1. CONTEXT
În România, prin Raportul privind anul școlar 2021-2022[1], Ministerul Educației sublinia evoluția crescătoare[2] a actelor de violență în școli[3], dintre care 69% (i.e. 6744 de cazuri) din numărul total de 9741 de acte de violență raportate pentru anul 2021-2022, au fost încadrate în categoria atac la persoană, restul fiind catalogate ca atentat la bunuri (14%), alte fapte de violență (13%)sau atentat la securitatea unității școlare (4%).
Suplimentar, Raportul consacrat anului școlar 2022-2023[4] menționa existența unui veritabil fenomen al violenței în unitățile de învățământ preuniversitar și propunea, printre obiectivele prioritare, elaborarea de măsuri integrate și desfășurarea de acțiuni specifice pentru extinderea parteneriatelor pe tematici privind domeniul juridic și combaterea actelor de violență în școală, tematici care să faciliteze elevilor conștientizarea privind drepturile, obligațiile, dar și consecințele propriilor fapte.
Dincolo de statistici și obiective formale, realitatea cotidiană ilustrează și mai clar nevoia acută de măsuri concrete pentru combaterea violenței în scoli: aproape zilnic, în presa națională[5] sunt publicate cazuri de violență, atât între elevi, cât și în raportul dintre elevi și profesori. În mod evident, contextul descris contravine scopului firesc al unităților de învățământ, respectiv acela de a asigura un spațiu sigur în care toți elevii se pot dezvolta.
2. STADIUL LEGISLATIV ACTUAL
Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 definește[6] violența psihologică – bullying – ca fiind acţiunea sau seria de acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârşite cu intenţie, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecinţă atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau unui grup de persoane şi vizează aspecte de discriminare şi excludere socială, care pot fi legate de apartenenţa la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, şi care se desfăşoară în instituţiile de învăţământ preuniversitar şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale.
Cu titlu preliminar, remarcăm o inconsistență terminologică care a fost preluată din Legea educației naționale nr. 1/2011 (regăsită la pct. 61. din ANEXA: LISTA definiţiilor termenilor şi a expresiilor utilizate în cuprinsul legii): legiuitorul instituie o sinonimie între violență psihologică și bullying, însă include în definiția acestor termeni și acțiuni fizice. Astfel, dacă studiile psihologice[7] definesc bullying-ul ca fiind un comportament repetat, intenționat și generat de un dezechilibru de putere între victimă și agresor[8], legiuitorul român nu trasează o demarcație clară între acte singulare de violență și fenomenul de bullying.
De asemenea, remarcăm faptul că Legea educației naționale nr. 1/2011 nu prevedea o anume sancționare a faptei, dar există posibilitatea de a sancționa disciplinar elevii și cadrele didactice, respectiv administrativ instituțiile de învățământ care nu iau măsuri împotriva fenomenului.
Iar, Normele metodologice aprobate prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 4343/2020 (publicată în M. Of. nr. 492 din 10 iunie 2020) prevăd o intervenție multidisciplinară în situațiile de bullying pentru prevenire și combatere, dar nu se referă deloc la sancțiuni aplicabile.[9]
Suplimentar, la 22 septembrie 2023 a intrat în vigoare ordinul de aprobare a Procedurii privind managementul cazurilor de violență asupra antepreşcolarilor/ preşcolarilor/ elevilor şi personalului unităţii de învăţământ[10] (denumită în continuare Procedura), fiind instituite următoarele aspecte de noutate, salutare:
- Obligativitatea implementării, în fiecare unitate de învăţământ, a unui mecanism de sesizare anonimă privind suspiciunile și faptele de violență;
- Interzicererea intervievării repetate a victimei, pentru prevenirea revictimizării;
- Informarea elevilor care devin victime ale unor situații de violență, precum și a părinților, cu privire la posibilitatea de a beneficia de servicii decontate de intervenţie psihologică şi psihoterapeutică;
- Încadrarea în categoria formelor grave de violență a obligării copiilor cu alergii alimentare sau intoleranţe alimentare de a mânca/ ingera alimente declanşatoare de reacţii alergice sau la care copilul dezvoltă intoleranţe alimentare, inclusiv disimularea că un aliment nu prezintă risc şi păcălirea antepreşcolarilor/ preşcolarilor/ elevilor în acest sens.
Pe de altă parte, în cuprinsul Procedurii și a Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 (denumită în continuare Legea) putem identifica și o serie de chestiuni criticabile, după cum urmează:
- Secțiunea 4 din cuprinsul Procedurii realizează o distincție între (i) cazuri ușoare de violență între antepreşcolari/ preşcolari/ elevi și (ii) cazuri grave de violență între preşcolari/ elevi. Pentru încadrarea în categoria cazurilor ușoare de violență, un eveniment trebuie să îndeplinească două condiții cumulative 1) să aibă o frecvență scăzută/ ocazională: un caz de violenţă uşoară se repetă de cel mult 3 ori pe lună; în situaţia în care frecvenţa este mai mare, este necesară încadrarea cazului ca formă gravă de violenţă și 2) să aibă consecințe minore asupra victimei. Îngrijorător este că, pentru claritate, Procedura enumeră cu titlu exemplificativ câteva forme ușoare de violență, printre care atingerea nedorită fără conotaţie sexuală, scuiparea, aruncarea cu obiecte, înjurăturile, intimidarea. Pe de altă parte, Procedura menționează că dacă este afectată integritatea sau sănătatea victimei/ victimelor (sunt necesare servicii medicale), a existat abuz psihologic (constatat de psiholog) şi altele similare sunt încadrate ca forme grave de violenţă.
Apreciem că dispozițiile citate anterior sunt reprobabile, întrucât tind la minimizarea impactului unor fapte extrem de grave, mai ales în contextul în care sunt îndreptate împotriva unor minori. Sub acest aspect, este de neconceput dubiul pe care, aparent, redactorii Procedurii îl au în legătură cu existența unui abuz psihologic în cazul în care un minor este victima unor atingeri nedorite sau a unor acte de intimidare.
- Se menține interdicția instalării de camere de supraveghere audio-video în sălile de clasă în care majoritatea părinţilor îşi exprimă dezacordul, în scris, în cadrul contractului educaţional, astfel încât victimele violenței școlare se pot confrunta cu importante obstacole probatorii.
- Inconsistența teminologică face dificilă aplicarea concretă a legislației – cu titlu de exemplu, deși Procedura și Legea prevăd cazuri ușoare și cazuri grave de violență, art. 107 alin. (10) din Lege prevede că preavizul de exmatriculare sau exmatricularea se pot dispune doar în situații foarte grave, când prezenţa elevului în şcoală pune în pericol siguranţa elevilor sau a personalului din şcoală, afectând dreptul la educaţie, respectiv la muncă. Situațiile foarte grave nu sunt însă definite și nu sunt circumstanțiate de către legiuitor, unica mențiune referitoare la acestea fiind în cuprinsul textului de lege citat anterior. Coerența semantică este, însă, deosebit de importantă în elaborarea legislației, întrucât interpretarea dispozițiilor legale ar trebui să fie neechivocă.
Un ultim aspect criticabil îl reprezintă inflația legislativă care poate fi remarcată în materia fenomenului violenței școlare – în ciuda inițiativei necesare de a preveni și combate violența în școli, autoritățile se preocupă prea puțin și de implementarea propriu-zisă a acestui obiectiv. Astfel, de exemplu, la nivelul Inspectoratelor Școlare Județene nu am putut identifica un calendar concret pentru organizarea de cursuri, conferințe sau alte evenimente destinate educării elevilor, profesorilor și părinților. Pe de altă parte, 8 miniștri au semnat Planul Național Cadru de Acțiune privind siguranța școlară[11], acesta cuprinzând măsuri extrem de ambigue (e.g. realizarea unei rețele de siguranță în jurul elevilor, formată din familie, cadre didactice, specialiști în protecția copilului, ordine publică, siguranța școlară și antidrog), plasate în responsabilitatea unui număr remarcabil de autorități publice (e.g. măsura menționată anterior este situată în responsabilitatea prefectului, în colaborare cu IPJ, IJJ, DJIP, CPECA, Asociații de elevi, Asociații de părinți, DGASPC, Autoritățile administrației publice locale).
În fapt, actele cu caracter normativ menționate anterior conțin dispoziții ambigue, dificil de aplicat în concret, și nu prevăd indici și obiective cuantificabile pentru monitorizarea gradului de atingere a scopului propus.
Mai mult decât atât, distribuirea neclară a acelorași atribuții între (aproape) toate autoritățile județene nu face decât să creeze premisele unor blocaje instituționale și ale unor situații de vid procedural – de exemplu, este de așteptat ca părinții și profesorii interesați de aducerea la îndeplinire a unei obligații prevăzute în Planul Național Cadru de Acțiune privind siguranța școlară să nu știe cărei autorități să se adreseze, câtă vreme nici Planul, nici Legea și nici Procedura nu cuprind fluxurile de colaborare inter-instituțională între autoritățile de resort.
3. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Fără a ne propune analiza exhaustivă a faptelor care pot constitui violență în școli, trebuie observat că fenomenul bullying-ului în scoli trebuie supus unei atenții sporite din partea autorităților statului, în special sub aspectul aplicării de măsuri concrete pentru prevenirea și combaterea acestuia.
Astfel, cu titlu de recomandare, apreciem ca fiind oportune următoarele măsuri:
- Sprijinirea personalului școlar, părinților și elevilor în identificarea cazurilor de violență, prin organizarea obligatorie de evenimente educative pe tema violenței în școli, cu implicarea organizațiilor non-guvernamentale de profil;
- Revizuirea legislației aplicabile violenței școlare, în sensul corelării dispozițiilor prevăzute în multitudinea de acte cu caracter normativ relevante, precum și prin trasarea unei demarcații clare cu privire la sensul noțiunii de bullying și a metodelor de combatere a acesteia;
- Evaluarea politicilor publice existente și a planurilor și măsurilor prevăzute în legislația educațională în vederea identificării zonelor defectuoase de implementare a acestora privind violența psihologică în sistemul educational.
_______________________
Material realizat în cadrul proiectului Monitorizarea drepturilor omului, la zi, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Lucrăm împreună pentru o Europă inclusivă!
[1]Disponibil la adresa: https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2022/Transparenta/Starea_invatamantului/Raport-Starea-invatamantului-preuniversitar-2021-2022.pdf, accesat la 29.01.2024.
[2] În anul școlar 2021-2022, raportat la anii școlari anteriori (2017-2018, 2018-2019, 2019-2020, 2020-2021), se constată evoluția ușor crescătoare a actelor de violență în mediul școlar. În primul semestru al anului școlar 2021 – 2022 a fost înregistrat un număr de 5.405 acte de violență. Raportat la semestrul I al anului școlar anterior, 2020 – 2021, când s-a înregistrat un număr de 800 acte de violență școlară, se constată o creștere cu 85,15%, în contextul întoarcerii elevilor la școală și al desfășurării cursurilor cu prezență fizică. În semestrul al II al anului școlar 2021 – 2022, se constată o creștere cu 67,29% a actelor de violență față de semestrul II al anului școlar 2020 – 2021.
[3] Prin termenul școală, ne referim la unitățile de învățământ preuniversitar.
[4] Disponibil la adresa: https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2023/Transparenta/Rapoarte_sistem/Raport-Starea-invatamantului-preuniversitar-2022-2023.pdf, accesat la 29.01.2024.
[5] Cu titlu de exemplu, la data de 20 ianuarie 2024 a fost publicat articolul intitulat Revoltă la o școală din București, unde un elev de 7 ani își terorizează colegii, iar părinții nu pot face nimic – https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/revolta-la-o-scoala-din-sectorul-1-al-capitalei-unde-un-elev-de-7-ani-isi-terorizeaza-colegii-iar-parintii-nu-pot-face-nimic.html.
[6] Pct. 63 din ANEXA la Legea nr. 198/2023.
[7] Olweus D., Bullying at School: What We Know and What We Can Do, Wiley-Blackwell, 1993.
[8] K. Radliff, J. Hall, M. Ökten, School Bullying, Ohio State University, 2017.
[9] Studiul CRJ ”Infracțiuni motivate de ură și discursurile urii. Situația din România: 2021-2022”, februarie 2023, disponibil la: https://www.crj.ro/wp-content/uploads/2023/02/Raport-Infractiuni-motivate-de-ura-2021-2022_feb23-1.pdf
[10] Ordinul nr. 6235/2023, disponibil la: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/274669
[11] Documentul a fost semnat de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, ministrul Educației, Ligia Deca, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian-Ioan Veștea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia – Elena Intotero, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, ministrul Culturii, Raluca Turcan, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila și doamna Lavinia Arnăutu, reprezentant al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și este accesibil la adresa https://www.mai.gov.ro/wp-content/uploads/2023/09/Planul-National-Cadru-de-Actiune-privind-siguranta-scolara.pdf.
