În data de 1 februarie 2024 s-a publicat în M. Of. Inițiativa legislativă nr. 19 din 8 ianuarie 2024 referitoare la Propunerea legislativă privind revizuirea Constituției[1] (denumită în continuare „Inițiativa legislativă”). În cuprinsul acestui act se arată că „Scopul inițiativei legislative a cetățenilor de revizuire a Constituției României este reprezentat, pe de o parte, de modificarea art. 48 alin. (1) din Constituția României, în sensul înlocuirii termenului de «soți» cu sintagma «un bărbat și o femeie», astfel încât să se asigure implementarea precisă și literală a unor expresii consacrate cu puterea unor garanții imuabile destinate ocrotirii familiei, care este recunoscută în art. 16 din Declarația Universală a Drepturilor Omului drept «elementul natural și fundamental al societății». (…) De asemenea, pe de altă parte, scopul inițiativei legislative este reprezentat și de consacrarea în Constituția României a dreptului de a utiliza numerar în orice tranzacții, prin modificarea art. 45 și 137 din legea fundamentală, având în vedere caracterul esențial al protejării libertății individuale în cadrul tranzacțiilor financiare.”
În justificarea inițiativei de revizuire a art. 48 alin. (1) din Constituția României, în sensul înlocuirii termenului de „soți” cu sintagma „un bărbat și o femeie”, se arată următoarele:
- „Chiar dacă dispozițiile Codului civil sunt de generală aplicare și reglementează raporturile patrimoniale și nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil, nu poate fi omis riscul ca, sub efectul unor presiuni de moment, extranee unei societăți sănătoase, dreptul bărbatului și al femeii de a se căsători și de a întemeia o familie să sufere alterări, îngrădiri și interpretări, chiar legislative, străine de spiritul și interesul fundamental de ocrotire a celei mai importante instituții umane de pretutindeni: familia.”
- „Impactul modificării propuse este unul pozitiv, ce va contribui la soluționarea unor probleme în materia drepturilor fundamentale ale bărbatului și femeii. Potrivit unui raport publicat de Departamentul pentru politici economice și sociale al Organizației Națiunilor Unite (World Population Prospects. The 2015 Revision), evoluția demografică a României este mai mult decât îngrijorătoare. Astfel, dacă la începutul mileniului al treilea populația României număra peste 20 milioane de locuitori, conform studiului menționat, până în anul 2100, numărul locuitorilor din România se va înjumătăți, ajungând la aproximativ 10,7 milioane de locuitori. (…) Nu doar rata în continuă scădere a natalității ar trebui să motiveze o politică fermă de încurajare și protejare a familiei, ci și rata alarmantă a copiilor născuți în afara căsătoriei. Conform Eurostat, în România, 30% din numărul total de nașteri reprezintă copiii născuți în afara căsătoriei, dând naștere așa-numitelor «familii fragile». Conform unui studiu amplu realizat de Princeton și Columbia University, copiii născuți în afara căsătoriei sunt mai predispuși către sărăcie, rezultate academice mai slabe, depresie, abuz de substanțe stupefiante și alte efecte negative similare.”
- „într-un stat de drept, existența normelor sociale este necesară în vederea adoptării unor reglementări legale. Astfel, legile trebuie să țină seama de acea normă socială, regulă și acel standard de comportament care sunt împărtășite de majoritatea populației. În cazul căsătoriei, realitatea socioculturală românească impune consacrarea acestei instituții ca o uniune liber consimțită între un bărbat și o femeie, întemeiată pe egalitatea de drepturi și obligații, ce are ca scop esențial întemeierea unei familii. Protejarea constituțională a familiei împotriva oricăror tentative de discreditare a instituției căsătoriei, ca uniune liber consimțită dintre un bărbat și o femeie, în scopul întemeierii unei familii și al procreării, se impune ca măsură esențială pentru continuitatea poporului român, pentru identitatea și unitatea acestuia.”
Față de cele de mai sus, tragem concluzia că inițiativa de revizuire a art. 48, alin. (1) din Constituție se întemeiază pe:
- nevoia de a contracara niște pretinse „presiuni de moment, extranee unei societăți sănătoase” de natură să afecteze „dreptul bărbatului și al femeii de a se căsători și de a întemeia o familie”;
- necesitatea creșterii ratei natalității și scăderii numărului copiilor născuți în afara căsătoriei;
- importanța reglementării unui standard de comportament care este împărtășit de majoritatea populației, ca cerință esențială într-un stat de drept.
Parcurgând totalitatea considerentelor expuse în cuprinsul Inițiativei legislative, suntem de părere că argumentarea prezintă un viciu, așa numita „one-sidedness fallacy” sau eroarea logică a utilizării unor surse părtinitoare, făcând abstracție de totalitatea surselor/dovezilor existente.
În acest sens, apreciem necesară evocarea următoarelor elemente ce prezintă relevanță în materie:
- Hotărârea Marii Camere a Curții de Justiție a Uniunii Europene din 5 iunie 2018 în cauza Relu Adrian Coman și Alții v. Inspectoratul General pentru Imigrări and Ministerul Afacerilor Interne[2] – prin care CJUE, răspunzând întrebărilor preliminare ridicate, statuează că „În ceea ce privește noțiunea «soț» care figurează la articolul 2 punctul 2 litera (a) din Directiva 2004/38, dreptul la respectarea vieții private și de familie garantat la articolul 7 din cartă este fundamental. În această privință, astfel cum rezultă din Explicațiile cu privire la Carta drepturilor fundamentale (JO 2007, C 303, p. 17), în conformitate cu articolul 52 alineatul (3) din cartă, drepturile garantate la articolul 7 din aceasta au același sens și același domeniu de aplicare precum cele garantate la articolul 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950. Or, reiese din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului că relația pe care o are un cuplu homosexual este susceptibilă să intre în sfera noțiunii «viață privată», precum și a noțiunii «viață de familie» la fel ca cea a unui cuplu heterosexual care se află în aceeași situație”.
- Decizia nr. 534 din 18 iulie 2018 prin care Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile articolului 277, alin. (2) și (4) din Codul civil – excepție ridicată de Relu Adrian Coman, Robert Clabourn Hamilton și Asociația Accept[3] prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 277 alin. (2) și (4) din Codul civil sunt constituționale în măsura în care permit acordarea dreptului de ședere pe teritoriul statului român, în condițiile stipulate de dreptul european, soților – cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene și/sau cetățeni ai statelor terțe – din căsătoriile dintre persoane de același sex, încheiate sau contractate într-un stat membru al Uniunii Europene. În pronunțarea acestei decizii, Curtea Constituțională a avut în vedere că o relație între un cuplu de același sex intră în sfera noțiunii de viață de familie la fel de mult ca o relație heterosexuală și a declanșat protecția dreptului fundamental la respectarea vieții private și de familie, astfel cum este garantat de Articolul 7 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, prin articolul 8 din Convenție și prin articolul 26 din Constituție. În exercitarea dreptului la viață privată și de familie, persoanele de același sex care formează cupluri stabile au dreptul de a-și exprima personalitatea în cadrul acelor relații și de a beneficia, în timp și prin mijloacele prevăzute de lege, de recunoașterea juridică și judiciară a drepturile și îndatoririle corespunzătoare.
- Hotărârea pronunțată în data de 23 mai 2023 de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Buhuceanu și Alții v. România[4] prin care Curtea statuează că ne aflăm în prezența unei încălcări a art. 8 din Convenție având în vedere că „niciunul dintre motivele de interes public invocate de Guvern nu prevalează asupra interesului reclamanților ca relațiile lor să fie recunoscute și protejate în mod adecvat de lege. În acest sens, Curtea a concluzionat că statul pârât și-a depășit marja de apreciere și nu și-a respectat obligația pozitivă de a garanta dreptul reclamanților la respectarea vieții lor private și de familie.” În pronunțarea acestei hotărâri, Curtea a avut în vedere că „legea română prevede o singură formă de uniune familială – căsătoria de sex opus și nu prevede recunoașterea legală pentru cuplurile de același sex (…) Curtea notează că statul pârât nu a informat nicio intenție de a-și modifica dreptul intern pentru a permite cuplurilor de același sex să se bucure de recunoaștere oficială și de un regim juridic care să ofere protecție.”
Precizăm că cele de mai sus reprezintă hotărâri pronunțate exclusiv cu privire la situația din România. Nu am expus și evoluția jurisprudențială a Curții Europene a Drepturilor Omului în materia respectării vieții private și de familie a persoanelor care fac parte din cupluri de același sex, însă pentru analiza de față, o hotărâre CEDO extrem de relevantă este cea pronunțată în cauza Fedotova și Alții v. Rusia[5] întrucât:
- Cauza Buhuceanu și Alții v. România este foarte similară cu cea din cauza Fedotova și Alții v. Rusia, iar Curtea reține în cauza Buhuceanu că „72. Principiile generale referitoare la obligațiile pozitive ale unui stat membru în cauze similare cu prezenta au fost enunțate cel mai recent în hotărârea Marii Camere în cauza Fedotova și alții (citată mai sus, §§ 152-65). 73. (…) Curtea a considerat că acolo unde statele părți au o marjă de apreciere mai extinsă, a fost în stabilirea naturii exacte a regimului juridic care trebuie pus la dispoziția cuplurilor de același sex, care nu trebuie neapărat să ia forma unui căsătorie, statele având „alegerea mijloacelor” care urmează să fie utilizate în îndeplinirea obligațiilor lor pozitive inerente articolului 8 din Convenție. Marja de apreciere acordată statelor în această privință se referă atât la forma recunoașterii, cât și la conținutul protecției care trebuie acordată cuplurilor de același sex (ibid., § 188).”
- În considerentele 155-165 din Hotărâre pronunțată în cauza Fedotova și Alții v. Rusia, Curtea realizează o expunere a evoluției jurisprudenței în materie și „reamintește că această Convenție este un instrument viu, care trebuie interpretat în lumina condițiilor de viață actuale și a concepțiilor predominante în zilele noastre în statele democratice [a se vedea, printre altele, Tyrer împotriva Regatului Unit, 25 aprilie 1978, pct. 31, seria A nr. 26, Marckx, citată anterior, pct. 41, și Christine Goodwin, citată anterior]. Convenția fiind înainte de toate un mecanism de protecție a drepturilor omului, Curtea trebuie să țină seama de evoluția situației în statele contractante și să reacționeze, de exemplu, în fața consensului care ar putea interveni în privința normelor ce trebuie îndeplinite [Stafford împotriva Regatului Unit (MC), nr. 46295/99, pct. 68, CEDO 2002-IV, Scoppola împotriva Italiei (nr. 2) (MC), nr. 10249/03, pct. 104, 17 septembrie 2009, și Bayatyan împotriva Armeniei (MC), nr. 23459/03, pct. 102, CEDO 2011]. Astfel cum reiese din jurisprudența citată anterior, în cazul în care Curtea nu ar menține o abordare dinamică și evolutivă, o astfel de atitudine ar risca să împiedice orice reformă sau îmbunătățire (a se vedea, în acest sens, Christine Goodwin, citată anterior, pct. 74, în care Curtea a statuat că, în temeiul obligațiilor lor pozitive în temeiul art. 8, statele părți au acum obligația de a asigura recunoașterea schimbărilor de sex ale transsexualilor operați, în special permițând persoanelor respective să obțină modificarea stării lor civile; a se vedea, de asemenea, Scoppola, citată anterior, pct. 104, cu privire la interpretarea art. 7 din Convenție, și Bayatyan, citată anterior, pct. 98, în ceea ce privește art. 9 din Convenție). (…) Cu alte cuvinte, ceea ce putea fi considerat „licit și normal” în momentul redactării Convenției, ulterior se poate dovedi incompatibil cu aceasta (Marckx, citată anterior, pct. 41).
Or, față de toate sursele citate anterior, constatăm că persoanele care fac parte din cupluri de același sex au dreptul la respectarea vieții private și de familie la fel ca persoanele ce fac parte din cupluri heterosexuale. Ca atare, a modifica art. 48, alin. (1) din Constituție în sensul exprimat în Inițiativa legislativă ar însemna un regres la niște valori ce nu sunt compatibile cu o societate democratică, cât timp ar fi de natură să afecteze drepturile unor persoane provenind dintr-o minoritate.
În ce privește rațiunile ce stau la baza Inițiativei legislative, după cum arătam anterior, apreciem că acestea nu pot reprezenta argumente nici pertinente și nici suficiente pentru a justifica modificarea art. 48 din Constituție.
- Cu privire la nevoia de a contracara niște „presiuni de moment, extranee unei societăți sănătoase” de natură să afecteze „dreptul bărbatului și al femeii de a se căsători și de a întemeia o familie”
Din cuprinsul actului nu rezultă la ce „presiuni de moment, extranee unei societăți sănătoase” (de natură să afecteze dreptul bărbatului și al femeii de a-și întemeia o familie) se referă Inițiativa legislativă, dar în măsura în care aceste presiuni sunt reprezentate de condamnarea României de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Buhuceanu și Alții v. România, atunci conduita Statului ar trebui să fie în sensul executării întocmai a hotărârii, inclusiv prin luarea tuturor măsurilor pentru a împiedica orice abuz identic sau similar viitor și nicidecum a adoptării unor norme contrare Convenției.
Dezlegările Curții Europene a Drepturilor Omului sunt obligatorii pentru statele membre, astfel cum rezultă din coroborarea art. 20 alin. (1) și (2) din Constituţie, cu dispoziţiile art. 11 din Constituţie, dar și din jurisprudența CEDO care a statuat în numeroase ocazii că este de competența statului pârât și numai a statului pârât să ia măsurile pe care le consideră adecvate pentru a se asigura că dreptul său intern este coerent și consecvent, dar și pentru a preîntâmpina ca alte spețe similare/identice cu cele pentru care a fost condamnat să genereze noi plângeri la CEDO[6].
Jurisprudenţa Curţii Europene este direct aplicabilă în sistemul de drept român, având forţă constituţională și supralegislativă. Dispoziţiile Convenţiei și ale protocoalelor sale nu pot fi separate de jurisprudenţa Curţii, toate acestea împreună alcătuind așa-numitul bloc de convenţionalitate. Principiile exprimate de Curte prin jurisprudența sa sunt obligatorii pentru autorităţile statului, având aceeași forţă juridică precum normele din Convenţie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fiind instanţa supranaţională care garantează respectarea drepturilor omului de către organele jurisdicţionale aparţinând statelor parte la Convenţia Europeană în materie, pronunţă hotărâri obligatorii pentru instanţele şi autorităţile naţionale.
Ca atare, apreciem că dezlegările CEDO din cauza Buhuceanu și Alții v. România sunt obligatorii pentru Statul român și ar trebui să împiedice orice modificare a Constituției în sensul urmărit prin Inițiativa Legislativă.
- Cu privire la necesitatea creșterii ratei natalității și scăderii numărului copiilor născuți în afara căsătoriei;
Argumentul oferit în cuprinsul Inițiativei legislative în susținerea acestui considerent este acela că „este de așteptat că dezbaterile și consultările publice pe marginea modificării Constituției vor readuce în discuție problematica îmbătrânirii populației României și vor avea ca efect mărirea gradului de conștientizare în cadrul societății civile a importanței pe care încurajarea și protejarea formării de familii sănătoase le vor avea pentru redresarea natalității”. Nu rezultă în ce mod dezbaterile publice ar genera încurajarea formării de familii și redresarea natalității și nici nu se explică în ce mod alegerea oamenilor de a face copii ar avea legătură cu definiția familiei din cuprinsul Constituției.
De altfel, raționamentul este viciat, cât timp se explică că problema scăderii natalității și a declinului demografic este veche, făcând apel la un studiu efectuat în 2007. Or, cât timp abia în 2023 a fost condamnată România de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului și obligată la asigurarea respectării vieții private și de familie pentru cuplurile de același sex, fără îndoială că nu acesta este motivul pentru care România se confruntă cu natalitate scăzută cu câteva decenii în urmă (problemă semnalată inclusiv la nivelul anului 2007).
- Cu privire la importanța reglementării unui standard de comportament care este împărtășit de majoritatea populației, ca cerință esențială într-un stat de drept
În ce ne privește, apreciem că și nici acest argument nu poate justifica modificarea art. 48 din Constituție, ba mai mult, acesta are la bază concepte contradictorii – „standard de comportament care este împărtășit de majoritatea populației” și „stat de drept”. Argumentul pentru că pare să piardă din vedere că alin. (3) din art. 1 din Constituție prevede că „România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate.”
Mai mult, conform art. 152, alin. (2) din Constituție, „nicio revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor sau a garanțiilor acestora.”
Or, impunerea „unui standard de comportament împărtășit de majoritatea populației” prin Constituție cu prețul încălcării drepturilor fundamentale ale unor persoane aparținând unor minorități este echivalent cu încălcarea principiilor unui stat de drept, reprezentând o formă de dictatură a majorității.
În Hotărârea pronunțată în cauza Fedotova și Alții v. Rusia, Curtea statuează că:
- „179. Această interpretare a art. 8 din Convenție este dictată de preocuparea de a asigura protecția efectivă a vieții private și de familie a persoanelor homosexuale. De asemenea, aceasta este în armonie cu valorile „societății democratice” promovate de Convenție, care includ în primul rând pluralismul, toleranța și mentalitatea deschisă [Young, James și Webster împotriva Regatului Unit, 13 august 1981, pct. 63, seria A nr. 44, Chassagnou și alții împotriva Franței (MC), nr. 25088/94 și alte 2, pct. 112, CEDO 1999-III și S.A.S. împotriva Franței (MC), nr. 43835/11, pct. 128, CEDO 2014]. Curtea amintește, în această privință, că orice interpretare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție trebuie să fie conciliată cu spiritul său general, care urmărește să protejeze și să promoveze idealurile și valorile unei „societăți democratice” [Soering împotriva Regatului Unit, 7 iulie 1989, seria A nr. 161, Svinarenko și Slyadnev, citată anterior, și Hamtohu și Aksencik împotriva Rusiei (MC), nr. 60367/08 și 961/11, 24 ianuarie 2017].
- 180. În speță, faptul de a permite cuplurilor homosexuale să beneficieze de recunoaștere și protecție legală servește fără îndoială acestor idealuri și valori în sensul că o astfel de recunoaștere și protecție conferă legitimitate acestor cupluri și promovează incluziunea lor în societate, indiferent de orientarea sexuală a membrilor cuplului. Curtea subliniază că societatea democratică în sensul Convenției respinge orice stigmatizare bazată pe orientarea sexuală (Baiev și alții împotriva Rusiei, nr. 67667/09 și alte 2, pct. 83, 20 iunie 2017). Aceasta are ca fundament demnitatea egală a persoanelor și este susținută de diversitatea pe care o percepe ca bogăție, nu ca amenințare [Natceova și alții împotriva Bulgariei (MC), nr. 43577/98 și 43579/98, pct. 145, CEDO 2005-VII].”
De altfel, suntem de părere că argumentele expuse prin Inițiativa legislativă nu dovedesc necesitatea revizuirii art. 48, alin. (1) din Constituție. Mai exact, prin Inițiativa legislativă se fac o serie de susțineri neprobate, după cum urmează:
- Nu se explica în ce constau aceste pretinse presiuni de moment, extranee unei societăți sănătoase. De altfel, se folosește conceptul de „societate sănătoasă”, fără a fi definit;
- Nu se explică de ce menținerea definiției actuale a familiei din Constituție ar afecta dreptul bărbatului și al femeii de a se căsători și de a întemeia o familie;
- Nu se explică în ce mod ar ajuta înlocuirea termenului de „soți” cu cel de „bărbat și femeie” în Constituție la creșterea natalității;
- Nu se explică legătura dintre înlocuirea termenului de „soți” cu cel de „bărbat și femeie” în Constituție cu faptul că unii români aleg să facă copii fără să fie căsătoriți sau în afara căsătoriei;
- Nu se explică de ce definiția familiei propusă prin Inițiativa legislativă ar fi reprezentativă pentru societatea românească, ar fi conformă Constituției și Convenției Europene a Drepturilor Omului;
- Nu se explică în ce mod ar impune statul de drept redefinirea familiei prin înlocuirea termenului de „soți” cu cel de „bărbat și femeie” în Constituție;
În concluzie, după cum arătam, argumentele expuse în Inițiativa legislativă au la bază o serie de susțineri nedovedite, ce nu sunt de natură să conducă la concluziile acolo prezentate.
Ca atare, având în vedere că în urma dezlegărilor Curții din Hotărârea pronunțată în cauza Fedotova și Alții v. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare identică și în cauza Buhuceanu și Alții v. România, obligând statul nostru să ia măsurile necesare pentru a asigura respectarea vieții private și de familie a cuplurilor de același sex, revizuirea Constituției în sensul urmărit prin Inițiativa legislativă ar fi echivalentă, în opinia noastră, cu suprimarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor români, astfel cum acestea au fost recunoscute de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Autoare: avocat Irina Mihale
© Centrul de Resurse Juridice, București, februarie 2024
Material realizat în cadrul proiectului Monitorizarea drepturilor omului, la zi, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Lucrăm împreună pentru o Europă inclusivă!
[1] URL: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/278759, accesat la data de 26.02.2024;
[2] URL: https://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=&docid=202542&doclang=RO, accesat la data de 26.02.2024
[3] URL : https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/205439, accesat la data de 26.02.2024;
[4] URL: https://hudoc.echr.coe.int/?i=001-224774, accesat la data de 26.02.2024;
[5] URL: https://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-230104, accesat la data de 26.02.2024;
[6] Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 13.06.1979, Marckx c. Belgiei pronunțată în cererea nr. 6833/74, URL: https://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-57534, accesat la data de 26.02.2024.
