Încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilități prin lipsa de accesibilizare

9.12.2015

Dreptul la un spațiu public accesibil este un drept fundamental al persoanelor cu dizabilități, și totodată un drept cheie deoarece permite exercitarea celorlalte drepturi. Lipsa accesibilizării constituie discriminare, cea mai clară definiție în acest sens fiind dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului conform căreia art. 14 din Convenţie (dreptul de a nu fi discriminat) este încălcat nu doar atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situaţii analoage, fără a avea o justificare obiectivă şi rezonabilă, dar şi atunci când statele, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, eşuează în a trata diferit persoanele ale căror situaţii sunt semnificativ diferite. (1)

În România, la mijlocul anului 2015, conform datelor statistice publicate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice trăiau 752.931 persoane cu dizabilități din care 60.289 copii cu dizabilități. Din total, 23,2% erau persoane cu dizabilitate fizică, 19,7% somatică, 3,1% auditivă, 13,7% vizuală, 16,1% mentală, 11,9% psihică, 10,9% asociată, 0,9% HIV/SIDA, 0,5% boli rare. (2) Lipsa accesibilizării este o problemă majoră în România care condamnă persoanele cu dizabilități la izolare, descriind un cadru de discriminare permanentă și sistematică a acestora. Acest document oferă detalii cu privire la fenomen și solicită imperativ implementarea legii în ceea ce privește accesibilizarea și astfel respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilități.

(1) Thlimmenos c. Grecia, Aplicaţia nr. 34369/97, Decizie din 06.04.2000, alin. 44.

(2) Statistici disponibile la: http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/2014-domenii/protectie-sociala/ppd (toate link-urile au fost accesate la: 25.11.2015).

WP-Backgrounds by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann