Comentariu asupra OUG „privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal” Update

15.03.2016

Centrul de Resurse Juridice consideră că textul OUG privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal este neconstituţională în sensul că nu este conformă cu Decizia Curţii Constituţionale nr.51/2016, deoarece

  1. Modificările propuse nu pot face obiectul unei ordonanţe de urgenţă, întrucât afectează drepturile şi libertăţile fundamentale, prin introducerea unui serviciu militarizat şi secret ca titular al tehnicii de interceptare şi mai cu seamă prin sporirea competenţelor acestui serviciu în zona de cercetare penală, încălcând astfel art. 115 alin. 6 din Constituţia României.
  1. Completarea Legii nr.14/1992 privind organizarea şi funcţionarea SRI prin adăugarea alineatului 2 al art. 8, introduce o structură denumită Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor care obţine, prelucrează şi stochează informaţii referitoare la securitatea naţională şi care, la cererea organelor de urmărire penală, asigură accesul nemijlocit şi independent al acestora la sistemele tehnice pentru executarea supravegherii tehnice din Codul de procedură penală. Acest alineat nu detaliază explicit, în lege, cine este acest centru, ce face, cine îl conduce, cui se subordonează, cu excepţia faptului că este în cadrul SRI. În lipsa unor astfel de date, textul nu este clar, previzibil şi accesibil (a se vedea §46 din Decizia CC).
  1. Parchetele vor primi mijloace tehnice necesare, numai că acestea operează numai prin intermediul Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor al SRI, deci nu vor pune nemijlocit în executare mandatele de supraveghere tehnică, asa cum scrie în art. 8 alin. 2 din Legea 14/1992, ci vor fi mijlociţi de SRI, aparatura necesară aparţinând acestui serviciu.
  1. De altfel, nu rezultă nici cum vor colabora furnizorii de reţele publice de comunicaţii cu procurorul, organele de cercetare penală sau lucrători specializaţi din cadrul poliţiei pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică (noul alin. 2 al art. 142 CPP), câtă vreme totul este mijlocit de Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul SRI. Textul este in contradicţie cu noul alin. 2 al art. 8 prezentat mai sus. Drept urmare, nu este clar, previzibil şi accesibil (a se vedea §46 din Decizia CC).
  1. Noul alin. 3 al art. 8 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea SRI stabileşte că modul concret de acces la sistemele tehnice al organelor judiciare se stabileşte prin protocoale de cooperare. Prin urmare, se stabileşte printr-o legislaţie infralegală, de natură administrativă, care are un grad sporit de inaccesibilitate şi instabilitate, un mod concret de intruziune în viaţa privată a cetăţeanului (a se vedea §47 din Decizia CC).

Supravegherea semestrială făcută de preşedintele ICCJ (noul art. 30¹ din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară) asupra modului de punere în aplicare în cadrul Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor a supravegherii tehnice realizate de organele de urmărire penală este total neavenită, ineficientă şi perfect formală, un singur judecator neavând cum să verifice TOATE mandatele emise în cadrul urmăririi penale. Acest lucru este apanajul exclusiv al judecătorului de drepturi şi libertăţi care a emis mandatul şi care trebuie să îşi exercite atribuţiile într-o manieră efectivă. Mai mult, controlul nu vizează punerea în executare a mandatelor de siguranţă naţională, acestea nefăcând obiectul niciunui control. Nu există nicio obligaţie de informare a judecătorului care a emis mandatul cu privire la rezultatele supravegherii ori de control al acestuia asupra conformării cu cerinţele legale al celui care pune în executare mandatul. Nevoia acestui gen de control a fost descrisă de Curtea Constitiţională în cadrul paragrafului 44 al Deciziei nr. 51/2016. Ea nu se regăseşte nicăieri în cuprinsul Ordonanţei de Urgenţă.

Textele propuse în Ordonaţa de Urgenţă reprezintă un melanj greu de descifrat între Codul de Procedură Penală şi Legea 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea SRI, melanj din care reiese că organele SRI pot fi desemnate (de către cine?) organe de cercetare penală speciale conform Cpp pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică. Se amestecă nepermis activitatea de informaţii cu cea de strângere de probe.

Serviciile de informaţii desfăşoară activităţi de culege de informaţii, adică pot apela la mandate de siguranţă naţională, în virtutea Legii nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, în urma cărora pot avea indicii cu privire la o infracţiune.

Ca atare, întocmesc un proces verbal de constatare care poate fi un act de sesizare a organelor de urmărire penală competente. Acest proces verbal de constatare nu este mijloc de probă, conform art.198 Cpp. Este doar o informare a organelor de urmărire penală.

Din acest moment se intră în faza de strângere de probe, specifică procedurii penale, conform căreia organele de urmărire penală, dacă au nevoie, apelează la mijloace de supraveghere tehnică conform Cpp. Numai că, odată cu modificarea art. 13 din Legea 14/1992, organe ale SRI (?) devin organe de cercetare penală în câmp procesual penal. Cum punerea în executare a mandatelor este procedeu probator (conform parag. 33 şi 34 din Decizia CC nr. 51/2016), iată că sunt mandatate (structuri militare fiind şi cu toată activitatea clasificată secret de stat) să strângă probe valabile (dar clasificate) în procesul penal. Ca înainte de 1989. Cu un control parlamentar inexistent. Fără dezbatere publică.

S-a reuşit, altfel, un lucru încercat în 2011 printr-un proiect de lege propus de dl. deputat Cezar Preda şi care susţinea exact acelaşi lucru:

Legea nr. 14/1992 privind organizarea si functionarea Serviciului Roman de Informatii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr.33 din 3 martie 1992, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza astfel:

(…) Art 13 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

    * Art 13 – (1) Ofiteri anume desemnati ai Serviciului Roman de Informatii pot fi numiti in calitate de organe de cercetare penala speciale, cu acordul Biroului Executiv al Consiliului Director al Serviciului si cu avizul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, competente sa efectueze urmarirea penala in conditiile si pentru infractiunile date in competenta acestora potrivit Codului de procedura penala.
* (2) Organele de cercetare penala speciale ale Serviciului Roman de Informatii isi desfasoara activitatea sub conducerea si supravegherea procurorului.
* (3) Pentru realizarea atributiilor prevazute la alin. (1), in cadrul unitatii juridice a Serviciului Roman de Informatii se organizeaza si functioneaza o subunitate specializata in care isi desfasoara activitatea ofiterii care au calitatea de organe de cercetare penala speciale.
* (4) Serviciul desfasoara sau indeplineste orice alte activitati de aplicare a legii date in competenta sa, potrivit legii.
* (5) Organele Serviciului Roman de Informatii nu pot lua masura retinerii sau arestarii preventive si nici dispune de spatii proprii de arest. ¹

Dacă la acel moment proiectul a generat controverse majore în Parlamentul de atunci şi în societate, fiind într-un final retras, astăzi o ordonanţă de urgenţă cu implicaţii mult mai grave a fost adoptată într-un secret total şi are parte de o tăcere aproape deplină.

 

Georgiana Iorgulescu

Centrul de Resurse Juridice

WP-Backgrounds by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann