Decizia Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei cu privire la detenția prelungită în spitale de psihiatrie

20.09.2021

Ajunsă din nou în fața Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei cu un caz de privare prelungită de libertate a unei persoane cu dizabilități, România – prin sistemul său de sănătate – își arată, în toată ”splendoarea”, lipsa cvasi-totală a măsurilor sistemice dedicate eliminării acestor practici la adresa persoanelor cu dizabilități. Mai mult, până la data de 15 decembrie 2021 cel târziu, România trebuie să prezinte un plan de acțiune cu măsuri adecvate și cuprinzătoare pentru a remedia toate aceste deficiențe, cu termen clar și rapid pentru punerea lor în aplicare.

De remarcat, Curtea se vede pusă în situația de a sublinia, în textul deciziei, că România are obligația necondiționată de a respecta hotărârile Curții în totalitate.

De aproape 10 ani, Comitetul menține supravegherea aprofundată a situației din România, caracterizată și de o lipsă a serviciilor de sănătate mintale comunitare. Este deja a cincea decizie a Comitetului referitoare la executarea hotărârilor CEDO împotriva României cu privire la încălcarea drepturilor persoanelor cu dizabilități psiho-sociale.

***

A 1411-a ședință, 14-16 septembrie 2021 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei / Supravegherea executării hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului / H46-27 N. împotriva României (cererea nr. 59152/08)

Descrierea cazului

Acest caz se referă la privarea de libertate într-o instituție psihiatrică a unei persoane diagnosticate cu o afecțiune psihică. Deși privarea de libertate a fost stabilită pentru prima dată în 2001 ca măsură de protecție în timpul cercetărilor penale, Curtea Europeană a examinat situația doar din 2007 încoace, întrucât plângerile referitoare la perioada anterioară s-au prescris.

Absența unui temei legal pentru privarea de libertate a solicitantului (încălcarea articolului 5 § 1 CEDO): Curtea a constatat că privarea de libertate a reclamantului între 2007 și 2016 a fost lipsită de temei juridic, în principal pentru că instanțele naționale nu au reușit să evalueze pericolul concret pe care îl reprezenta acesta pentru societate, care era un element esențial în temeiul dreptului intern, ci s-au bazat doar pe rapoarte medicale/medico-legale care atestă că a primit un diagnostic de afecțiune psihică. Pe lângă faptul că este contrară legislației interne și articolului 5 § 1 CEDO, detenția a fost incompatibilă cu principiul conform căruia simpla existență a unei dizabilități nu justifică în niciun caz privarea de libertate, prevăzută în Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități.

În urma acestui caz, Comitetul de Miniștri a decis următoarele:

  1. a reamintit că acest caz privește privarea prelungită de libertate a reclamantului în instituții psihiatrice ca măsură de protecție și eșecul autorităților de a asigura eliberarea imediată a acestuia în condiții care să răspundă nevoilor sale. Se referă totodată la deficiențele din controlul judiciar al privării continue de libertate a reclamantului;

În ceea ce privește măsurile individuale:

  1. a luat act de faptul că, din cauza privării sale de libertate prelungite în spitalul de psihiatrie, reclamantul solicită, conform evaluării instituțiilor medicale competente, asistență pentru o parte din activitățile sale zilnice, îngrijire permanentă și supraveghere în administrarea tratamentului medical obligatoriu dispus de către instanță și să îi fie asigurată o locuință sigură, cu un nivel ridicat de sprijin;
  2. a reamintit că, după pronunțarea hotărârii, reclamantul a fost eliberat din spitalul de psihiatrie și plasat într-un centru de recuperare ca aranjament de tranziție, până când i s-ar putea obține o locuință adecvată în comunitate; a apreciat faptul că, în septembrie 2019, reclamantul a fost transferat la un complex de locuințe în comunitate unde primește asistență și sprijin adecvat;
  3. și-a exprimat satisfacția față de eforturile susținute depuse până acum de autorități pentru a pune capăt privării ilegale de libertate a reclamantului și a remedia consecințele încălcării drepturilor; a considerat, cu toate acestea, că obligația lor de a furniza restitutio in integrum implică faptul că măsurile luate pentru a permite eliberarea sa din spitalul de psihiatrie în comunitate rămân în sarcina autorităților atâta timp cât situația sa o impune; prin urmare, a solicitat autorităților să monitorizeze în continuare situația solicitantului, să ia toate măsurile necesare în acest scop și să informeze comitetul în acest sens;
  4. a reamintit că, întrucât reclamantul este pus sub interdicție, suma acordată de Curte ca despăgubire pentru prejudiciul moral a fost depusă într-un cont bancar deschis pe numele său, conform instrucțiunilor tutorelui său desemnat în mod legal; a observat că, în timp ce deciziile privind utilizarea bunurilor sale sunt luate în primul rând de către tutore, există garanții legale pentru a se asigura că această sumă este utilizată în interesul superior al reclamantuluii; a concluzionat în aceste circumstanțe că despăgubirea a fost plătită în mod rezonabil;

În ceea ce privește măsurile generale:

  1. reamintind natura sistemică a încălcărilor constatate și, prin urmare, riscul ridicat de repetare a acestora, și subliniind totodată aspectul umanitar al acestora, Comitetul și-a exprimat îngrijorarea profundă cu privire la eșecul prelungit al autorităților de a furniza informații cu privire la orice măsură concretă luată sau preconizată a fi luată pentru a aborda deficiențele relevate de această hotărâre în privința perpetuării privării de libertate în spitalele de psihiatrie ca măsură de protecție și pentru a oferi garanții împotriva privărilor de libertate arbitrare sau ilegale în acest context;
  2. a solicitat autorităților să prezinte, până la data de 15 decembrie 2021 cel târziu, un plan de acțiune cu măsuri adecvate și cuprinzătoare pentru a remedia toate aceste deficiențe și cu un termen clar și rapid pentru punerea lor în aplicare; a subliniat în acest sens obligația necondiționată a României de a respecta hotărârile Curții în totalitate, în mod eficient și prompt;
  3. a decis să reia examinarea acestui caz la reuniunea lor privind drepturile omului din martie 2022 și a instruit secretariatul, în absența planului de acțiune solicitat, să pregătească un proiect de Rezoluție Provizorie pentru examinare la acea reuniune.DECIZIA AICI.

_____________________

* Rezoluțiile provizorii (interim resolutions) sunt acele acțiuni administrative prin care Comitetul de Miniștri asistă statele în executarea deciziilor Curții, când situația o impune. Prin aceste măsuri Consiliul Europei poate pune la dispoziția statelor sprijin suplimentar prin programe dedicate.

** Comitetul de Miniștri este organul decizional al Consiliului Europei și cuprinde miniștrii de externe ai celor 47 de state membre sau reprezentanții diplomatici permanenți ai acestora la Strasbourg. Acesta este atât un organism guvernamental în cadrul căruia se dezbat, de pe poziții egale,  abordările naționale la problemele europene, cât și un forum care caută răspunsuri colective la aceste provocări. Împreună cu Adunarea Parlamentară, acesta este apărătorul valorilor fundamentale ale Consiliului și monitorizează respectarea de către statele membre a angajamentelor asumate. Comitetul de Miniștri decide asupra politicii Consiliului și aprobă programul de activități și bugetul Consiliului. Acesta stabilește totodată acțiunile care urmează a fi întreprinse în baza recomandărilor Adunării Parlamentare și ale Congresului Autorităților Locale și Regionale, precum și a propunerilor venite din partea diferitelor comitete interguvernamentale și conferințe ale miniștrilor specializați. Comitetul de Miniștri supraveghează de asemenea executarea de către statele membre a hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului.

WP-Backgrounds by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann