală, școala e doar pentru cei care au o chemare, e normal ca ceilalți să se piardă pentru că vin dintr-un mediu care îi încurajează să renunțe…”

(Director de școală, în documentarul Şcoala noastră)

Sunt profesor de franceză de aproape 15 ani, timp în care am trecut de la adolescenții dintr-unul din cele mai bune licee din București, la elevii Institutului Francez din câteva țări, apoi la adolescenții dintr-o școală charter din Boston, iar mai recent la tinerii din 2 universități americane.

Am avut tot felul de studenți, de la cei a căror privire se luminează atunci când intri în clasă, la cei care cu greu pot sta locului sau a căror privire e  pierdută – din a doua categorie, nu o să uit niciodată un puști de 9 ani, care după ce a spart un pix cu cerneală roșie și s-a mânjit pe mâini, s-a aruncat pe jos urlând Madame, madame, y a du sang, y a du sang partout, je vais mourir (Doamna, e sânge, sânge peste tot, o să mor!); sau o tânără de 18 ani care în SUA anului 2015 a descoperit pentru prima dată cum e să ai apă curentă într-un campus universitar; sau un băiat de 16 ani care mi-a mărturisit că avusese de curând o tentativă de sinucidere.

Este, evident, foarte ușor să predai celor care par constant că au o chemare. Adevărata provocare însă este să ajungi la ceilalți, iar de cele mai multe ori descoperi că sunt cel puțin la fel de talentați.

Putem oricând spune că mulți alți profesori din România au înțeles că școala este pentru toți copiii, indiferent de mediul din care provin. Și sunt probabil din ce în ce mai mulți profesori pe care copiii din grădinițe și ciclul primar îi îmbrățișează atunci când intră în clasă.

Problema este însă că întregul sistem de învățământ pare să funcționeze cu preponderență doar pentru cei care au o chemare – sau pentru cei ai căror părinți le finanțează meditațiile de la o vârstă din ce în ce mai fragedă. Ori calitatea învățământului nu se poate măsura prin performanța celor mai buni – în toate țările există elevi excelenți – ci prin modul în care îi ajută pe toți copiii să își atingă potențialul maxim.

Mulți copii ajung în clasa a 4-a fără să știe cu adevărat să citească (40% in România, conform Raport Pisa, 2012.). Competențele de lectură sunt cel mai greu de ameliorat și asta în special pentru că perioada esențială de dezvoltare a limbajului intervine devreme în dezvoltarea copilului. Toate intervențiile de succes care își propun deci să îmbunătățească cititul sunt implementate de la apariția primelor dificultăți.

Un astfel de program este Reading Recovery, implementat extensiv în SUA și dezvoltat inițial de către Marie Clay, pentru care lectura este o activitate de găsire de soluții. Programul constă într-o intervenție pe termen scurt pentru copii între 5 și 6 ani, care au dificultăți de citire și scriere în clasa pregătitoare. În general, este vorba de o serie de lecții individuale clar structurate, de 30 de minute, care durează între 12 și 20 de săptămâni. Ceea ce este specific programului este că fiecare lecție este nu numai prilej de descifrare a unei noi cărți, ci și de activități creative și de manipulare a literelor.

Reading Recovery funcționează în primul rând pentru că profesorii, având aceleași standarde de performanță pentru toți copii, sunt dispuși să îi ajute – la nivelul lor, încurajând strategiile de învățare pertinente și adaptându-și modul de predare. Conform evaluărilor, 75% dintre copii care par a nu avea o chemare pentru școală reușesc să își păstreze nivelul de-a lungul întregii școlarizări primare.

Evident, competența de lectură influențează puternic succesul financiar de mai târziu. Însă lectura este importantă pentru copiii vulnerabili, dincolo de beneficiile economice, în viața lor emoțională și socială de zi cu zi.

Deși este un concept antic – cel mai vechi motto al unei biblioteci datează din epoca lui Ramses II și o identifică drept o casă a tămăduirii sufletului, biblioterapia a intrat în școală de abia în anii 2000. Ancorată în terapia cognitivă behavioristă, biblioterapia creativă folosește ficțiunea, poezia și filmul ca mijloace de prevenție și tratament pentru probleme emoționale și comportamentale.

Cărțile folosite în clasă sau individual în urma sfatului unui profesor abordează o serie de probleme cu care copiii și adolescenții se confruntă zi de zi și care îi pot ajuta să găseasca noi soluții. Nenumărate cărți, care din păcate nu au fost încă traduse în România, pot fi de ajutor în diverse circumstanțe:

 

dancing-wheels-238x300Dancing Wheels (Patricia McMahon, 2000) spune povestea trupei de
dans cu același nume, înființată de Mary Verdi-Fletcher pentru a integra
în spectacole tineri dansatori în scaune cu rotile;

molly-family-248x300

în Molly’s Family (Nancy Garden, Sharon Wooding, 2004), o fetiță
învață cum să răspundă atunci când i se spune că familia ei nu este una
normală, întrucât are două mame;

 

chocolate-pudding-150x150

Was It the Chocolate Pudding? (Sandra Levins, Bryan Langdo,
2005)
 este povestea unui băiețel care crede că este vinovat pentru
divorțul părinților;

a-terrible-thing-happened-150x150

A Terrible Thing Happened (Margaret Holmes, Sasha Mudloff,
2000)
 este o carte despre originea și înțelegerea unor emoții negative
puternice; în sfârșit,

 

blue-cheese-breath-197x300

Blue Cheese Breath and Stinky Feet (Catherine DePino, 2004) este
povestea unui băiețel care învăță diverse strategii împotriva hărțuirii la
școală.

Dacă biblioterapia nu are efecte pozitive clare asupra rezutatelor școlare, evaluarea diverselor programe pune în evidență numeroase alte beneficii importante. Tinerii învață să comunice mai autentic și eficient, se simt mai liberi în afirmarea propriei personalități și își reduc anxietatea, comportamentele necivice și obiceiurilor nesănătoase.

Aceste două exemple de programe concepute pentru copiii care nu sunt atât de pregătiți pentru școală demonstrează că de îndată ce pedagogia centrată pe student își oferă unelte clare de implementare, foarte mulți copii își pot îmbunătăți considerabil și rezultatele școlare, și interacțiunile emoționale și sociale.

A pune la dispoziția tuturor cărți și îndemnul de a citi nu este însă îndeajuns: este nevoie de o pedagogie pro-activă și interactivă. Cu cât copiii nu doar descifrează o carte, ci și-o însușesc prin joc și imaginație, cu atât capacitatea lor de interpretare și înțelegere autentică crește.

de Gabriela Nenciu

Gabriela Nenciu are o dublă specializare în pedagogia limbilor străine și în design de proiecte culturale (Univ. Sorbona din Paris). În prezent predă la Brandeis University. A predat la Dartmouth College și în rețeaua institutelor franceze în România, Maroc, Hong-Kong și Indonezia.

Citește și Avem nevoie de o literatură care să promoveze diversitatea și drepturile copilului

WP-Backgrounds by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann