Comunicat referitor la adresa transmisă Curţii Constituţionale a României în 20.08.2012, de către „Fundaţia Română pentru Democraţie prin Drept”

21.08.2012

Am luat cunoştinţă cu deosebită îngrijorare de faptul că o anume organizaţie numită “Fundaţia Română pentru Democraţie prin Drept”, fără consultarea Centrului de Resurse Juridice (CRJ), şi-a permis să trimită o adresă Curţii Constituţionale a României în numele nostru. Adresa înaintată Curţii, poartă data de 20 iulie 2012. Informaţia privind această stare de fapt ne-a fost transmisă astăzi, de către colegi din alte organizaţii neguvernamentale, la orele 13,47.

Vă rugăm să luaţi act de faptul că Centrul de Resurse Juridice (CRJ) nu a fost consultat nicio clipă cu privire la acest demers şi, pe cale de consecinţă, cu atât mai puţin şi-a dat acceptul pe respectiva adresă înaintată Curţii. De altfel, semnătura reprezentantului Centrului lipseşte de pe acest document.

Am adus la cunostinţă Curţii Constitutionale a României acest lucru. Regretăm faptul că în România modernă se uzează de astfel de falsuri care, se pare, au fost trimise Curţii sub forma unui “Amicus Curiae”. Vom întreprinde demersurile legale pentru clarificarea acestui aspect.

 

Georgiana Iorgulescu

Director Executiv

Centrul de Resurse Juridice (CRJ)

WP-Backgrounds by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann