Eșecul sistemului în a proteja drepturile copilului și nu numai

24.06.2019

Considerăm că mult mediatizatul caz al fetiței adoptate ar trebui să constituie un semnal de alarmă pentru sistemul de justiție și sistemul de protecție a copilului, că eșuează lamentabil în a-i proteja pe cei mai vulnerabili membri ai societății. Ba, mai mult, acest caz este un indicator relevant pentru un sistem care, prin inadecvare și refuz sistematic de a depune efortul necesar pentru a schimba paradigma brutală a „grelei moșteniri”, ajunge să-i abuzeze pe cei care au cea mai mare nevoie de protecție.

Conform Buletinului statistic al Ministerului Muncii și Justiției Sociale, în România, în trimestrul II al anului 2018, erau 54.960 de copii beneficiari de măsuri de protecție socială (lipsiți de ocrotire părintească). Dintre aceștia, 36.902 de copii se aflau în servicii de tip familial (asistență maternală, familie extinsă, plasament la alte familii sau persoane, iar 18.058 de copii se aflau în servicii de tip rezidential (centre de plasament, centre primiri în regim de urgență, centre maternale, centre private)[1].

Aceste cifre ascund, de fapt, excluziunea socială, riscul major de sărăcie, lipsa accesului la educație și la servicii sociale la care este expus un segment important din copiii României. Din păcate, această vulnerabilitate continuă, atât în contactul cu sistemul administrativ, cât și cu cel judiciar. Cu alte cuvinte, cineva care aparține unui grup vulnerabil (din motive de minoritate, dizabilitate, etnie etc) va fi, de asemenea, vulnerabil în relația cu Statul.

O societate democratică se recunoaște, în special, prin felul în care își protejează grupurile vulnerabile. Protecția trebuie să fie efectivă și să aibă în vedere, exclusiv, interesul persoanei în cauză. O societate democratică nu are apetența pentru instrumente de drept penal (asta pentru că este mai costisitor și destul de nesigur ca finalitate), ci recurge la acestea numai după epuizarea tuturor căilor civile. Într-o societate evoluată, apetența publicului, întreținută cu precizie cazonă de media și formatori de opinie, pentru cătușe, pușcărie și „justiție” făcută de procurori, este exclusă.

În România, în schimb, protejăm procurorul care confundă civilul cu penalul, care ridică la percheziție un copil, murim de dragul unei hotărâri definitive (care, așa este, există, dar se pune în executare după regulile procesual civile) și uităm cu totul să ne aplecăm asupra procedurilor absurde care îi privesc pe copii.

Dincolo de ceea ce au relatat deja media în cazul fetiței adoptate, Centrul de Resurse Juridice atrage atenția profesioniștilor din sistemul de protecție a copilului (asistenți sociali, psihologi), dar și judecătorilor și procurorilor cu privire la cum definește Convenția cu privire la drepturile copilului  „interesul superior al copilului” (prin intermediul Comentariului general nr.14/2013):

– este un drept subiectiv (dreptul copilului de a avea interesul său superior luat în considerare cu prioritate atunci când diferite alte interese sunt luate în considerare; creează o obligație a Statelor, este direct aplicabil și poate fi invocat în fața instanței);

– este un principiu fundamental de interpretare legală (dacă o prevedere este supusă mai multor interpretări, trebuie aleasă aceea care valorifică cel mai bine interesul superior al copilului);

– este o regulă de procedură (ori de cate ori trebuie luată o decizie privitoare la copil, procesul decizional trebuie să includă o evaluare a posibilului impact asupra copilului; evaluarea și determinarea interesului superior necesită garanții procedurale; mai mult, în motivarea deciziei trebuie să se arate cum a fost respectat acest drept, ce anume a fost considerat ca fiind în interesul superior al copilului, ce criterii au fost folosite etc).

