Participarea Centrului de Resurse Juridice (CRJ) la Evaluarea Periodică Universală (Universal Periodic Review – UPR) a României la ONU

1.02.2013

Participarea Centrului de Resurse Juridice (CRJ) la Evaluarea Periodică Universală (Universal Periodic Review – UPR) a României la ONU

UPR este un mechanism nou al ONU, ce funcţionează din anul 2008, şi care constă în evaluarea practicilor legate de drepturile omului ale tuturor statelor lumii, o dată la patru ani şi jumătate. România a fost evaluată pentru a doua oară în luna ianuarie 2013.

În cadrul acestui proces, valorificându-şi expertiza în domeniul drepturilor omului, Centrul de Resurse Juridice (CRJ):

1. A transmis în luna iulie 2012 o evaluare privind remediile legale eficiente pentru discriminare în România, în special în ceea ce priveste activitatea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) şi discursul discriminator la nivel înalt legat de ideea de impunitate pentru fapte de discriminare.

2. A participat la pre-sesiunea UPR în luna noiembrie 2012 unde a avut o intervenţie orală privind: lipsa de eficacitate a instrumentelor antidiscriminare din România; impunitatea pentru acte discriminatorii de natură penală comise de autorităţi împotriva romilor în domeniul locuirii; lipsa unui mecanism naţional pentru prevenirea torturii şi relelor tratamente în conformitate cu Protocolul Opţional la Convenţia împotriva Torturii ratificat de România în anul 2009; lipsa unui sistem care să garanteze respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi mintale în unităţi ale statului şi care să prevină relele tratamente; cât şi probleme legislative în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi mintale.

3. În luna ianuarie 2012, CRJ a fost prezent la a 15-a sesiune a grupului de lucru în cadrul UPR, unde statul român a prezentat raportul naţional în cadrul evaluării şi apoi a intrat în dialog cu celelalte state. CRJ a avut ocazia de a interacţiona cu reprezentanţi ai celorlalte state, oferind misiunilor statelor reacţii la raportul României cu privire la situaţia reală a locuirii romilor şi cu privire la dreptul la proprietate aşa cum este acesta legat de dreptul de a nu fi discriminat, mai precis cu privire la restituirea proprietăţilor şi în special a bisericilor greco-catolice de către statul român.

În cadrul lucrărilor grupului de lucru, CRJ a constatat că una dintre recomandările făcute de către statul francez României,[1] respectiv aducerea instituţiei naţionale de drepturile omului, cu menţionarea explicită a CNCD, în deplină conformitate cu Principiile de la Paris (Principii adoptate de Adunarea Generală a ONU referitor la maniera în care trebuie să fie reglementată şi să funcţioneze o instituţie de drepturile omului pentru a putea fi într-adevăr eficientă în promovarea drepturilor omului) a fost alterată în raportul în forma draft al grupului de lucru cu privire la România,[2] omiţându-se menţionarea explicită a CNCD. Recomandarea devenea astfel inutilă. CRJ a semnalat această problemă misiunilor. Deşi în cadrul adoptării raportului cu privire la România de către grupul de lucru această omisiune nu a fost rectificată de către Franţa, continuăm să sperăm că Franţa îşi va reafirma şi prioritiza tradiţionalul ataşament faţă de ideea de drepturile omului, operând rectificarea în perioada alocată potenţialelor modificări de editare şi restaurând astfel recomandării vocaţia de a fi implementată.

Persoană de contact: Delia-Luiza Niţă, Manager Program Antidiscriminare, (+4) 0729.120.383

[1] Documentele lucrărilor pot fi accesate prin înscrierea deschisă oricui în sectiunea Extranet a Consiliului pentru Drepturile Omului, aici: http://www.ohchr.org/EN/HRBodies/HRC/Pages/HRCRegistration.aspx (Accesat la 31.01.2013).

[2] United Nations, General Assembly, Human Rights Council, Draft of the Working Group on the UPR. Romania, Para. 109.20, 24 January, 2013, A/HRC/WG.6/15/L.3, disponibil la: http://www.upr-info.org/IMG/pdf/a_hrc_wg.6_15_l.3.pdf(Accesat la: 31.01.2013).

WP-Backgrounds by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann