CRJ condamnă ferm incidentele la adresa preşedintelui CNCD

15.10.2012

CRJ condamnă ferm incidentele la adresa preşedintelui CNCD

Conform preşedintelui CNCD, în data de 10 octombrie 2012, acesta a primit ameninţări din partea a patru indivizi sub forma: „pleacă bozgore din ţară” sau „te nenorocim pe tine şi familia ta”.

Astfel de ameninţări la adresa unui demnitar de stat, care în plus conduce şi o instituţie de drepturile omului, sunt extrem de grave şi inacceptabile într-un stat de drept, într-o democraţie. Solicităm organelor de investigaţie penală să ia în considerare circumstanţa agravantă a temeiului discriminator al faptei şi să facă publice rezultatele investigaţiei.

Aceste ameninţări nu vin însă în neant. În contextul recentei reluări în discuţie a rasismului din fotbalul românesc de către CNCD şi de către organismele sportive internaţionale, domnul George Becali, patronul echipei FC Steaua Bucureşti şi politician totodată, a făcut referiri repetate la originea etnică a domnului Asztalos, considerând că acesta ar trebui schimbat deoarece este ungur, ungurii fiind, conform domnului Becali, antiromâni. În condiţiile în care orice pare să fie admisibil pentru câştiguri politice în România, inclusiv resuscitarea iresponsabilă a anti-maghiarismului, domnul Becali, cea mai sancţionată persoană de către CNCD de-a lungul timpului, nu doar că nu este condamnat public şi politic pentru declaraţiile sale, nu doar că nu este un personaj nefrecventabil politic în România ci, din contră, pare că se bucură de suficientă încredere publică din partea unor formaţiuni importante de pe scena politică a ţării.

CRJ avertizează asupra faptului că populismul anti-maghiar din România actuală poate conduce şi la alte incidente asemănătoare celor împotriva domnului Asztalos, poate chiar mai grave.

 

Persoană de contact: Delia Niţă, Manager Program Antidiscriminare, (+4) 0729.120.383

 

 


Notă pentru editori:

Sursele folosite pentru acest comunicat sunt următoarele:

1. B1TV, Preşedintele CNCD, Csaba Asztalos a depus o plângere la Poliţia Capitalei, după ce a fost agresat verbal de persoane necunoscute, 14.10.2012, disponibil la: http://www.b1.ro/stiri/eveniment/pre-edintele-cncd-csaba-asztalos-a-depus-o-plangere-la-poli-ia-capitalei-dupa-ce-a-fost-agresat-verbal-de-persoane-necunoscute-39941.html (accesat la 14.10.2012).

2. GSP.ro, Gigi Becali:  „Asztalos trebuie să fie dat afară şi în locul lui trebuie pus un ţigan! Ungurii sunt împotriva românilor”, 10.10.2012, disponibil la: http://tv.gsp.ro/Gigi-Becali-Asztalos-trebuie-s-fie-dat-afar-i-n-lo-24121.html (accesat la: 14.10.2012).

WP-Backgrounds by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann