3 decembrie este Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. Tema din acest an este legată de pandemia de COVID-19: „Să reconstruim o lume mai accesibilă, în perioada post COVID, incluzivă și sustenabilă pentru persoanele cu dizabilități”.
În România erau, la 30 iunie 2020, 853.465 persoane cu dizabilităţi. Dintre acestea, 97,96 % se află în îngrijirea familiilor şi/sau trăiesc independent, în timp ce 2,04 % (17.391 persoane) se află în instituţiile publice rezidenţiale de asistenţă socială pentru persoanele adulte cu dizabilităţi. Adică sunt instituţionalizate – aşa cum reiese din datele Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii și Adopții.
Cum ne găsește această zi în România?
▶ Dezinstituționalizarea – nepermis de întârziată
Peste 17.000 de persoane cu dizabilități se află încă în centre rezidențiale și nerezidențiale sau de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică.
Desfiinţarea centrelor mamut – centre de plasament sau de tip rezidențial pentru minorii și adulții cu dizabilități – este un obiectiv asumat de România odată cu aderarea la Uniunea Europeană și prin ratificarea Convenției pentru drepturile persoanelor cu dizabilități.
Până la sfârșitul acestui an, autoritățile locale și județene trebuie să aibă contracte încheiate pentru reorganizarea sistemului. În caz contrar, nu doar că România va pierde sume importante de la Uniunea Europeană, sume destinate închiderii centrelor, dar rezidenților le va fi negat în continuare dreptul la viață independentă în comunitate.
Procesul este, însă, mult întârziat, iar în unele locuri greșit planificat. Sunt situații în care marile centre s-au transformat în mai multe centre mai mici, fiecare etaj fiind transformat într-o entitate de sine stătătoare. Acest tip de reorganizare nu schimbă, însă, cu nimic viața rezidenților. Ei trăiesc în aceleași condiții, la grămadă, lipsiţi în continuare de îngrijirea sau de activităţile de care au nevoie, și nu se realizează sub nicio formă integrarea lor în societate, care ar trebui să fie scopul reformării sistemului.
În continuare, peste 50% dintre persoanele cu dizabilități din centre locuiesc în instituții cu peste 50 de rezidenți, deci în centre mamut (sursa).
Atragem atenția că depășirea termenului privind reorganizarea sistemului nu ne absolvă de schimbările la care ne-am obligat şi care sunt atât de necesare pentru îmbunătăţirea vieţii persoanelor cu dizabilități. Dezinstituţionalizarea va trebui făcută, dar cu banii autorităților locale sau județene. Fondurile de la Uniunea Europeană vor fi pierdute.
▶▶ Focare masive de COVID-19 în centrele rezidențiale
Așadar, Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități îi găsește pe rezidenți, în continuare, în instituții mamut, nereformate, afectate de focare de COVID-19.
La 12 noiembrie 2020, INSP ne răspundea că sunt 328 de focare în toate centrele rezidențiale, cu un total de 7172 de cazuri de infectări. Anterior acestei raportări, la 10 octombrie 2020 , INSP publica în raportul săptămânal că sunt 63 de focare în centre și 1100 de persoane infectate.
De-altfel, pandemia de COVID 19 a accentuat situația și lipsurile persoanelor cu dizabilităţi.
De la debutul pandemiei sunt izolați mai mult decât înainte, neavând voie să părăsească centrele în care trăiesc, sunt expuși infectării cu virusul SARS-CoV-2, chiar de către cei care ar trebui să aibă grijă de ei (personalul revine în comunitate zilnic) și accesul la serviciile de sănătate și de recuperare este serios îngreunat.
▶▶▶ Precizări legislative întârziate
De aproape 5 luni, așteptăm publicarea în Monitorul Oficial a unei decizii istorice a Curții Constituționale a României, decizie importantă pentru modul în care se va face recunoașterea egală a persoanelor cu dizabilități de către statul român. E vorba de declararea excepţiei de neconstituţionalitate a art.164 alin.(1) din Codul civil privind punerea sub interdicție a persoanelor adulte cu dizabilități.
Pe 16 iulie a.c., CCR a decis, cu unanimitate de voturi, că punerea sub interdicție judecătorească a unei persoane fără discernământ, din cauza alienației sau debilității mintale, este neconstituțională. Motivarea arată că măsura nu este însoțită de suficiente garanții care să asigure respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, și că nu ține cont de interesele persoanelor.
Statul român nu a publicat nici până la acest moment care este numărul persoanelor cu măsură de punere sub interdicție, unde se află acestea, ce nevoi au și cum pot fi sprijinite. CRJ a solicitat aceste informații în două rânduri (2019, 2020 – ultima adresa primită de la instituție fiind cea cu numărul 3324718/11.11.2020) din partea Ministerului Afacerilor Interne – Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, dar le-a primit trunchiat, incomplete și numai după ce a făcut dovada plății pentru a beneficia de aceste date. Până în prezent știm doar că sunt 8033 de persoane puse sub interdicție în localitățile reședință de județ. În 2019, ANPD ne-a răspuns la solicitarea noastră că sunt 3123 sunt persoane cu dizabilități instituționalizate care au măsură de ocrotire de punere sub interdicție.
România era obligată să abroge punerea sub interdicție a persoanelor cu dizabilități încă din anul 2010, urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 221/2010 pentru ratificarea Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități.
Însă, așa cum spuneam, nici până acum, decizia CCR nu a fost publicată în Monitorul Oficial. Prin urmare, există judecători care continuă să pronunțe hotărâri judecătorești de punere sub interdicție a persoanelor cu dizabilități.
▶▶▶▶ Accesul la servicii medicale a persoanelor cu dizabilități psihosociale și intelectuale
Imaginile cu oameni în cuști într-un pavilion din curtea Spitalului Municipal din Sighetu Marmației sau lăsați în condiții insalubre în secția de psihiatrie bolnavi cronici din cadrul aceluiași spital au fost aduse în atenția guvernanților. Știrea cu pacienții dați afară în primăvară din Spitalul Județean din Deva, jud. Hunedoara pe motiv că nu au doar Covid-19 dar provin și dintr-un centru rezidențial pentru persoane cu dizabilități a făcut înconjurul presei și a ajuns în atenția instituțiilor internaționale de drepturile omului. Cu toate acestea, ieri, 2 decembrie, în presă au apărut imagini cu pacienți neîngrijiți, dezbracați și lăsați singuri pe cimentul secției de boli infecțioase a Spitalului din Reșița pentru că au o dizabilitate psihosocială și sunt infectați cu Sars-CoV-2.
CRJ a sesizat încă din primăvară Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru fapte de discriminare la adresa rezidenților cărora spitalul din Deva le-a refuzat dreptul la sănătate dar nici până acum nu a primit o decizie.
CRJ a solicitat încă de la începutul pandemiei ca ministerul sănătății să pregătească planuri adecvate pentru acordarea îngrijirii medicale și persoanelor cu dizabilități intelectuale și/sau psihosociale dar nu a primit un răspuns din partea ministerului.
Așteptăm, de-asemenea, încă din luna ianuarie, ca Ministrul Sănătății, domnul Nelu Tătaru, să modifice Anexa 1 la Ordinul nr. 488/ 2016 la Legea sănătății mintale și să permit accesul real al organizațiilor neguvernamentale în vizite de monitorizare în spitalele de psihiatrie, așa cum ne-a promis în cadrul întâlnirii pe care am avut-o la începutul anului.
***
Ziua de 3 decembrie a fost proclamată Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în 1992, prin rezoluţia 47/3, pentru a marca încheierea Deceniului Naţiunilor Unite dedicat persoanelor cu dizabilităţi (1983-1992).
Marcarea acestei zile are ca obiectiv promovarea unei mai bune înţelegeri a problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi şi susţinerea demnităţii, a drepturilor şi a bunăstării acestora. Este, totodată, o ocazie pentru o schimbare de atitudine faţă de aceste persoane, prin eliminarea barierelor în ce priveşte implicarea lor în diverse domenii de activitate. Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că, în prezent, peste un miliard de oameni, circa 15% din populaţia lumii, trăieşte cu anumite forme de dizabilitate, 80% dintre aceştia provenind din ţările în curs de dezvoltare, iar 50% neavând acces la sistemul de îngrijire medicală. O statistică îngrijorătoare este şi aceea care arată că mai mult de 100 de milioane de persoane cu dizabilităţi sunt copii, expuşi riscului unor abuzuri.
