Nediscriminarea în educație

CRJ lansează studiul „Nediscriminarea în educație” care analizează situația educațională, la momentul anului 2019, din perspectiva nediscriminării și a egalității de șanse în sistemul educațional românesc, respectiv în programe şi manuale şcolare, în formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice, cu privire specific la egalitatea de gen, tineri LGBTI, copii și tineri romi. Studiul include și capitole despre legislație specifică, segregarea și excluziunea copiilor romi în învățământul românesc, bune practici și resurse pentru educație din perspectiva nediscriminării, cât și un Plan de măsuri propuse pentru abordarea integratoare (mainstreaming-ul) nediscriminării în sistemul educațional românesc.

Sumarul studiului în limba engleză este disponibil aici.

Principala problema identificată de studiu este neincluderea efectivă și reală a principiului nediscriminării și al egalității în cultura și paradigma sistemului de învățământ din România, dublată de lipsa de voință reală de schimbare. Aceasta este cauzată sau agravată de neidentificarea prejudecăților existente ca prejudecăți, ele fiind adânc înrădăcinate în mentalul colectiv, necunoașterea suficientă a ce este discriminarea, a efectelor pe care le produce, asupra copiilor, asupra cadrelor didactice, asupra societății în general și necunoașterea/ lipsa de instrumente pentru gestionarea situațiilor de discriminare, chiar și când sunt identificate ca atare.

Câteva dintre concluziile incluse în studiu privind specific egalitatea de șanse, incluziunea copiilor și tinerilor romi și incluziunea tinerilor LGBTI sunt: 

Există o absență  sistematică a abordării egalității de gen în învățământul preuniversitar, începând cu programele școlare. Așadar, abordarea egalității de gen la clasă devine o alegere personală a profesorilor cu afinitate pentru această temă, care operează „acrobații” prin programă și manuale pentru a atinge acest subiect, și nu o cerință sau obligativitate pe parcursul anilor de școală. În ceea ce privește formarea cadrelor didactice, cercetarea a relevat același tipar: egalitatea de gen este marginalizată atât în modulul psihopedagogic, cât și în programele de formare continuă a profesorilor. De asemenea, lipsește lentila intersecțională, cu alte cuvinte învățământul românesc, la nivel de sistem, nu ia în considerare efectul asupra vieții personale și profesionale pe care îl au genul, etnia, originea socială, dizabilitatea și orientarea sexuală sau identitatea de gen și, mai ales, cumulul a două sau mai multe dintre aceste caracteristici personale.

Referitor la situația copiilor romi și accesul la educație fără discriminare, concluzia este că progresul este unul limitat, iar politicile educaționale sunt implementate slab și parțial. Informația privind istoria și cultura romă nu este abordată suficient în programele școlare din învățământul românesc. Manualele școlare privind disciplina Istorie sunt depășite și au de multe ori un limbaj învechit, un conținut stereotipic și chiar discriminatoriu. Elementele de istoria și tradițiile romilor lipsesc cu desăvârșire din modulul psihopedagogic, iar formarea continuă a cadrelor didactice pe aceste subiecte nu înregistrează un progres: posibilitățile de formare continuă să fie extrem de reduse și, în general, sunt oferite în contextul proiectelor societății civile. Resursele financiare pentru angajarea de cadre didactice rome sunt și ele reduse și denotă o lipsă de investiție în acest domeniu.

Este încă nevoie de o recunoaștere oficială a existenței discriminării și a segregării copiilor romi în sistemul educațional. Analiza relevă că atitudinile discriminatorii față de elevii romi în sistemul educațional persistă și sunt reiterate inclusiv prin practicarea segregării acestora, prin separarea de elevii neromi în clase sau școli. La acest moment nu există soluții viabile în România pentru eliminarea segregării în unitățile de învățământ, ci dimpotrivă, autoritățile întârzie cu implementarea acțiunilor asumate.

Capitolul privind tinerii LGBTI din sistemul educațional românesc concluzionează că există încă multiple neclarități referitor la modul în care aceștia își pot exercita pe deplin dreptul la educație fără discriminare. În continuare, în anul 2019, tinerii LGBTI nu sunt recunoscuți ca un grup țintă al discriminării și bullying-ului. În consecință, aceștia nu sunt luați în considerare atunci când se discută despre grupurile ce necesită o atenție specială din partea sistemului educațional. Conform cercetărilor internaționale și naționale, reiese că situația tinerilor LGBTI este una extrem de dificilă, fiind supuși violenței, discriminării și intimidării din partea colegilor și chiar a profesorilor și personalului nedidactic. Cadrele didactice din România nu sunt pregătite să identifice și să ofere sprijin tinerilor LGBTI. Nu sunt incluse la nicio disciplină informații complexe despre tematica LGBTI, de cele mai multe ori aceasta doar fiind menționată printre alte criterii, fără a intra în detalii. Discutarea tematicii LGBTI este lăsată la alegerea profesorului, așa cum este și modul în care ea este abordată. Datele colectate pentru prezentul studiu arată că și în puținele cazuri în care cadrele didactice au abordat această temă acestea, aceștia au fost supuși oprobiului public și chiar pasibili de sancțiuni. Per total, se constată nevoia de educație atât a cadrelor didactice, cât și a elevilor și a părinților acestora, privind comunitățile LGBTI.