Centrul de Resurse Juridice împreună cu colegii din organizațiile Ceva de Spus, UnLoc și Tonal au participat azi la ședința online organizată de Comisia pentru Drepturile Omului, din cadrul Senatului, pentru dezbaterea și avizarea raportului de activitate pentru anul 2019 a Consiliului de Monitorizare a implementării Convenției privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (înființat în baza Legii nr. 8/2016).
La sfârșitul ședinței, senatorii prezenți la ședință au respins în unanimitate raportul de activitate al Consiliului de monitorizare și au propus alegerea unei noi conduceri. Urmează ca Plenul Senatului să dea un vot final.
Ne așteptam să fie un raport care să arate problemele din sistem și soluțiile propuse. Nici vorbă de așa ceva. În primul rând, raportul nu a fost făcut public în timp util, pentru consultare, ci, pe ultima sută de metri – aproape ascuns – a fost publicat pe pagina de internet a Senatului.
Aflăm din raport că, anul trecut, s-au făcut 96 de vizite de monitorizare în centrele pentru persoanele cu dizabilități. Însă nu știm cine a făcut aceste vizite, cine sunt inspectorii de monitorizare, dar nici experții independenți, și mai ales ce experiență au aceștia.
Sunt importante aceste precizări pentru că, potrivit unor semnale primite de Centrul de Resurse Juridice, unele dintre vizitele de monitorizare s-ar fi făcut prin telefon, doar pe baza unor răspunsuri la un chestionar.
”În raportul de activitate pe anul trecut, nu se vorbește deloc despre abuzurile din Centrele pentru pesoanele cu dizabilități. Recomandările Comisiei sunt legate de integrarea persoanelor cu dizabilități în câmpul muncii sau mutarea lor în locuințe protejate, pe scurt, altă formă de transinstituționalizare. Însă, nu aflăm câte persoane au beneficiat de această integrare în câmpul muncii și nici câte persoane au beneficiat cu adevărat de dreptul la viață independentă în comunitate”. Zoli Szoverdfi-Szep și Elisabeta Moldovan, de la Organizația Ceva de spus, din Timișoara.
- Ascultă intervenția colegilor de la Ceva de Spus aici.
”O echipă a Consiliului de Monitorizare se află în prezent în Maramureș”, a afirmat președintele Consiliului de Monitorizare. Dl. Mugur Frățilă, directorul Asociației Tonal din Sibiu, a observat că nu există nicio referire sau o sancțiune pentru apărarea drepturilor rezidenților găsiți în cuști într-un centru din Sighetu Marmației în septembrie 2019 de CRJ. Președintele Consiliului a răspuns că inspectorii de monitorizare ”au găsit locul măturat” și că nu au sarcina de a strânge plângeri de la oamenii închiși în centrele rezidențiale.
”Selectarea experților independenți s-a realizat în mare grabă și a permis accesul la concurs numai acelora care au depus personal dosarul de candidatură la sediul Consiliului din București în mai puțin de 5 zile de la publicarea anunțului”, au completat Roxana Damaschin Țecu și Elisabeta Moldovan de la UnLoc / Ceva de Spus. Președintele Consiliului de Monitorizare a arătat că nu este vina Consiliului că cele două reprezentante au ales să fie la Bruxelles și nu la București în săptămâna respectivă.
Centrul de Resurse Juridice: Raportul de Monitorizare trebuia dezbătut în urmă cu un an. Acum, e prea târziu. Cu toate că cerem de doi ani de zile transparentizarea activității Consiliului de monitorizare, facilitarea accesului în vizite inopinate, sesizarea organelor competente, conducerea acestei instituții care ar fi trebuit să apere persoanele cu dizabilități instituționalizate și să contribuie la facilitarea accesului la justiție și la dezinstituționalizare, a ignorat sistematic toate apelurile societății civile.
Organizațiile care militează pentru drepturile persoanelor cu dizabilități au cerut Comisiei pentru Drepturile Omului aviz negativ și revocarea din funcție a conducerii Consiliului de Monitorizare.
Consiliul de Monitorizare funcționează din martie 2017, dar primele vizite în centre le-a făcut în 2018. Acesta e al doilea raport de activitate al Consiliului, instituție cu un buget de 4,5 milioane de lei (în 2019) care ar trebui să vegheze la respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități instituționalizate, accesul la justiție al acestora și sesizarea dreptului la viață în comunitate.
