În 2020, ziarul Libertatea începe o investigație jurnalistică compusă din mai multe articole, titlul unuia dintre ele fiind „Bolnavii psihic nu sunt infractori”. La prima vedere propoziția aceasta nu pare mai mult decât un adevăr banal. Șocul intervine atunci când aflăm că așa începe alin. (2) al art. 50 din Manualul de bune practici de intervenție pentru polițistul de ordine publică[1]. Dacă un astfel de document trebuie să conțină o astfel de mențiune tragem concluzia că, cel puțin în viziunea autorității care a aprobat acest act, nu ne aflăm în prezența unui truism, ci a unei lecții ce trebuie totuși predată.
Desigur că trebuie să avem în vedere că acest manual a fost elaborat în 2005, în contextul aderării României la Uniunea Europeană. Așteptarea firească ar fi că, în prezent, o astfel de mențiune să fie desuetă. Totuși, subiectul investigației menționate anterior este cazul unui bărbat de 37 de ani care a decedat în data de 22 aprilie 2020 în urma unei intervenții a forțelor de ordine în holul blocului în care locuia, la care au făcut parte 7 polițiști și 2 jandarmi, sfârșită cu 6 focuri de armă din care 5 l-au nimerit în spate. Din articolele de presă publicate[2] rezultă că echipajul compus din polițiști și jandarmi a intervenit în urma unui apel la 112 care semnala faptul că bărbatul ar avea o stare ciudată, se folosește termenul „depresie”, cu mențiunea că nu știe dacă este diagnosticat. Forțele de ordine care au intervenit ar fi încercat să îl imobilizeze, dar pentru că bărbatul ar fi avut în mână un cui sau o sârmă, iar aceștia s-au temut să nu fie răniți, bărbatul a reușit să fugă pe scări, încercând să scape. Acesta ar fi fost motivul pentru care unul dintre polițiști a considerat că se impune folosirea armei.
Un an mai târziu, un alt caz petrecut în Pitești atrage atenția asupra modalității de intervenție a forțelor de ordine după ce IPJ Argeș anunța că „cu ocazia intervenţiei la un incendiu la un local (aparatură electrică), un bărbat care consuma băuturi alcoolice la o masă a refuzat să iasă din incintă. Bărbatul a fost somat, iar ca urmare a faptului că cel în cauză nu s-a supus indicaţiilor şi s-a manifestat recalcitrant, s-a procedat la evacuarea sa. Bărbatul a intrat în stop cardio-respirator”[3]. Într-o conferință de presă desfășurată cu privire la acest caz, un medic primar în medicină legală afirma că „în urma autopsiei am constatat că moartea a fost violentă, în urma unui poliotraumatism. Iar cauza imediată de deces a fost asfixiere mecanică. Asfiexierea mecanică s-a produs în urma unui traumatism cervical și traumatism toracic”[4].
Doi ani mai târziu, un alt caz apare și este mediatizat intens[5], cel al unui tânăr care în noaptea de 18 septembrie 2023 a ajuns la cameră de gardă a Spitalului Universitar de Urgență încătușat, cu multiple răni și traumatisme și care după aproximativ o săptămână în comă a decedat. Polițiștii care l-au însoțit la spital ar fi intervenit în urma unui apel la 112 care semnala prezența bărbatului pe stradă, îmbrăcat sumar, având un comportament neobișnuit, prezumat a fi determinat de consumul unor substanțe interzise. Din imaginile apărute în mass media, provenind de pe camerele de corp ale agenților de poliție ce au participat la intervenție, imobilizarea și încătușarea tânărului a implicat folosirea spray-ului lacrimogen, a tonfei și oprirea pentru o perioadă a camerelor de corp care înregistrau intervenția. În urma mediatizării cazului, IGPR a organizat o conferință de presă[6] care a oferit o serie de explicații cu privire la cele întâmplate, cu mențiunea că există mai multe anchete în curs care vor clarifica cele întâmplate.
Desigur că privind la cele trei cazuri expuse, s-ar putea susține că nu au nimic în comun, fiind vorba despre persoane diferite, din medii diferite, de intervenții diferite ale forțelor de ordine, generate de motive diferite. În primul caz este vorba despre un bărbat despre care se presupunea că ar avea afecțiuni psihice, al doilea despre o persoană în vârstă despre care s-a susținut că ar fi fost în stare de ebrietate, iar al treilea, despre un tânăr despre care s-a susținut că ar fi consumat droguri. Cu toate acestea, indiferent cât de diferite ar fi cazurile, ceea ce au în comun este modalitatea în care s-a desfășurat intervenția poliției, armele și tehnicile folosite și faptul că deși în toate cazurile intenția inițială a fost de a imobiliza persoana și a o conduce la spital sau la secția de poliție, consecința a fost decesul persoanei. Nu ne propunem să facem aprecieri cu privire la fiecare caz în parte, să emitem ipoteze despre cauzele decesului sau despre persoanele responsabile, nu doar pentru că investigațiile organelor de cercetare penală sunt în curs, ci și pentru că nu dorim să ne erijăm în judecători sau procurori, nefiind acesta scopul prezentului material.
Cu toate acestea, este imposibil ca cele expuse mai sus cu titlu exemplificativ (căci nu sunt singurele cazuri recente de acest tip) să nu ne reamintească de faptul că România a fost în numeroase ocazii condamnată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru încălcarea art. 2 din Convenție – dreptul la viață sau art. 3 din Convenție – interzicerea torturii în situații similare, în care în urma unor intervenții ale poliției sau ale altor forțe de ordine, persoane au decedat sau le-a fost pusă în pericol viața sau au suferit tratamente inumane și degradante.
În legătură cu tratamentele aplicate de poliție asupra cetățenilor, una dintre cauzele de la CEDO care au generat discuții cu privire la nevoia adoptării unor măsuri generale, care să conducă la prevenirea unor situații similare să se repete este Barbu Anghelescu v. România[7], unde Curtea a decis că art. 3 din Convenţie a fost încălcat datorită tratamentului degradant aplicat reclamantului la 15 aprilie 1996, de către poliţişti, precum și datorită faptului că autorităţile nu au desfăşurat o anchetă efectivă în privinţa acestui tratament. Hotărârea a fost pronunțată în octombrie 2004, ulterior făcând obiectul supravegherii de către Departamentul de Executare a Hotărârilor din cadrul Curții. Cauza Barbu Anghelescu v. România a fost considerată hotărâre-pilot pentru încă 56 de cauze repetitive[8], acestea fiind toate supravegheate împreună, la comun, cât timp necesitau măsuri generale similare, România fiind obligată să prezinte un plan de acțiune comun.
În iunie 2016, Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei a decis închiderea procedurii de supraveghere a executării obligațiilor rezultate din acest grup de hotărâri, după ce începând cu anul 2013, Guvernul Român a prezentat un plan de acțiune și o serie de rapoarte de acțiune[9] prin care au apreciat că au făcut dovada reorganizării activitățiI poliției și a adaptării actelor normative în vederea prevenirii unor situații similare.
În timp ce România susținea că a elaborat un plan de acțiune și a implementat măsurile acolo propuse, astfel încât să prevină repetarea unor cauze precum cele 56 de cauze ce au fost grupate împreună cu Barbu Anghelescu v. România, în 2011 era din nou condamnată la CEDO în cauza Soare și alții v. România[10] pentru niște fapte ce s-au desfășurat în 2000, plecând de la o intervenție a poliției ce a presupus utilizarea armelor de foc și rănirea gravă a primului reclamant, ajungând la spital cu un traumatism cranio-cerebral grav, în urma căruia nu s-a recuperat în totalitate, fiind externat după aproximativ jumătate de an pe jumătate paralizat. În această cauză, Curtea a reținut că a fost încălcat art. 2 din Convenţie, din punct de vedere material şi procedural, pentru primul reclamant, deoarece Statul nu a demonstrat că forţa potenţial letală utilizată împotriva primului reclamant nu depăşise ceea ce era „absolut necesar”, că era strict „proporţională” şi urmărea unul din scopurile autorizate de art. 2 § 2. Adițional, Curtea a reținut și că a fost încălcat art. 13, coroborat cu art. 2 din Convenţie, pentru primul reclamant, ținând cont că elementele prezentate îi sunt suficiente pentru a constata că procedurile privind incidentul din 19 mai 2000 nu pot fi considerate drept o anchetă rapidă şi efectivă. Totodată, Curtea a reținut că a fost încălcat art. 3 din Convenţie, pentru cel de-al doilea şi cel de-al treilea reclamant, ca urmare a faptului că au stat la sediul poliţiei fără apă sau hrană.
Și Cauza Soare și alții v. România a fost considerată hotărâre-pilot pentru încă 6 cauze repetitive[11], acestea fiind toate supravegheate împreună, la comun, cât timp necesitau măsuri generale similare, România fiind obligată să prezinte un plan de acțiune comun.
În cea mai recentă Decizie a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei din iunie 2021[12] „(…) se ia act de eforturile susținute depuse de autorități pentru a alinia cadrul legislativ care reglementează utilizarea forței potențial letale de către poliție cu cerințele articolului 2 din Convenție, astfel cum sunt prevăzute în aceste hotărâri; au reamintit în continuare concluziile lor conform cărora reglementările adoptate în 2009 privind funcționarea unităților speciale de intervenție păreau capabile să garanteze că desfășurarea acestora este justificată în mod corespunzător” și se solicită autorităților române „să se asigure rapid că legea restricționează folosirea armelor de foc de către oamenii legii în toate cazurile doar la situațiile în care acest lucru este absolut necesar pentru a preveni un risc pentru viață și să ia măsuri adecvate care să garanteze că operațiunile de aplicare a legii, inclusiv cele care implică unități speciale de intervenție, sunt planificate și dirijate astfel încât să se evite, pe cât posibil, utilizarea forței potențial letale;”.
Această decizie a fost pronunțată cu toate că autoritățile române comunicaseră un material[13] în care precizau că „în ceea ce privește măsurile generale, Guvernul este de părere că informațiile furnizate în prezentul plan de acțiune revizuit arată că autoritățile naționale au continuat să adopte și să implementeze măsuri relevante pentru reglementarea folosirii armelor de foc de către agenții statului (Poliție, dar și Jandarmerie și Poliția de Frontieră), pentru a preveni, pe cât posibil, pierderea de vieți omenești sau rănirea persoanelor. Eficacitatea unor astfel de măsuri este ilustrată de faptul că, după cum s-a arătat mai sus, între 2017 – prezent, au avut loc un număr limitat de incidente în care folosirea armelor de foc de către agenții legii a dus, din păcate, la pierderi de vieți omenești”. În susținerea acestei solicitări, autoritățile române arătau că:
- „prin Legea nr. 192/2019, au fost aprobate o serie de măsuri care conduc la creșterea capacității de intervenție a autorităților naționale în domeniul ordinii și siguranței publice. (…);
- Astfel, Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române a fost modificată, prin introducerea unor norme privind utilizarea mijloacelor de constrângere, iar folosirea acestor mijloace este subordonată principiilor necesității, caracterului gradual și proporționalității. În acest fel, este posibil ca toți, inclusiv cetățenii, să cunoască metodele, procedurile și, în general, condițiile în care acționează polițistul, iar în acest caz, poliția folosește standardul „continuumului de forță” sau „piramida pericolului”;
- Astfel, legea enumeră mai multe mijloace de constrângere, precum folosirea forței fizice, inclusiv aplicarea unor proceduri sau lovituri de autoapărare, folosirea cătușelor sau a altor mijloace adecvate de imobilizare, folosirea mijloacelor neletale și utilizarea a armelor, inclusiv a armelor de foc etc.;
- Mai precizăm că actul normativ în cauză stabilește și obligații privind pregătirea profesională a polițiștilor în ceea ce privește folosirea forței, ținând cont de anumite considerente ale Curții Europene a Drepturilor Omului, invocate în cauzele care privesc folosirea armelor de foc. IGPR menționează, în acest context, concluziile la care a ajuns CEDO în cazurile în care și-a exprimat critici cu privire la pregătirea personalului care a folosit arme de foc (McCann și alții împotriva Regatului Unit, inclusiv Soare și alții împotriva României), context în care a fost considerată utilă şi necesară introducerea unei reguli care să stabilească obligaţia pregătirii agenţilor de poliţie pentru folosirea armelor de foc”.
În august 2022, România este condamnată din nou la CEDO pentru încălcarea art. 2 din Convenție, sub aspect material și procedural în cauza Pârvu v. România[14] pentru o intervenție a unor agenți de poliție (înarmați, dar îmbrăcați în civil, cu vehicule ce nu purtau însemnele oficiale ale poliției), desfășurată în 2009 în urma căreia, dintr-o eroare, soțul reclamantei ajunge să fie împușcat în cap, urmând a fi internat în spital în stare gravă. Reclamanta, soția victimei, susține că nu a primit nicio informație oficială cu privire la soțul său în dimineața următoare, aceasta aflând vestea doar după ce purtătorul de cuvânt al spitalului a declarat reporterilor de televiziune prezenți la fața locului că victima a decedat.
În urma hotărârii pronunțate în cauza Pârvu v. România, printr-un comunicat de presă[15] intitulat „România trebuie să se asigure că acuzaţiile de utilizare excesivă a forţei în timpul operațiunilor de poliție fac obiectul unei anchete eficiente”, Curtea atrage atenția asupra faptului că a făcut deja constatări similare în alte trei cazuri împotriva României, care au fost deja transmise spre executare Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei care continuă să examineze măsurile generale cerute în România pentru a preveni utilizarea nejustificată a forței potențial letale în timpul intervențiile de aplicare a legii și să asigure eficacitatea investigațiilor referitoare la aceste incidente.
Desigur că ne putem uita la hotărârile CEDO evocate mai sus și ne putem opri la concluzia că faptele pentru care România a fost condamnată s-au produs în anii 1990 și 2000, astfel că s-ar putea naște așteptarea ca acestea să nu mai fie de actualitate în prezent, cu atât mai mult cu cât autoritățile române asigurau Comitetul de Miniștri în iunie 2021 că măsurile generale solicitate de Curte au fost luate.
Cu toate acestea, în „statistica” prezentată de autoritățile române în 2021, potrivit căreia „între 2017 – prezent, au avut loc un număr limitat de incidente în care folosirea armelor de foc de către agenții legii a dus, din păcate, la pierderi de vieți omenești” se regăsește și bărbatul de 37 de ani care a decedat în data de 22 aprilie 2020 în urma unei intervenții a forțelor de ordine în holul blocului în care locuia, după ce au fost trase asupra sa 6 gloanțe, din care 5 l-au lovit în spate. Moartea sa pare a fi considerată de autoritățile române un incident într-un număr limitat de incidente, o eroare excepțională ce nu este de măsură să schimbe în vreun fel rezultatele comunicate Comitetului de Miniștri, cu atât mai mult cu cât „pe hârtie” obligațiile au fost executate – legea a fost adaptată, există o reglementare privind pregătirea profesională a polițiștilor în folosirea forței precum și a pregătirii agenţilor de poliţie pentru folosirea armelor de foc.
Însă, dincolo de forma legii și de conținutul acesteia din prezent, ceea ce pare să lipsească este identificarea unor modalități concrete și efective de a pregăti agenții ce urmează să o aplice, astfel încât intervențiile acestora să nu genereze tratamente inumane sau degradante și nici să nu încalce dreptul la viață al persoanelor față de care aceștia intervin, indiferent că sunt persoane cu dizabilități intelectuale sau psihosociale ori persoane sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise și indiferent dacă acestea ar fi „infractori” sau nu.
Or, pentru ca Statul să se poată asigura că ajunge la aceste rezultate ar fi necesar ca atenția să se mute din planul legiferării în planul formării profesioniștilor, cu mențiunea că nu este suficientă reglementarea obligației de formare, ci este necesar ca aceasta să se întâmple în concret. Dacă analizăm spețele expuse în prima parte a materialului, constatăm că acestea prezintă o problemă comună: intervenția deficitară a forțelor de ordine. Totuși, pentru a stabili dacă ne aflăm sau nu în prezența unei intervenții deficitare, întrebarea care se ridică este „cum ar trebui, în concret, să acționeze un agent de poliție într-o situație de acest tip?” și, totodată, „sunt agenții de poliție formați corespunzător pentru a cunoaște cum să acționeze într-o astfel de situație?”
La prima întrebare găsim răspunsul într-un material publicat în aprilie 2021 pe site-ul Sindicatului Polițiștilor Europeni – Europol[16], în care se atrage atenția asupra faptului că „la nivelul Poliției Române nu există o procedură operațională/ de sistem care să stabilească în mod expres activitățile ce trebuie desfășurate în cazul intervențiilor față de această categorie de persoane, cu referire strictă la modalitatea de realizare a transportului la un spital de psihiatrie” și că „Sindicatul EUROPOL a solicitat conducerii MAI constituirea unui grup de lucru în vederea elaborării cât mai urgente a unei proceduri prin intermediul căreia fie stabilite în mod concret responsabilitățile fiecărei instituții și activitățile ce trebuie desfășurate cu ocazia intervenției polițiștilor față de persoanele bolnave psihic.”
La a doua întrebare și-a propus să găsească un răspuns și publicația Libertatea[17], însă sursele consultate de jurnaliști au relevat că pregătirea se face foarte puțin și foarte rar, cu toate că agenții consideră că au nevoie de pregătiri săptămânale în acest sens.
În concluzia celor de mai sus, constatăm o disonanță între comunicările pe care le transmit autoritățile române Comitetului de Miniștri în dovedirea îndeplinirii obligațiilor de a lua măsuri generale pentru executarea hotărârilor CEDO și situația reală, dovedită prin multiplele cazuri documentate, cel puțin în mass-media.
Astfel, pare că la aproximativ 20 de ani de la elaborarea manualului de bune practici de intervenție pentru polițistul de ordine publică, România încă învață că persoanele cu dizabilități nu sunt infractori, la fel cum și persoanele sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise nu sunt infractori și încă exersează modalități de intervenție în legătură cu aceste persoane, în situații urgente.
_____________________________________________________
Autoare: avocat Irina Mihale
© Centrul de Resurse Juridice, București, ianuarie 2024
Material realizat în cadrul proiectului Monitorizarea drepturilor omului, la zi, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Lucrăm împreună pentru o Europă inclusivă!
[1] Document aprobat prin Dispoziția Inspectorului General al Poliției Române nr. 643/2005, publicat pe site-ul apador.org, URL : http://www.apador.org/wp-content/uploads/2017/12/manual-practici-politie.pdf, accesat la data de 12.01.2024. Documentul a fost publicat de APADOR-CH pe site-ul propriu după ce l-au obținut de la Poliția Română în urma câștigării unui litigiu ce avea la bază cererea de a li se comunica acest document în temeiul Legii nr. 544/2001. Nu cunoștem dacă din 2018 și până în prezent acest document a mai suferit modificări.
[2] URL: https://www.libertatea.ro/stiri/reconstituirea-noptii-in-care-alexandru-gazdac-a-murit-impuscat-de-politist-4248845 accesat la data de 12.01.2024;
[3] URL: https://www.stiridiaspora.ro/scene-socante-in-romania-patru-politisti-au-sarit-pe-un-batran-iar-acesta-a-murit-la-scurt-timp-s-a-deschis-dosar-penal_466039.html accesat la data de 12.01.2024;
[4] URL: https://jurnaluldearges.ro/update-declaratiile-medicului-legist-si-concluziile-autopsiei-in-cazul-barbatului-pus-la-pamant-de-politisti-125992/ accesat la data de 12.01.2024;
[5] URL : https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/momentul-incatusarii-lui-eduard-giosu-tanarul-drogat-care-si-a-facut-rau-singur-lovindu-se-de-o-masina-parcata-video.html, accesat la data de 12.01.2024 ;
[6] URL: https://www.antena3.ro/emisiuni/news-hour-with-cnn/politia-romana-explicatii-moarte-eduard-giosu-687976.html, accesat la data de 12.01.2024
[7] URL: https://hudoc.echr.coe.int/?i=001-122715 accesat la data de 12.01.2024;
[8] URL: https://hudoc.exec.coe.int/eng?i=004-17496 accesat la data de 12.01.2024;
[9] URL: https://hudoc.exec.coe.int/eng?i=004-17496 accesat la data de 12.01.2024;
[10] URL: https://hudoc.echr.coe.int/?i=001-123314 accesat la data de 12.01.2024;
[11] URL: https://hudoc.exec.coe.int/?i=004-12812 accesat la data de 12.01.2024;
[12] URL: https://hudoc.exec.coe.int/?i=004-12812 accesat la data de 12.01.2024;
[13] URL: https://hudoc.exec.coe.int/?i=DH-DD(2021)403E accesat la data de 12.01.2024;
[14] URL: http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/2023/02/Parvu-impotriva-Romaniei-1.pdf accesat la data de 12.01.2024;
[15] URL: https://hudoc.echr.coe.int/fre?i=003-7414827-10148881 accesat la data de 12.01.2024;
[16] URL: https://sindicateuropol.ro/mai-lasa-politistii-fara-procedura-pentru-bolnavii-psihic/ accesat la data de 12.01.2024;
[17] URL: https://www.libertatea.ro/stiri/interventia-agentilor-in-cazul-lui-alexandru-gazdac-impuscat-in-bucuresti-4251122 accesat la data de 12.01.2024.
