Istorie în 40 de secunde – Tu ai învățat despre asta la școală?

6.10.2016

Afis-webCentrul de Resurse Juridice continuă campania „Educația fără discriminare e și treaba mea!”  şi lansează spotul TV Tu ai învățat despre asta la școală?”, care prezintă un episod tragic din istoria României, ignorat sau prezentat lapidar în manualele de istorie.

Doi supravieţuitori romi ai Holocaustului, împreună cu actorii de teatru și film Zita Moldovan (Veta din „Jekh riat lisiame”/ „O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale, integral in limba romani şi Broadway-Bucureşti), Alina Șerban („Declar pe proprie răspundere” şi „Marea ruşine”) și Sorin Sandu (dublu rol Dromio din „Comedia erorilor” de Shakspeare și Pantalone din „Slugă la doi stapâni”, de Goldoni) transpun mesajul campaniei în video-ul de 40 de secunde.

 

Scopul campaniei este să conștientizeze publicul larg că educaţia incluzivă şi nediscriminatorie este un subiect care ne priveşte pe toți. Schimbarea începe cu manualele școlare prin reflectarea corectă şi completă a unor părţi din istorie care acum lipsesc.

Pe site-ul proiectului – www.educatiefaradiscriminare.ro – găsim un set de resurse antidiscriminare sub formă de studii, cercetări și ghiduri de bune practici. Actualizat săptămânal cu noi puncte de vedere formulate de practicieni, cercetători și părinți, site-ul este o platformă de comunicare pentru vocile celor interesați de educația incluzivă.

În cadrul campaniei, Centrul de Resurse Juridice pregătește analize ale manualelor școlare din perspectiva drepturilor omului, ilustrații, infografice și video prezentări cu scopul de a elabora concluzii şi recomandări pentru o educaţie pentru diversitate.

În prezent, spotul este difuzat pe canalele regionale ale TVR-ului, pe TVR3 si pe Speranța TV.

Campania Centrului de Resurse Juridice se desfăşoară în cadrul proiectului „Educația fără discriminare e și treaba mea!”, co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

WP-Backgrounds by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann