Despre invizibilitatea femeilor și fetelor cu dizabilități – Dunja Mijatović, comisar pentru Drepturile Omului al CoE

Dunja Mijatović, comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, 21.04.2022:

Deseori, femeile cu dizabilități sunt invizibile și marginalizate în societate, inclusiv în rândul celor care promovează drepturile persoanelor cu dizabilități și a celor care promovează egalitatea de gen. Excluderea femeilor cu dizabilități din spațiile de luare a deciziilor a sărăcit pentru mult timp societățile noastre. Aceasta maschează cauzele profunde ale discriminării cu care se confruntă, permite perpetuarea stereotipurilor dăunătoare, atât în ceea ce privește genul, cât și dizabilitatea, și duce la nenumărate încălcări ale drepturilor omului.

Violența împotriva femeilor și fetelor cu dizabilități
În dovezile prezentate în cadrul unei anchete recente a Parlamentului britanic privind violența împotriva femeilor și fetelor, Disabled Survivors Unite, un ONG britanic pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, a subliniat faptul că femeile cu dizabilități sunt de peste două ori mai susceptibile de a fi supuse violenței și abuzurilor decât femeile fără dizabilitate din Regatul Unit. De asemenea, știrile apărute în urma acestor dovezi au arătat nu numai riscul crescut de violență sexuală și abuzuri cu care se confruntă femeile cu dizabilitate, ci și modul în care acestea sunt ignorate de poliție și de alte servicii de sprijin atunci când raportează aceste violențe, în principal din cauza dizabilității lor. Unei femei i s-a spus, de exemplu, că dizabilitățile sale (autism și tulburare de stres post-traumatic) au făcut-o să nu fie “un martor de încredere”. Rapoartele unei femei nevăzătoare cu privire la agresiuni sexuale repetate au fost respinse, deoarece aceasta nu a putut “identifica autorii”.

Acestea sunt, din păcate, evenimente foarte frecvente în întreaga Europă. Riscul sporit de violență și abuz sexual este doar un aspect printre multe altele care împiedică femeile și fetele cu dizabilități să se bucure de o gamă largă de drepturi ale omului în condiții de egalitate cu ceilalți. Pentru mult timp, femeile cu o dizabilitate, care reprezintă aproximativ o cincime din femeile din lume, au rămas invizibile, atât din cauza genului lor, cât și a dizabilităților lor. Această invizibilitate explică dovezile statistice care arată că acestea se află într-o poziție dezavantajată în comparație atât cu femeile fără dizabilități, cât și cu bărbații cu dizabilități. În mod regretabil, protecția drepturilor lor umane nu beneficiază de atenția necesară din partea tuturor factorilor de decizie și a instituțiilor. Considerațiile privind drepturile femeilor sunt adesea excluse din legile referitoare la dizabilități, în timp ce legislația privind egalitatea de gen nu reușește adesea să includă o dimensiune a dizabilității.

Această situație este recunoscută în Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități (CDPD), ratificată de toate statele membre ale Consiliului Europei, cu excepția unuia (Liechtenstein). Această convenție dedică în mod special un articol femeilor cu dizabilități (articolul 6), stabilind obligația statelor de a recunoaște că femeile și fetele cu dizabilități sunt supuse unei discriminări multiple și de a lua măsuri pentru a contracara această discriminare, precum și de a asigura dezvoltarea, promovarea și emanciparea deplină a femeilor. 

În comentariul său general cu privire la articolul 6, organismul însărcinat cu elaborarea CDPD stabilește numeroasele moduri în care femeile cu dizabilități sunt împiedicate în mod specific să se bucure de drepturile lor protejate în temeiul diferitelor articole ale Convenției ONU. Multe dintre aceste considerații se aplică, de asemenea, drepturilor consacrate în cadrul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

După cum arată exemplele de mai sus, încălcările dreptului de a nu fi supus exploatării, violenței și abuzului sunt deosebit de izbitoare, datorită riscului mult mai mare cu care se confruntă femeile cu dizabilitate în această privință: se estimează că femeile cu dizabilități experimentează un risc de două până la cinci ori mai mare de a fi supuse violenței în comparație cu alte femei. De asemenea, femeile și fetele cu dizabilități au o probabilitate mai mare de a se confrunta cu violența și abuzurile online.

Pe lângă tipurile de violență bazată pe gen care afectează toate femeile și fetele, formele de violență specifice dizabilității săvârșite împotriva femeilor și fetelor cu dizabilități includ, printre altele: retragerea sprijinului necesar pentru a trăi în mod independent, pentru a comunica sau pentru a se deplasa, de exemplu prin eliminarea sau controlul accesului la mijloacele de comunicare vitale (cum ar fi aparatele auditive) sau refuzul de a asista la comunicare; eliminarea dispozitivelor și a elementelor de accesibilitate, cum ar fi fotoliile rulante sau rampele; precum și refuzul persoanelor care se ocupă de îngrijirea persoanelor de a oferi asistență la activitățile zilnice, cum ar fi îmbăierea, îmbrăcarea, alimentația și gestionarea menstruației. Alte forme de violență specifice dizabilității pot include rănirea animalelor de asistență și intimidarea, abuzul verbal și ridiculizarea pe motiv de dizabilitate.

În acest sens, nivelul și metodele de calcul al alocațiilor pentru persoanele cu dizabilități pot avea o relevanță directă pentru victimele violenței, deoarece dependența financiară poate fi un factor care limitează autonomia și perpetuează violența. Am urmărit cu mare interes dezbaterea din Franța cu privire la necesitatea de a disocia calcularea alocațiilor de dizabilitate ale femeilor de veniturile partenerilor lor, deoarece ONG-urile specializate raportează că situația actuală aruncă multe femei cu dizabilități în capcana relațiilor abuzive.

De asemenea, femeile cu dizabilități sunt prea des supuse violenței sexuale, inclusiv foarte des în instituții. După cum am subliniat în numeroase ocazii, mediile instituționale sunt terenuri propice pentru violență și abuzuri, inclusiv violență sexuală, din cauza diverșilor factori, cum ar fi izolarea geografică, asimetriile de putere și imposibilitatea victimelor de a căuta și de a obține ajutor extern, care contribuie la impunitatea autorilor. Este vorba atât de violența interpersonală, dar și, adesea, de forme structurale și instituționale de violență. Poveștile personale ale femeilor, de exemplu cu dizabilități intelectuale, care trăiesc sau au supraviețuit vieții în instituții, expun numeroasele moduri în care violența și abuzul împotriva lor pot fi normalizate și pot deveni structurale.

Convenția Consiliului Europei privind violența împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul) a fost recunoscută în mod universal de ONG-urile pentru drepturile persoanelor cu dizabilități și de Comitetul CDPD (de exemplu, în observațiile finale adresate Uniunii Europene prin care se recomandă aderarea la Convenția de la Istanbul) ca fiind crucială pentru protejarea femeilor și fetelor cu dizabilități. Evaluarea orizontală la jumătatea perioadei a organismului de monitorizare a Convenției de la Istanbul (GREVIO) arată cum, în multe state părți la Convenție, femeile cu dizabilități se confruntă cu probleme în ceea ce privește raportarea actelor de violență și căutarea de asistență și justiție, de la probleme de accesibilitate până la lipsa de formare a funcționarilor de aplicare a legii și stereotipurile și prejudecățile dăunătoare ale acestora, precum și lipsa de informații privind serviciile de sprijin în formate accesibile. Reiterez apelul meu constant către toate statele membre ale Consiliului Europei de a ratifica și de a pune în aplicare această convenție.

Sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile femeilor și fetelor cu dizabilități
O formă particulară de violență care vizează în mod specific femeile și fetele cu dizabilități se referă la sterilizarea, contracepția și avortul involuntar, precum și la alte proceduri medicale efectuate fără consimțământul liber și în cunoștință de cauză al femeilor în cauză, în pofida faptului că astfel de acte sunt interzise în mod specific în temeiul Convenției de la Istanbul și al CDPD. Această problemă este strâns legată de chestiunea capacității juridice, un drept consacrat la articolul 12 din CDPD și refuzat mai des femeilor cu dizabilități decât bărbaților cu dizabilități. În mod frecvent, dreptul la integritate fizică al femeilor cu dizabilități, în special al femeilor cu dizabilități intelectuale și psihosociale, este încălcat ca urmare a procesului de luare a deciziilor de substituție, în care un tutore desemnat sau un judecător este împuternicit să ia decizii care modifică viața, presupus a fi în “interesul superior” al femeii și împotriva voinței și preferințelor acesteia.

Astfel de practici sunt obișnuite în Europa, după cum se poate observa în numeroase observații finale ale Comitetului CDPD și în rapoartele GREVIO, de exemplu în ceea ce privește Belgia, Franța, Serbia și Spania. Este șocant faptul că legislația din multe țări europene permite sterilizarea forțată, contracepția și avortul, având în vedere că aceste practici se bazează în mod clar pe presupuneri eugeniste cu privire la valoarea vieții persoanelor cu dizabilități sau pe stereotipuri privind capacitatea persoanelor cu dizabilități de a fi mame. Este regretabil că statele continuă să introducă astfel de legislații, ca de exemplu în Țările de Jos, unde o lege introdusă în 2020 permite contracepția forțată, ceea ce perpetuează această discriminare și astfel de stereotipuri.

Fac apel la toate statele membre să urmeze exemplul Spaniei, care, în urma recomandărilor GREVIO și ale Comitetului CDPD și după consultări extinse, a abolit sterilizarea forțată, chiar și cu aprobarea prealabilă a unui judecător, în 2020.

Acord o mare importanță datoriei statelor membre de a asigura exercitarea deplină a sănătății și drepturilor sexuale și reproductive ale femeilor și fetelor. Un aspect important în acest sens este accesul la servicii de avort sigure și legale și la contracepție modernă, în cazul în care femeile cu dizabilități se pot confrunta cu bariere suplimentare, după cum s-a subliniat într-o declarație comună a Comitetului ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilități și a Comitetului pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor. La fel ca toate femeile, femeile cu dizabilități trebuie să fie libere să aleagă numărul și intervalul dintre copii și să ia decizii privind maternitatea în mod egal cu ceilalți.

În plus, așa cum am afirmat în observațiile mele scrise adresate Curții Europene a Drepturilor Omului în calitate de parte terță în diferite cazuri privind dreptul la avort în Polonia, rămân foarte vigilentă cu privire la încercările de a instrumentaliza și coopta drepturile altora, cum ar fi drepturile persoanelor cu dizabilități, pentru a încerca să justifice restricțiile generale privind accesul la avort. În conformitate cu constatările organizației Women Enabled International, este important să se combată cauzele profunde ale stigmatizării legate de avort și de dizabilități și să se asigure accesul voluntar al femeilor la informații imparțiale, bazate pe dovezi și la informații non-directive de către furnizori calificați, pentru a garanta că femeile sunt capabile să ia decizii libere și informate.

De asemenea, femeile cu dizabilități sunt excluse în mod obișnuit de la educația sexuală cuprinzătoare. Acest lucru este adesea o reflectare a stereotipurilor dăunătoare care ignoră și neagă sexualitatea femeilor și fetelor cu dizabilități. Atunci când educația sexuală este furnizată, aceasta nu este întotdeauna sensibilă la problematica dizabilității și nici nu este transmisă în formate accesibile. După cum a subliniat Comitetul ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, lipsa accesului la informații privind sexualitatea pentru femeile cu dizabilități, în special pentru femeile cu dizabilități intelectuale, femeile cu dizabilități de auz, poate crește riscul ca acestea să sufere de violență sexuală.

Femeile cu dizabilități în situații de urgență și de conflict
Un alt domeniu de preocupare care, din păcate, a devenit și mai presant în Europa este includerea femeilor cu dizabilități în răspunsurile la situațiile de urgență și de conflict. După cum a subliniat Comitetul ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, femeile cu dizabilități sunt expuse unui risc sporit de violență sexuală și au mai puține șanse de a avea acces la servicii de recuperare și reabilitare sau acces la justiție în situații de conflict armat, de ocupare a teritoriilor, de dezastre naturale și de urgențe umanitare.

În timp ce războiul din Ucraina face ravagii, iar Europa este martora desfășurării unei catastrofe umanitare, statele membre trebuie să facă tot posibilul pentru a se asigura că sprijinul umanitar ajunge și la femeile și fetele cu dizabilități, care se confruntă cu bariere suplimentare, inclusiv cele care afectează comunicarea și mobilitatea, într-o situație în care rețelele lor de sprijin sunt întrerupte, iar infrastructura de accesibilitate pe care se bazează este distrusă. De asemenea, fac apel la statele membre care găzduiesc femeile și fetele cu dizabilitate care au fugit din Ucraina să fie deosebit de atente la nevoile acestora și să evite victimizarea secundară, de exemplu din cauza unor facilități de primire inaccesibile care pot crește și mai mult riscul de violență și abuz.

De asemenea, situația femeilor cu dizabilitate s-a înrăutățit considerabil în timpul pandemiei COVID-19, alături de cea a altor femei, ceea ce evidențiază importanța unor politici și măsuri care să țină seama de nevoile lor specifice atunci când se răspunde la urgențele de sănătate publică.

Participarea și incluziunea femeilor și fetelor cu dizabilități
Discriminarea împotriva femeilor cu dizabilități este o problemă omniprezentă, care nu se limitează la aspectele menționate mai sus. De exemplu, conform datelor din 2021 publicate de Institutul European pentru Egalitatea de Gen, doar 20 % dintre femeile cu dizabilități aveau un loc de muncă cu normă întreagă în cadrul UE, în comparație cu 29 % în cazul bărbaților cu dizabilități și 48 % în cazul femeilor fără dizabilități. În mod similar, femeile cu dizabilități aveau venituri mai mici, erau mai puțin educate și aveau mai multe nevoi de sănătate nesatisfăcute în comparație cu bărbații cu dizabilități și cu femeile fără dizabilități.

La fel ca în toate domeniile care privesc dizabilitatea, calea de urmat trebuie să implice participarea și implicarea deplină a femeilor și fetelor cu dizabilități în mecanismele de elaborare a politicilor și de luare a deciziilor și în legislația care afectează femeile și persoanele cu dizabilități, în conformitate cu principiul “Nimic despre noi fără noi”. Statele membre trebuie să înregistreze multe progrese în această privință și să depășească gesturile simbolice care nu sunt însoțite de o bugetare și o planificare pe termen lung.

Consider, de asemenea, că dezinstituționalizarea și reformele privind capacitatea juridică pentru a elimina toate formele de luare a deciziilor prin substituire sunt esențiale pentru îmbunătățirea situației femeilor cu dizabilitate și reprezintă un motiv în plus pentru a trata aceste aspecte ca pe o prioritate absolută. 

Este timpul să punem capăt acestei stări de lucruri și să ne luăm un angajament ferm pentru a inversa excluderea femeilor și fetelor cu dizabilitate. Primul pas în această direcție trebuie să fie recunoașterea forței și a rezilienței neexploatate a femeilor și fetelor cu dizabilități, astfel încât ele însele să poată deschide calea spre viitor.

____________________________________________________________

_ Dunja Mijatović

sursa: https://www.coe.int/en/web/commissioner/-/addressing-the-invisibility-of-women-and-girls-with-disabilities