Interesul superior al copilului, ca drept procedural, presupune:

  • Dreptul copilului de a-și exprima propriile păreri, liber de orice presiune, de a întelege procedurile prin care trece, soluțiile care există; se prezumă că minorul este capabil să își exprime opinia și că acesta are dreptul să și-o exprime; se descurajează impunerea unei condiții de vârstă sub care Statul prezumă că minorul nu poate fi ascultat);
  • Dreptul de a fi audiat în procedurile administrative și judiciare (atunci când dorințele copilului sunt exprimate prin intermediul unui reprezentant, acesta are obligația de a comunica întocmai dorințele copilului; în situația în care există un conflict de interese între dorința copilului și cea a reprezentantului, cel dintâi trebuie să aibă la dispoziție o reprezentare independentă; informația pusă la dispozitia copilului trebuie să fie prietenoasă cu acesta, personalul care intră în contact cu acesta trebuie să fie instruit);
  • Motivare complexă – orice decizie privitoare la un copil trebuie motivată, arătând cum anume au fost luate în calcul toate circumstanțele care au stat la baza definirii interesului superior al copilului;
  • Cale de atac a deciziei – trebuie instituite mecanisme care să asigure informarea copilului cu privire la căile de atac disponibile; acestea trebuie să fie accesibile fie direct copilului, fie reprezentantului legal.

În speta mediatizată, reprezentantul copilului a fost, cel mai probabil, directorul Direcției Generale de Asistență Sosciala și Protecția Copilului Mehedinți. A reprezentat acesta copilul în toate procedurile judiciare pe care le-a urmat? Dacă da, a consemnat instanta de judecată un potențial conflict de interese între minor și reprezentant (director al entității reclamante în procedura judiciară)? A numit, subsecvent, instanța un curator special pentru a proteja drepturile copilui în conformitate cu Convenția? Din experiența Centrului de Resurse Juridice, copiii aflați în procedura instituirii de măsuri de protecție specială ori de deschidere  a procedurii de adopție nu sunt reprezentați, nici de fapt, nici de drept. Credeți că un minor are la dispoziție o cale efectivă de atac? Cine să o exercite? Cum apără procurorul, în procedurile civile, interesul minorului? Câte căi de atac a exercitat vreodată în numele copilului? Care este, de fapt, motivul pentru care procurorul apare în procedurile judiciare care privesc minori ori persoane puse sub interdicție?  Nu cumva tocmai acela de a-i proteja pe cei mai vulnerabili?

Am conchide prin a spune că Legea 272/2004 privind protecția drepturilor copilului (care se presupune că a transpus Convenția) sau Legea 273/2004 privind procedura adopției lasă fără niciun fel de reprezentare efectivă copiii aflați în situații de vulnerabilitate extremă (lipsiți de ocrotire părintească).

În acest context, opinia publica nu trebuie să caute circumstante atenuante procurorului care a ridicat copilul ca pe un „înscris” (s-a scris deja suficient despre asta), nici familiei adoptive ori asistentei maternale. Ci trebuie să fie informată cu privire la procedurile administrative ori judiciare total neadecvate situației unui minor.

Asa cum Centrul de Resurse Juridice arată de foarte mult timp, este urgent necesară o pregătire adecvată a judecătorilor și procurorilor, dar și a avocaților în materia drepturilor copilului (și, în general, cu privire la drepturile persoanelor apartinând unor grupuri vulnerabile), a procedurii audierii, a felului în care se realizează o motivare adecvată a soluțiilor dispuse cu privire la aceștia, o pregătire profundă a a asistenților sociali și a psihologilor. Altminteri, sistemul public va rămâne orientat spre sine însuși, va bifa, formal, niste hârtii, iar cei vulnerabili vor deveni și mai vulnerabili.

Așa încât, prezentul comunicat este adresat, cu preponderență, Facultăților de drept, psihologie și asistență socială care asigură formarea de bază a specialiștilor, dar și Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii, cele care au obligatia de a asigura formarea adecvată, inițială și continuă, a viitorilor magistrați.

Persoana de contact: Georgiana Iorgulescu, Directoare executivă, (004) 0722 505 181.


[1] http://www.mmuncii.ro/j33/images/buletin_statistic/2018/Copil_sem_I_2018.pdf

WP-Backgrounds by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann