Cum se interpretează un act normativ

6.03.2020

Pentru că în spațiul public sunt dezbateri cu privire la interpretarea art.214 din Regulament din 9 februarie 2018 privind organizarea şi funcţionarea centrelor de reţinere şi arestare preventivă, precum şi măsurile necesare pentru siguranţa acestora și considerând că Ministerul Afacerilor Interne interpretează eronat prevederile art.214, prezentăm punctul de vedere al Centrului de Resurse Juridice:

Capitolul V: Folosirea mijloacelor de imobilizare

Art. 214

(1)Pentru prevenirea comportamentelor violente ale persoanei private de libertate, personalul centrului poate folosi mijloacele de imobilizare din dotare, prevăzute de prezentul regulament.

(2)Cătuşele şi celelalte mijloace din dotare se pot folosi temporar la imobilizarea persoanei private de libertate în următoarele situaţii:

a)pe timpul deplasării la organul judiciar sau pe timpul transferului, ca măsura de prevenire a evadării, în cazuri temeinic justificate;

b)din considerente medicale, la recomandarea şi sub supravegherea medicului;

c)în cazul persoanelor agresive, periculoase ori care execută izolarea, pentru împiedicarea automutilării;

d)pentru prevenirea acţiunilor violente asupra altor persoane ori de distrugere a bunurilor şi obiectelor din dotarea arestului.

(3)Folosirea mijloacelor de imobilizare trebuie autorizată în prealabil de către şeful centrului, cu excepţia cazurilor în care urgenţa nu permite acest lucru, şi este permisă numai pe durata pentru care aceasta este strict necesară, impusă de circumstanţele specifice cauzei, legate de securitate sau menită să împiedice persoanele suspectate sau acuzate să se sustragă sau să ia contact cu terţe persoane.

(4)Organele judiciare apreciază cu privire la aplicarea, menţinerea sau îndepărtarea mijloacelor de imobilizare, pe durata prezenţei persoanei private de libertate în faţa acestora.

(5)Sunt cazuri temeinic justificate, atunci când persoana privată de libertate:

a)a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau judecată;

b)a comis o infracţiune contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale, o infracţiune de trafic de droguri, de efectuare de operaţiuni ilegale cu precursori sau alte produse susceptibile de a avea efecte psiho-active, o infracţiune privind nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor explozive, trafic şi exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, şantaj, viol, lipsire de libertate în mod ilegal, ultraj, ultraj judiciar;

c)a evadat sau au încercat să evadeze din centre, din penitenciare ori de sub escortă, sau există indicii cu privire la intenţia de evadare;

d)se află în executarea unei măsuri preventive privative de libertate dispuse pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, în considerarea faptului că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică;

e)manifestă o stare vizibilă de tulburare psihică;

f)se automutilează sau ameninţă că se va automutila în timpul pregătirii în vederea prezentării în faţa organelor judiciare sau pe timpul efectuării deplasării;

g)pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a membrilor escortei ori a altor persoane private de libertate;

h)refuză să execute dispoziţiile legale date de personalul din compunerea escortei cu privire la prezentarea în faţa organelor judiciare.

(6)Nu se încătuşează femeia gravidă, persoana în vârstă de peste 65 ani, persoana cu handicap locomotor, minorul cu vârsta sub 16 ani, persoana ale cărei afecţiuni medicale impun utilizarea tărgii sau căruciorului pentru deplasare, precum şi în situaţii reprezentate de afecţiuni ale membrelor superioare din zona supusă încătuşării la indicaţia medicului, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (5) lit. c), f) şi g).

Conform Teroriei Generale a Dreptului, o norma (fie de natura legislației primare fie secundare, nu contează natura acesteia) se interprezează nu numai gramatical, ci și logic, sistematic, respectiv după scopul urmărit (teleologic).

Astfel, atragem atenția Ministerului Afacerilor Interne cu privire la faptul că:

  • Alin.1 instituie teza generală a art.214 și anume faptul că imobilizarea unei persoane este facultativă, și nu obligatorie, folosindu-se sintagma “se pot folosi”;
  • Alin.2 al aceluiași art.214 explică când anume, în ce situații se pot folosi mijloacele de imobilizare, indicând, la lit a)  situația „unor cazuri temeinic justificate”; nici în cazul acestora nu subzistă obligația de a fi folosite;
  • Alin.5 enumeră limitativ care sunt cazurile “temeinic justificate” la care face referire alin.2 (aici există o necorelare, în sensul că lit.a) a alin. 2 face referire la situația premisă de „prevenire a evadării”, în vreme ce alin.5 extinde sfera cazurilor temeinic justificate și la alte situații);
  • Alin.6, în ciuda afirmațiilor făcute de reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, nu se referă la faptul că numai persoanele de la acest alineat nu pot fi imobilizate. Ci constituie o derogare de la prevederile alin.5, în sensul în care chiar dacă persoana se încadrează în situația acestui alineat (într-un caz temeinic justificat), dacă corespunde cerințelor de la alin.6  aceasta nu se încătușează.

Pe scurt, neimobilizarea unei persoane este regula (alin.1), excepția este imobilizarea pentru anumite situații (alin. 2 coroborat cu alin.5), iar excepția la excepție este alin.6.

Prin urmare, completarea Regulamentului nu este suficientă atâta vreme cât textul în sine dă naștere (deși nu ar fi trebuit) unor situații premisă greșite.

Georgiana Iorgulescu

Director Executiv

Centrul de Resurse Juridice

WP-Backgrounds by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann