Managementul diversităţii şi promovarea principiilor nediscriminatorii

​În perioada noiembrie 2007 – martie 2008, Centrul de Resurse Juridice în colaborare cu compania INTERACT au derulat o serie de seminarii şi sesiuni de instruire pe tema diversităţii şi promovării principiilor nediscriminatorii.

Beneficiarii cursurilor de instruire pe tema anti-discriminării au fost peste 40 de reprezentanţi ai ONG-urilor, sindicatelor şi patronatelor, precum şi un membru al Comitetului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Principalele subiecte abordate în cadrul celor două module de instruire au fost:

– legislaţia privind combaterea discriminării;
– modalităţile de prevenire a comportamentelor discriminatorii în relaţiile de muncă (sesiune specială pentru reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor);
– metode de lobby şi advocacy;
– prezentări de studii de caz din legislaţia naţională şi europeană

Cursurile de instruire s-au desfăşurat între 7-9 noiembrie 2007 (primul modul) şi 5-6 martie 2008 la Predeal (al doilea modul).

Partener: Compania de training si consultanta INTERACT

Finantator: Comisia Europeană, Direcţia Generală de Muncă, Servicii Sociale şi Egalitate de Şanse

Buget: 31.820 Euro

Invitatie seminar Managementul Diversitatii