Georgiana Iorgulescu, CRJ: Într-o țară normală, declarațiile ministrului Predoiu ar fi avut consecințe

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, își prezintă scuze publice după ce a anunțat în cadrul unui interviu că soțul fostei șefe DIICOT, Giorgiana Hosu, a fost achitat, deși decizia definitivă este așteptată în februarie. Dan Hosu, soțul fostei șefe a DIICOT, a fost condamnat în 2020 la 3 ani de închisoare cu suspendare într-un dosar de corupție.

După mai multe amânări, Curtea de Apel București ar urma să pronunțe o hotărâre definitivă în acest dosar în februarie. Declarația controversată care ridică semne de întrebare a fost făcută în cadrul unui interviu la Europa FM.

Cătălin Predoiu a fost întrebat, miercuri, într-un interviu pentru Europa FM, dacă este mulțumit de activitatea șefilor parchetelor, inclusiv a Giorgianei Hosu, care a demisionat după ce soțul său a fost condamnat.

”Și ulterior achitat. Am putea spune că doamna și-a dat demisia, cu adevărat de onoare, pentru o ipoteză care nu s-a realizat în final”, a răspuns ministrul Cătălin Predoiu.

Ulterior, ministrul justiției a revenit cu un comunicat în care își cere scuze și spune că informația privind achitarea o avea de la “surse neoficiale”.

“Precizez că aparatul ministerului nu are nicio responsabilitate în vehicularea acestei informații eronate, culpa îmi aparține în întregime pentru că nu am verificat informația parvenită din surse neoficiale”, explică ministrul.

Fostul ministru USR al Justiției, Stelian Ion, cere demisia sau demiterea lui Predoiu.

Potrivit acestuia, anunțarea pe surse neoficiale a soluției într-un dosar penal cu termen de pronunțare în februarie e foarte gravă și îl descalifică pe Predoiu să mai ocupe funcția de ministru al Justiției.

Este o declarație care ar trebui să ducă la schimbarea ministrului Predoiu? Am întrebat-o pe Georgiana Iorgulescu de la Centrul pentru Resurse Juridice.

“În România, normalitatea este acum greu de definit și de înțeles. Adică noi suntem undeva într-o margine a democrației, mai ales toată perioada asta de de COVID, post-COVID și ceea ce se întâmplă în în țară, plagiat, neplagiat și lucruri de genul ăsta.

Acum, revenind la declarațiile domnului Predoiu, nu știu, pot fi 2 variante, acum speculez, n-am încotro… Prima variantă poate fi o variantă, să spunem mai puțin vinovată, în care cineva, nu contează cine, neintenționat, i-a transmis o astfel de informație vizavi de achitarea soțului fostei șefe DIICOT și atunci, într-adevăr, n-a verificat și a spus-o mai departe, chiar dacă n-a fost întrebat.

Și a doua variantă, în care cineva, neoficial, sigur i-a spus lucrurile astea, numai că acea persoană putea știi ceea ce urmează să se întâmple.

Asta ar fi o variantă total nefericită, ca și cum cineva ar avea acces la ceea ce urmează să pronunțe niște judecători, care e posibil să se afle în proces de deliberare, iar deliberarea, după cum se știe, este o chestie secretă.

Mi-ar plăcea foarte mult să cred că este prima variantă, pentru că a doua variantă este super periculoasă.

Rep: Ridică niște semne de întrebare și aceste surse neoficiale de care vorbește ministrul justiției. Spune el, nu este aparatul ministerului, sunt surse neoficiale. Deci ministrul își pleacă urechea la niște surse neoficiale?

G.I.: Sursa neoficială poate fi orice persoană. La momentul acesta, unica sursă oficială este instanța de judecată care pronunță o minută. În afara instanței de judecată care pronunță o minută orice fel de sursă este o sursă neoficială, pentru că nimeni nu poate să aibă acces la gândirea, procesul de gândire, de deliberare al unui magistrat.

Și atunci, sigur neoficial poate să fie și un prieten de-al meu din copilărie. Poate să fie absolut orice fel de de de persoane. Da, este super regretabil că o astfel de afirmație a a avut loc în spațiul public.

Acuma cine este această persoană nu pot eu să mă pronunț, nu am de unde să știu. Dar este grav atunci când apar suspiciuni care pot să fie, cum să spun eu, neîntemeiate. Asta e varianta pozitivă vizavi de procesul de de deliberare al unor judecători, al unor magistrați.

Rep:  Cum afectează actul de justiție? Să nu uităm, instanța trebuie să se pronunțe în februarie?

G.I: Nimeni nu are voie să interfereze în actul de justiție, cu atât mai mult un înalt demnitar al statului.

Într-o țară normală în care judecătorii au făcut o școală, au experiență de viață, experiență practică, indiferent ce spun un ministru sau altul, dumnealor dau verdictul în funcție de materialul probator.

Dacă ar fi să credem altfel, este un dezastru.

Nu pot să trăiesc altfel decât având această convingere că verdictul va fi dat pe bază de de probe, în speța asta sau în altă speță.

Rep: Este genul de declarație care poate duce la demisie?

G.I: Dacă nu pleacă un ministru de interne asupra căruia nu mai există niciun dubiu că a plagiat, de ce am crede, fără dovezi, că trebuie să își dea demisia domnul ministru Predoiu sau să fie demis?

Adică sunt 2 situații: într-o situație avem o dovadă,  dincoace avem o prezumție, de bună credință sau de rea credință, acum depinde cum o aplicăm. Dar nu este o dovadă în sine, este o prezumție. E extrem de dificil de spus.

Rep: Asta, pentru că purtăm discuția într-o țară aflată, cum spuneați, la marginea democrației.  Dar dacă am purtat discuția într-o țară democratică, în care lucrurile ar fi foarte clare?

G.I:  Într-o țară democratică, astfel de aprecieri nu ar fi avut loc. Sau dacă ar fi avut loc, ar fi avut consecințe.

Și nu știu de ce mi se pare mie că ne obișnuim, așa ca societate, să acceptăm orice. Vedeți că o tăcere foarte mare în societate, într-o zonă guvernamentală în care se întâmplă lucru din ce în ce mai grave.

Și am dat exemplu plagiatele.

Zilele trecute, doamna ministru Deca, acuma sar  subit la alt subiect, secretizează cu totul și cu totul proiectul legii educației care afectează mii și mii de copii și viitorul țării ăsteia.

Adică nu se întâmplă deloc lucruri bune, ba din contră, aș spune și cu toate astea este așa, cumva o tăcere cumva încurajată, dacă pot spune asta, de către televiziunile bine stipendiate de partide.

Ascultă aici:

Georgiana Iorgulescu, CRJ: Într-o țară normală, declarațiile ministrului Predoiu ar fi avut consecințe

După mai multe amânări, Curtea de Apel București ar urma să pronunțe o hotărâre definitivă în acest dosar în februarie. Declarația controversată care ridică semne de întrebare a fost făcută în cadrul unui interviu la Europa FM.

Sursă: https://www.rfi.ro/politica-152362-georgiana-iorgulescu-crj-intr-o-tara-normala-declaratiile-ministrului-predoiu-ar-fi

Autor: Andreea Orosz