Xenofobia de inspiratie comunista este inacceptabila

Scrisoare deschisa a organizatiilor neguvernamentale cu privire la declaratiile facute de deputatul PNL Mihaita Calimente, intr-un interviu acordat cotidianului Gandul in data de 24 septembrie 2013, in care acesta afirma ca finantarile externe de care beneficiaza organizatiile neguvernamentale din Romania sunt un pericol la adresa sigurantei nationale.

 

In atentia domnilor Crin Antonescu, presedinte al Partidului National Liberal,
si Andrei Dominic Gerea, lider al Grupului parlamentar liberal din Camera Deputatilor

Stimati domni,

Noi, reprezentantii organizatiilor semnatare, suntem serios alarmati de declaratiile facute de deputatul PNL Mihaita Calimente, intr-un interviu acordat cotidianului Gandul la 24 septembrie 2013, in care acesta afirma ca finantarile externe de care beneficiaza organizatiile neguvernamentale din Romania sunt un pericol la adresa sigurantei nationale.

Suntem ingrijorati de faptul ca un demnitar roman, aflat la al patrulea mandat de deputat, exponent al doctrinei liberale in Parlamentul Romaniei, presedinte al Comisiei speciale a Camerei Deputatilor si Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitatii Serviciului de Informatii Externe, face declaratii defaimatoare la adresa societatii civile, fara sa aiba probe in acest sens.

Declaratii precum cele ale parlamentarului Calimente, citate de cotidianul Gandul, in care admite ca desi nu are informatii concrete, se bazeaza pe articole de presa si pe deductii personale, nu fac decat sa alimenteze suspiciuni nefondate privitoare la activitatea organizatiilor neguvernamentale care activeaza in domeniul drepturilor civile si sa duca la o decredibilizare a acestora. Este surprinzator ca astfel de declaratii de demonizare a finantarilor externe primite de ONG-uri vin tocmai din partea unui parlamentar liberal.

Daca un deputat care are acces la informatii verificabile, face declaratii fara temei, „din auzite”, el este, din punctul nostru de vedere, de mai multe ori incompatibil cu pozitia de sef al Comisiei speciale a Camerei Deputatilor si Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitatii Serviciului de Informatii Externe. In primul rand, modul in care intelege domnia-sa sa verifice validitatea informatiilor denota un amatorism de la nivelul caruia nu are cum sa verifice activitatea unor profesionisti intr-un domeniu in care informatiile sunt subiect de o importanta majora; in al doilea rand, afirmatiile pe care le face de la inaltimea functiei pe care o ocupa beneficiaza de un impact public deosebit; or’, daca domnia-sa lanseaza declaratii lipsite de temei precum cea pe care a facut-o acum exista riscul de a instiga populatia la ostilitate impotriva unor vectori de consolidare a democratiei in Romania. Din ambele puncte de vedere, deputatul Calimente reprezinta un risc pentru siguranta nationala – pe de o parte pentru ca nu pare a dispune de abilitatile necesare pentru a identifica eventuale derapaje in functionarea unei institutii cu un rol extrem de sensibil in relatiile diplomatice si economice internationale ale Romaniei si, apoi, pentru ca erodeaza structurile inca fragile ale noii societati democratice autohtone promovand mesaje xenofobe inspirate direct din dictatura comunista.

Daca societatea civila reprezinta un partener pentru structurile puterii din Romania si daca intradevar convingerile lui Calimente nu coincid cu pozitia Partidului National Liberal, asa cum a fost aceasta formulata oficial de purtatorul sau de cuvant deputat Cristina Pocora, va solicitam, domnilor Crin Antonescu si Andrei Gerea, sa puneti in practica dezacordul exprimat fata de colegul dumneavoastra de partid dandu-i acestuia o sanctiune disciplinara si retragandu-i sprijinul politic de care se bucura in Parlament cu consecinta fireasca a inlocuirii sale de la conducerea Comisiei speciale a Camerei Deputatilor si Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitatii Serviciului de Informatii Externe.

Consideram ca astfel de declaratii iresponsabile, adevarate derapaje nedemocratice, venite din partea unor demnitari cu functii importante, precum Mihaita Calimente, pot aduce atingere sigurantei nationale, si mai mult decat atat, pot genera o fractura grava intre societatea civila si Parlament prin slabirea increderii societatii civile ca vocea ei se poate face oricand auzita liber si nedistorsionata de barfe si suspiciuni nefondate care nu-si au locul in Parlamentul Romaniei.

 

Semneaza

Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania – Comitetul Helsinki  
Centrul pentru Jurnalism Independent
 
Centrul de Resurse Juridice
 
ActiveWatch
 
Asociatia Militia Spirituala

Expert Forum

Grupul pentru Dialog Social

Fundatia pentru Parteneriat 

Terra Mileniul III 

Asociatia EPAS
  
Fundatia Parteneri pentru Dezvoltare Locala
  
Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile
  
Centrul de Resurse pentru participare publica 

Freedom House
 
Societatea Academica din Romania

Asociatia VIRA

Asociatia Funky Citizens 

Centrul Euroregional pentru Initiative Publice

Romanian Harm reduction Network
  
Asociatia Nationala a Birourilor de Consiliere pentru Cetateni

Median Research Centre

Asociatia pentru Tehnologie si Internet
 
Centrul de resurse pentru Comunitatile de Romi 

Carusel 
 
Salvati Dunarea si Delta 

Centrul Ratiu pentru Democratie 

Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis 

Coalitia pentru Mediu din Romania
 (formata din 69 de organizatii de protectia mediului)
Asociatia Greeninitiative
Fundatia Gheorghe Ursu