O persoană vulnerabilă, cu dizabilități intelectuale, judecată în lipsă, fără apărător din oficiu, a fost condamnată la o pedeapsă de 1 an cu executare pentru că a părăsit spitalul la data de 20.04.2020, înainte de aflarea rezultatului negativ pentru testarea cu noul tip de coronavirus.
Presa de ieri și de astăzi (28 și 29 iulie) a scris în detaliu despre reușita revoluționară a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, a Judecătoriei Buzău și Curții de Apel Ploiești de a trimite în judecată/condamna cu executare prima persoană din România pentru comiterea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. O persoană vulnerabilă, conform descrierilor de mai sus.
Decizia de internare nevoluntară i-a fost, desigur, impusă în urma regulilor stabilite prin Ordinul Ministrului Sănătății de internare obligatorie în vigoare la acel moment.
Ulterior, prin decizia nr. 458 din data de 25.06.2020, Curtea Constituțională (CCR) a constatat că “reglementările Ordinului Ministrului Sănătății nr. 414/2020 sunt relevante pentru a constata că măsura carantinei dispusă în România în contextul epidemiei determinate de infecția cu COVID-19 a putut fi calificată, în anumite situații, ca o veritabilă privare de libertate, precum și ca o restrângere, implicită, a exercițiului drepturilor fundamentale prevăzute de art. 25 și 26 din Constituție.”
CCR a stabilit că “măsurile amintite au efecte severe asupra drepturilor și libertăților persoanei și de aceea reglementările în materie trebuie să îndeplinească, în mod strict, toate condițiile constituționale. Caracterul excepțional, imprevizibil al unei situații nu poate constitui o justificare pentru a încălca ordinea de drept, prevederile legale și constituționale referitoare la competența autorităților publice ori cele privind condițiile în care se pot aduce restrângeri exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale.”
La data de 29.07.2021, Curtea de Apel Ploiești a respins ca indamisibil recursul declarat de colega noastră, avocata Ștefania Dascălu pentru domnul Matei Strugurel împotriva Hotărârii nr. 1034/2020 pronunțată de Judecătoria Buzău.
Matei Strugurel a fost condamnat la o pedeapsă de un an închisoare cu executare pentru părăsirea Spitalului Județean de Urgență Buzău, înainte de aflarea rezultatului testării pentru noul tip de coronavirus, rezultatul fiind negativ și obținut în aceeași zi în care a părăsit spitalul.
La termenul din data de 20.05.2021, s-a dispus amânarea cauzei pentru citarea prin publicitate a domnului Matei Strugurel. Nimeni nu a reușit să ia legătura cu acesta și nu a fost prezent la niciunul din cele 2 termene.
La termenul din data de 16.06.2021, s-a pus în discuție calitatea de reprezentant al avocatei Ștefania Dascălu, avocată desemnată prin Decizia Decanului Baroului București de reprezentare pro bono, fără a se putea lua legătura cu domnul Matei Strugurel. În urma admiterii reprezentării, avocatul a pus concluzii pe fond. Ulterior, apelul a fost respuns ca inadmisibil, a se vedea minuta disponibilă pe portalul instanțelor de judecată:
“Solutia pe scurt: În baza art.421 pct.1 lit. a) teza II-a Cod procedură penală, respinge, ca inadmisibil, apelul declarat pentru inculpatul Matei Strugurel de avocat Ștefania Evelina Dascălu din cadrul Baroului București, împotriva sentinței penale nr. 1034/10.12.2020 a Judecătoriei Buzău. În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe apelanta avocat la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 28 iulie 2021.
Document: Hotarâre 878/2021 28.07.2021”
Printre argumentele invocate în apel menționăm următoarele:
- Lipsa situației premise, a tipicității obiective a faptei în urma deciziei nr. 458 din data de 25.06.2020 a Curții Constituționale – privarea de libertate nu a fost întemeiată pe dispozițiile unei norme aparținând dreptului primar.
- Măsura internării obligatorii a fost dispusă în mod ilegal, fără a exista la momentul săvârșirii faptei, 20.04.2020, o legislație primară care să reglementeze această restricție deosebită și garanțiile corespunzătoare.
- Cazuistică similară:
În dosarul nr. 7339/197/2020, prin hotărârea nr. 1759/02.12.2020, Judecătoria Brașov a reținut că “Obligarea inculpatului B.C. la măsura carantinării constituie o privare de libertate, prin raportare la o serie de factori precum tipul, durata, efectele și maniera de implementare a măsurii respective, iar afectarea drepturilor sau a libertăților fundamentale nu se poate realiza decât prin lege, ca act formal al Parlamentului (…) relevante în materia de referință sunt și dispozițiile art. 23 alin. 1 din Constituția României, care consacră inviolabilitatea libertății individuale și a siguranței persoanei. Libertatea individuală nu are caracter absolut, însă persoana aflată sub incidența unei măsuri privative de libertate trebuie să beneficieze de garanții, astfel încât limitarea acestei libertăți să se realizeze numai atunci când este necesar, cu respectarea strictă a condițiilor prescrise de lege. În lumina art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, detenția legală a unei persoane susceptibilă să transmită o boală contagioasă reprezintă o privare de libertate ce poate fi acceptată în cadrul unei societăți în vederea asigurării sănătății și securității publice, dar care este permisă doar cu îndeplinirea condițiilor și a procedurii stabilite prin lege, fiind exclus arbitrariul. Ulterior, legiuitorul s-a aliniat cerințelor constituționale și internaționale și a fost adoptată Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, care a intrat în vigoare la data de 21.07.2020.”
- Criteriile esențiale în lumina cărora trebuie evaluată „legalitatea” detenției unei persoane „susceptibile să transmită o boală infecțioasă” constau în a se cunoaște:
- dacă transmiterea bolii este periculoasă pentru sănătatea sau siguranța publică; și
- dacă detenția persoanei infectate constituie mijlocul de ultim resort pentru a preveni transmiterea bolii, alte măsuri, mai puțin severe, fiind deja luate în considerare și considerate insuficiente pentru a proteja interesul public. În cazul în care nu sunt îndeplinite aceste criterii, privarea de libertate își pierde justificarea
Matei Strugurel este un tânăr în vârstă de 37 de ani, diagnosticat cu TBC, fără antecedente penale, fost rezident până în anul 2005 al Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională din Râmnicu Sărat până la vârsta de 21 ani, persoană cu dizabilități intelectuale/probleme de sănătate mentală, făcând parte din categoria persoanelor vulnerabile.
Redăm mai jos răspunsul DGASPC Buzău la solictarea formulată de domnul Ionuț Iordăchescu, corespondent al Agenției France-Presse:
“Tânărul a fost instituționalizat de la nastere în unitati destinate copilului, după împlinirea vârstei de 18 ani a fost instituționalizat într-un centru destinat adulților cu dizabilități – Centrul de Integrare prin Terapie Ocupationala Rm. Sarat. In anul 2005, la părăsirea acestei unități tânărul a fost reintegrat familial și profesional, fiindu-i asigurate servicii de monitorizare și suport pentru o perioadă de 2 ani.
Centrul de Integrare prin Terapie Ocupationala Rm. Sarat are ca misiune asigurarea protectiei sociale a persoanelor adulte cu handicap, prin oferirea de gazduire, ingrijire personala, activitati de terapie ocupationala, recuperare si reabilitare, educatie cu scopul de a preveni si combate marginalizarea sociala, precum si de a asigura un mediu de viata adecvat nevoilor psiho-socio-medicale ale beneficiarilor.”
În concluzie, o persoană vulnerabilă devine și mai vulnerabilă în fața sistemului judiciar. Desigur, nu are nevoie, în opinia instaței de fond și de apel de avocat din oficiu iar avocatul pro-bono care exercită, în lipsa inculpatului, apelul, nu este admis de parchet și instanță (până la urmă, cine a mai auzit de avocat pro-bono, desemnat de Barou???) deși nu are cum să îngreuneze situația inculpatului în propria cale de atac.
În final, „acarul Păun” al pandemiei, a fost o persoană cu dizabilități mintale. A fost Strugurel. Va executa, prin urmare, un an de închisoare. Este aproape sigur că niciun curs de formare inițială sau continuă de la INM nu va trata instrumentarea cauzelor, fie acestea civile sau penale, cu persoane cu dizabilități mintale.
Dat fiind parcursul acestui dosar și profilul persoanei împotriva careia s-au mobilizat acțiunile descrise mai sus, nu putem să nu nu întrebăm: era oare necesară alocarea aceasta disproporționată de resurse umane și de timp pentru a face dintr-o persoană vulnerabila un exemplu? Care este, totuși, mesajul pe care dorește, de fapt, să îl transmită justiția – atât în raport cu persoanele cu dizabilități dar și cu rigurozitatea măsurilor luate împotriva celor care nu respectă normele impuse de combatere pandemiei?
________
Pentru mai multe informații legate de acest caz puteți contacta Centrul de Resurse Juridic, prin avocat Ștefania Dascălu, la nr. de telefon 0040 737228384.
