1. INTRODUCERE
În cuprinsul Raportului de activitate pe anul 2022, Ministerul Public menționa, printre principalele obiective pentru anul 2023, protecția victimelor infracțiunilor precum și combaterea infracțiunilor de violență domestică, infracțiunilor comise asupra minorilor, infracțiunilor motivate de ură și discriminare[1]. În același timp, un comunicat[2] al Inspectoratului General al Poliției Române arată că, la nivel național, în primele 8 luni ale anului 2023, numărul faptelor penale în domeniul violenței domestice a crescut cu 3,6%, față de primele 8 luni ale anului 2022, de la 36.921, la 38.243 de fapte. Suplimentar, frecvența crescută a cazurilor de violență domestică înregistrate în România este relevată și de conținutul publicat în presa națională; aproape zilnic, publicațiile de știri prezintă cazuri de violență domestică îndreptată, preponderent, împotriva femeilor.
Dincolo de caracterul îngrijorător al datelor statistice raportate de Poliția Română, acestea din urmă sugerează o insuficiență a mecanismelor juridice naționale de prevenire a fenomenului violenței domestice.
În cuprinsul prezentei opinii, vom analiza măsura în care cadrul legislativ actual răspunde nevoilor concrete ale victimelor și supraviețuitorilor violenței domestice. De asemenea, vom formula un set de propuneri care ar putea sta la baza elaborării sau îmbunătățirii politicilor publice privind violența domestică.
2. VIOLENȚA DOMESTICĂ
2.1. NOȚIUNE
Din punct de vedere juridic, violența domestică este definită de art. 3 din Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, însemnând orice inacţiune sau acţiune intenţionată de violenţă fizică, sexuală, psihologică, economică, socială, spirituală sau cibernetică, care se produce în mediul familial sau domestic ori între soţi sau foşti soţi, precum şi între actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă agresorul locuieşte sau a locuit împreună cu victima.
Legiuitorul român a circumstanțiat și conținutul formelor de manifestare ale violenței domestice, alături de violența fizică regăsindu-se violența verbală, psihologică, sexuală, economică, socială, spirituală și, mai nou, cibernetică[3].
În ciuda definiției cuprinzătoare, diversitatea relațiilor sociale și lipsa coerenței terminologice la nivel legislativ poate suscita o serie de întrebări referitoare la domeniul de aplicare al noțiunii de violență domestică.
2.2. DOMENIU DE APLICARE
Violența domestică vizează actele de agresiune produse în mediul familial sau domestic, art. 5 alin. 1 din Legea 217/2003 oferind o definiție a membrului de familie. Astfel, prin membru de familie se înțelege:
- ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, soţii şi copiii acestora, precum şi persoanele devenite rude prin adopţie, potrivit legii;
- soţul/soţia şi/sau fostul soţ/fosta soţie; fraţii, părinţii şi copiii din alte relaţii ai soţului/soţiei sau ai fostului soţ/fostei soţii;
- persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă acestea au locuit sau nu cu agresorul, ascendenţii şi descendenţii partenerei/partenerului, precum şi fraţii şi surorile acestora;
- tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile faţă de persoana copilului;
- reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijeşte persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepţia celor care îndeplinesc aceste atribuţii în exercitarea sarcinilor profesionale.
Dintre termenii utilizați în cuprinsul textului legal citat anterior, accepțiunea termenului de partener necesită câteva mențiuni suplimentare. Dincolo de relațiile de concubinaj, în interpretarea termenului de partener este esențial să fie avute în vedere și relațiile dintre persoane de același sex; în caz contrar, ar fi încălcate prevederile art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Față de pasivitatea statului român de a recunoaște parteneriatul civil indiferent de sexul celor doi parteneri de cuplu, în ciuda existenței unei hotărâri definitive Curții Europene a Drepturilor Omului în acest sens[4], apreciem ca fiind oportună și prioritară nuanțarea dispozițiilor legale din materia violenței domestice prin clarificarea expresă a aplicabilității acestora indiferent de sexul partenerilor implicați.
2.3. DELIMITĂRI CONCEPTUALE
2.3.1. VIOLENȚĂ DOMESTICĂ VS. VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE
Violența domestică reprezintă o specie a categoriei generale a violenței[5], delimitându-se de alte forme de violență prin faptul că subiecții acesteia sunt determinați, iar spațiul de manifestare al agresorului este mediul familial sau domestic.
Totuși, în limbajul curent și deopotrivă juridic este utilizată și sintagma de violență în familie, ca noțiune echivalentă violenței domestice. Deși există autori din sfera psihologiei care recunosc sinonimia celor două sintagme[6], coexistența noțiunilor de violență în familie și violență domestică naște dificultăți de interpretare și inadvertențe pe plan juridic.
Astfel, Codul Penal român reglementează infracțiunea de violență în familie, aceasta constând în săvârșirea uneia sau mai multor fapte prevăzute de legea penală[7] împotriva unui membru de familie. În accepțiunea legii penale române[8], prin membru de familie se înțelege (i) soțul, (ii) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude, (iii) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc (i.e. concubinii). Din acest punct de vedere, poate fi observată o primă diferență între noțiunile analizate, câtă vreme definiția noțiunii de membru de familie din Codul penal este mult mai restrictivă decât cea utilizată în cuprinsul Legii nr. 217/2003.
Astfel, trebuie remarcat că, în contextul cadrului legislativ actual, doar unele dintre faptele de violență domestică în sensul Legii nr. 217/2003 pot fi calificate ca fiind infracțiuni.
Mai mult decât atât, trebuie remarcat că legislația națională nu oferă o definiție clară pentru noțiunea de familie, conținutul raporturilor familiale fiind mai amplu sau mai restrâns în funcție de scopul și obiectul diverselor acte normative relevante. De altfel, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului[9] subliniază că dreptul la respectarea vieții de familie nu vizează exclusiv relațiile bazate sau similare celor rezultate din căsătorie, ci inclusiv relațiilor de familie de facto.
Având în vedere aspectele redate anterior, apreciem că noțiunea de violență domestică răspunde mai bine interesului general de a proteja drepturile fundamentale ale persoanelor, indiferent dacă acestea din urmă aleg să oficializeze relațiile de afecțiune dintre acestea ori aleg să nu locuiască împreună. De altfel, în literatura de specialitate s-a subliniat că pentru a ne afla în prezența premiselor violenței domestice nu este esențial ca victima și agresorul să locuiască sub același acoperiș, ci să existe o relație suficient de apropiată între cele două persoane[10]. Astfel, apreciem ca fiind oportună armonizarea terminologiei utilizate pentru desemnarea și sancționarea actelor de violență domestică, astfel încât să nu subziste premisele unor diferențe nejustificate de tratament pentru fapte de o gravitate comparabilă.
2.3.2. VIOLENȚĂ DOMESTICĂ VS. VIOLENȚĂ ÎMPOTRIVA FEMEILOR
Deși violența împotriva femeilor este profund ancorată în viața de zi cu zi, […] fiind una dintre cele mai sistematice și răspândite încălcări ale drepturilor omului[11], se impune semnalarea și conștientizarea faptului că orice membru al unei familii în sens larg sau al unei unități domestice poate reprezenta o victimă a violenței domestice.
Din acest motiv, Convenția Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenței împotriva femeilor şi a violenței domestice, denumită generic Convenția de la Istanbul, definește în mod distinct cele două noțiuni analizate.
Astfel, violența împotriva femeilor este înţeleasă drept o încălcare a drepturilor omului şi o formă de discriminare împotriva femeilor şi va însemna toate acţiunile de violenţă de gen care rezultă în, sau care sunt probabile a rezulta în, vătămarea sau suferinţa fizică, sexuală, psihologică sau economică cauzată femeilor, inclusiv ameninţările cu asemenea acţiuni, coerciţia sau deprivarea arbitrară de libertate, indiferent dacă survine în public sau în viaţa privată[12].
Pe de altă parte, violența domestică desemnează toate acţiunile de violenţă fizică, sexuală, psihologică sau economică, care survin în familie sau în unitatea domestică sau între foştii sau actualii soţi sau parteneri, indiferent dacă agresorul împarte sau a împărţit acelaşi domiciliu cu victima[13].
3. EFECTIVITATEA ACCESULUI LA JUSTIȚIE PENTRU VICTIMELE ȘI SUPRAVIEȚUITORII VIOLENȚEI DOMESTICE
3.1. ASPECTE PRELIMINARE
Dincolo de Legea 217/2003 și dispozițiile Codului penal, România dezvoltă sistematic politici publice[14] pentru combaterea violenței domestice. În ciuda actelor normative cuprinzătoare, cu tendințe de suprareglementare, statisticile privind incidența cazurilor de violență domestică nu reflectă un progres real în combaterea fenomenului ce face obiectul prezentei opinii. Prin urmare, în continuare vom analiza eficiența dispozițiilor legale analizate anterior, concretizată prin accesul la justiție al victimelor violenței domestice.
3.2. ACCESUL VICTIMELOR VIOLENȚEI DOMESTICE LA ASISTENȚĂ JURIDICĂ GRATUITĂ
După conștientizarea statutului de victimă a violenței domestice, accesarea procedurilor judiciare adecvate reprezintă un obstacol major. Astfel, lipsa pregătirii juridice, dar și excesul legislativ determină nevoia victimelor de a obține ajutor specializat pentru cunoașterea și exercitarea drepturilor prevăzute de lege. De multe ori, costurile necesare demarării procedurilor judiciare[15] descurajează sau împiedică victimele să se adreseze organelor de urmărire penală și/sau instanțelor de judecată.
Din acest motiv, este esențială legiferarea unor mecanisme eficiente de acordare a asistenței juridice gratuite pentru victimele violenței domestice.
În prezent, Legea 217/2003 prevede dreptul victimelor violenței domestice la consiliere şi asistenţă juridică gratuită; concret, la soluționarea cererilor de emitere a ordinului de protecție împotriva agresorului, victimele beneficiază de asistență juridică gratuită, asigurată prin intermediul unui avocat din oficiu. Dincolo de această facilitate, Legea 217/2003 nu precizează în mod expres alte forme de asistență judiciară gratuită acordată victimelor.
Cu toate acestea, demersurile judiciare adecvate victimelor violenței domestice exced ordinului de protecție, adeseori fiind oportună formularea unor cereri de evacuare a agresorului, de stabilire a domiciliului minorului pe cale de ordonanță președințială ori de desfacere a căsătoriei. Pentru evaluarea necesității parcurgerii unor astfel de demersuri judiciare, respectiv pentru consultarea unui avocat, victimele violenței domestice au nevoie de resurse financiare pentru care legea nu prevede niciun mecanism special de compensare.
Astfel, devin aplicabile dispozițiile generale ale Ordonanței de urgență 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, profund criticabile din prisma pragurilor valorice neverosimile pe care le impune. Sub acest aspect, ajutorul public judiciar poate fi solicitat de către orice persoană fizică care nu poate face faţă cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiţie, în următoarele situații:
- Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul echivalentului a 25% din salariul de bază minim brut pe ţară, caz în care sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat.
- Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul echivalentului a 50% din salariul de bază minim brut pe ţară, caz în care sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporţie de 50%.
Raportându-ne la valoarea salariului de bază minim brut pe ţară pentru anul 2023 (i.e. 3300 RON), rezultă că pentru accesarea ajutorului public judiciar integral, venitul mediu per membru de familie al solicitantului trebuie să se situeze sub plafonul valoric de 825 RON.
Mai mult decât atât, având în vedere că la stabilirea eligibilității pentru acordarea ajutorului public judiciar sunt luate în considerare veniturile tuturor membrilor de familie ai victimei, există posibilitatea ca victima să fie împiedicată să acceseze o formă de ajutor public judiciar chiar din cauza veniturilor obținute de agresor, în calitate de membru de familie. Totodată, condițiile de acordare a ajutorului public judiciar nu oferă soluții eficiente pentru victimele violenței domestice manifestate sub forma violenței economice. De exemplu, dacă agresorul obține venituri de natură să excludă aplicabilitatea ajutorului public judiciar, însă a interzis victimei să își desfășoare activitatea profesională și/sau controlează resursele economice ale victimei, accesul la justiție al victimei va fi limitat din considerente financiare.
Pe plan judiciar, situația acordării asistenței juridice gratuite prezintă mai multă ambiguitate. Astfel, conform dispozițiilor art. 93 alin. 2 Codul de procedură penală, atunci când organul judiciar apreciază că persoana vătămată nu şi-ar putea face singură apărarea, dispune luarea măsurilor pentru desemnarea unui avocat din oficiu. Prin urmare, deși legislația în vigoare garantează în mod generic dreptul la apărare pentru victimele violenței domestice, lăsarea la aprecierea organului judiciar a capacității victimei de a-și întocmi singură apărarea nu reprezintă o garanție reală a accesului la justiție. Legiuitorul nu a prevăzut criterii clare în baza cărora organul judiciar poate evalua aptitudinea persoanei vătămate de a-și pregăti singură documentele procesuale, astfel încât luarea măsurilor pentru desemnarea unui avocat din oficiu reprezintă un demers discreționar și subiectiv din partea organului judiciar.
În mod similar, Legea 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat reglementează posibilitatea[16] decanului baroului ca, în cazuri de excepție, să aprobe cererea victimei de acordare cu titlu gratuit a asistenței de specialitate juridică. Pentru a fi eligibil, solicitantul trebuie să demonstreze că (i) este lipsit de mijloace materiale și (ii) drepturile sale ar fi prejudiciate prin întârzierea accesării asistenței de specialitate juridică. Prin asemănare cu reglementarea analizată în paragraful anterior, textul din legea privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat este lipsit de previzibilitate și claritate pentru persoanele interesate. Astfel, nu sunt reglementate criterii pentru calificarea solicitantului ca fiind lipsit de mijloace materialei, evaluarea acestui aspect fiind realizată arbitrar de către decanul baroului competent teritorial. Mai mult decât atât, caracterul sumar și lacunar al acestor dispoziții legale naște îndoieli serioase asupra aplicabilității lor, câtă vreme nu sunt prevăzute criterii de acordare a acestei forme de sprijin, dar nici căi de atac pentru eventualul refuz al decanului baroului.
Pentru motivele arătate anterior, apreciem că în cadrul legislativ actual nu se regăsesc suficiente mecanisme de sprijinire, din perspectivă financiară, a accesului la justiție pentru victimele violenței domestice.
3.3. ACCESUL VICTIMELOR VIOLENȚEI DOMESTICE LA PROCEDURI JUDICIARE EFICIENTE
Dincolo de costurile procedurilor judiciare, eficiența acestora din urmă reprezintă un factor cheie pentru oferirea unei protecții reale victimelor violenței domestice.
Principalul instrument juridic de protecție a victimelor violenței domestice este reprezentat de ordinul de protecție provizoriu[17]. Acesta poate fi emis pentru o perioadă de cel mult 5 zile de către organele de poliție, atunci când se constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică. Pentru emiterea ordinului de protecție provizoriu, polițiștii administrează probe și evaluează situaţia de fapt pe baza unui formular-tip de evaluare a riscului, prevăzut de lege. Ulterior, menținerea ordinului de protecție provizoriu trebuie confirmată de către procuror.
Măsurile cu caracter imediat care pot fi dispuse prin ordinul de protecție provizoriu sunt (i) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate, (ii) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor în locuința comună, (iii) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate, (iv) obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere și (v) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute.
Ordinul de protecție provizoriu prezintă avantajul indiscutabil al eficienței aplicării acestuia, întrucât organele de poliție pot sista fenomenul infracțional al violenței domestice încă din momentul constatării acestuia.
Totuși, pentru ca procedura emiterii ordinului de protecție provizoriu să răspundă nevoilor victimelor violenței domestice, este necesar ca personalul Poliției să fie instruit în materia identificării situațiilor de violență domestică și comunicării cu victimele acestui fenomen. Sub acest aspect, formularul-tip în baza căruia se emite ordinul de protecție provizoriu cuprinde un set de întrebări pentru victimă și pentru polițiștii aflați la fața locului, conținutul acestora putând accentua starea de tulburare resimțită de victimă în urma evenimentelor care au determinat intervenția poliției[18]. Din acest motiv, este esențială elaborarea unor strategii și programe de instruire și formare a personalului Poliției Române, în sensul dezvoltării abilităților de recunoaștere a victimelor violenței domestice și de comunicare cu acestea.
Suplimentar față de ordinul de protecție provizoriu, a cărui valabilitate încetează la 5 zile după emitere, victimele violenței domestice pot solicita instanței de judecată emiterea unui ordin de protecție valabil până la 12 luni de la data emiterii ordinului. Principalul obstacol întâmpinat în astfel de cauze este reprezentat de dificultatea probării riscului iminent ca viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea victimei să fie puse în pericol printr-un act de violență din partea agresorului.
Din această perspectivă, se remarcă avantajul obținerii unui ordin de protecție provizoriu anterior solicitării ordinului de protecție, întrucât în acest caz victima își poate asigura un probatoriu consistent cu ajutorul concursului organelor de poliție și confirmării din partea procurorului. În mod evident, pentru ca victimele violenței domestice să poată recurgă la instrumentele juridice expuse anterior, este crucială derularea unor ample campanii de informare a publicului cu privire aceste instrumente. Mai mult decât atât, este esențial ca planurile de intervenție ale Poliției să impună o conduită proactivă a polițiștilor, în sensul de a îndruma victima către remediile juridice disponibile atunci când există suspiciuni cu privire la eventuale acte de violență domestică.
4. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
În ciuda garanțiilor instituite de reglementările naționale și internaționale, accesul la justiție este restricționat, în mod inevitabil, de obstacole financiare sau instituționale. Nevoia de a remedia această realitate devine cu atât mai stringentă în cazul victimelor violenței domestice, adeseori supuse (și) unor forme de violență economică.
Mai mult decât atât, accesul la justiție vizează nu numai existența formală a unor proceduri judiciare, dar și asigurarea informării corecte a justițiabililor și a respectării demnității fiecărui participant la actul de justiție.
În opinia noastră, printre obiectivele instituțiilor cu competențe în materia prevenirii violenței domestice ar trebui să se regăsească:
- Educarea opiniei publice în legătură cu amploarea fenomenului violenței domestice, cu scopul reducerii prejudecăților populației și conștientizării nevoii de prevenire și combatere a fenomenului;
- Armonizarea legislației naționale, în sensul corectării inadvertențelor terminologice care pot determina diferențe injuste de calificare a faptelor săvârșite de sau împotriva membrilor de familie, în sens larg;
- Reconfigurarea urgentă a plafoanelor valorice instituite pentru accesarea ajutorului public judiciar în materie civilă, cu luarea în considerare a ipotezelor diverse în care se pot regăsi justițiabilii care sunt victime ale violenței economice;
- Instruirea și pregătirea personalului Poliției Române și a organelor judiciare în vederea comunicării cu victimele violenței domestice;
- Elaborarea unei politici publice integrate, la nivel național, care să includă toate instituțiile cu competențe în materia prevenirii și combaterii violenței domestice si care să prevadă măsuri concrete de informare, educare și sprijinire a victimelor.
_____________________________________________________
Autoare: Roberta Secuianu
© Centrul de Resurse Juridice, București, ianuarie 2024
Material realizat în cadrul proiectului Monitorizarea drepturilor omului, la zi, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Lucrăm împreună pentru o Europă inclusivă!
[1] Raport de activitate pe anul 2022 publicat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, p. 129, disponibil la adresa https://mpublic.ro/sites/default/files/PDF/raport_activitate_2022.pdf, accesat la data de 18.12.2023, ora 15:38.
[2] Comunicat intitulat Intervenții pentru prevenirea și investigarea violenței domestice, disponibil la adresa https://www.politiaromana.ro/ro/stiri/interventii-pentru-prevenirea-si-investigarea-violentei-domestice1696146397, accesat la data de 19.12.2023, ora 11.24.
[3] Noțiunea de violență cibernetică a fost reglementată în luna iulie a anului 2020, prin intermediul Legii 106/2020 privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice. Această formă de manifestare a violenței domestice are în vedere hărţuire online, mesaje online instigatoare la ură pe bază de gen, urmărire online, ameninţări online, publicarea nonconsensuală de informaţii şi conţinut grafic intim, accesul ilegal de interceptare a comunicaţiilor şi datelor private şi orice altă formă de utilizare abuzivă a tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor prin intermediul calculatoarelor, telefoanelor mobile inteligente sau altor dispozitive similare care folosesc telecomunicaţiile sau se pot conecta la internet şi pot transmite şi utiliza platformele sociale sau de e-mail, cu scopul de a face de ruşine, umili, speria, ameninţa, reduce la tăcere victima.
[4] Cauza Buhuceanu și alții contra României, para. 78 et. seq.
[5] G. Stoican, Violență domestică sau violență în familie? Necesitatea unei reglementări unitare în ceea ce privește principalele instituții din domeniul violenței domestice, Revista Drepturile Omului, Institutul Român pentru Drepturile Omului, nr. 1/2020, București, 2020, p. 46.
[6] L.E. Walker, Psychology and Domestic Violence Around the World, American Psychologist, January 1999, vol. 54, no. 1, p. 23.
[7] Violența în familie are în vedere săvârșirea asupra unui membru de familie a faptelor de omor, omor calificat, lovire sau alte violenţe, vătămare corporală sau loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Astfel, conform art. 199 alin. 1 Codul penal, Dacă faptele prevăzute în art. 188, art. 189 şi art. 193-195 sunt săvârşite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.
[8] Art. 177 alin. 1 Codul penal.
[9] Cauza Kroon și alții contra Olandei, 18535/91, para. 30.
[10] N. Corcea, Identificarea etomologică a termenului violență în familie, Revista Națională de Drept nr. 1/2015, p. 53.
[11] Niță A. J., Conventia de la Istanbul – valoarea adaugata versus aspectele problematice ale reglementarii, Universul Juridic nr. 12/2022, p. 72.
[12] Art. 3 lit. a. Convenția de la Istanbul.
[13] Art. 3 lit. b. Convenția de la Istanbul.
[14] Amintim, cu titlu de exemplu, Hotararea 1547/2022 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind promovarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi prevenirea şi combaterea violenţei domestice pentru perioada 2022-2027 sau Metodologia privind măsurile de prevenire a violenței domestice adoptată la nivelul Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse prin Ordinul 20266/2023.
[15] Fără a ne propune efectuarea unei analize economice, trebuie observat că onorariile avocațiale minimale pentru formularea unui act de sesizare a organelor de urmărire penală (i.e. 810 RON) sau, de exemplu, pentru formularea unei cereri de divorț fără minori (i.e. 2320 RON) se pot dovedi disproporționate în raport cu valoarea netă a salariului mediu înregistrat în România în octombrie 2023 (i.e. 4692 RON). Sursa: https://www.unbr.ro/wp-content/uploads/2023/06/Hotarare-Consiliu-353-2023_ghid-onorarii-minimale-recomandate_actualizare-IPC-aug2020-apr2023_cu-anexa_comunicata.pdf N.B.: Onorariile minimale prevăzute în hotărârile Uniunii Naționale a Barourilor din România au caracter de recomandare; https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/cs10r23_0.pdf).
[16] Art. 70 alin. 2 din Legea 51/1995: În cazuri de excepţie, dacă drepturile persoanei lipsite de mijloace materiale ar fi prejudiciate prin întârziere, decanul baroului poate aproba acordarea cu titlu gratuit a asistenţei de specialitate juridică.
[17] Art. 28 din Legea 217/2003.
[18] De exemplu, victima trebuie să precizeze dacă se simte amenințată de agresor, dacă a mai fost victima unor incidende de violență în relația cu agresorul, dacă se teme de agresor sau dacă agresorul a amenințat că va răni sau ucide alți membri de familie/copii.
