Hotărâri CtEDO la a căror executare contribuie ADAPTJUST

3.03.2022

Accesul liber la justiție înseamnă că orice persoană se poate adresa sistemului de justiție pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime și că are dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un timp rezonabil.

În contextul unui acces la justiție extrem de limitat în România pentru personele cu dizabilități intelectuale și psihosociale, Centrul de Resurse Juridice, în cadrul programului Pledoarie pentru Demnitate, în parteneriat cu Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au demarat Proiectul ADAPTJUST – Justiție accesibilă pentru persoane cu dizabilități.

AdaptJust vizează aceste aspecte în lumina executării hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului  în materia drepturilor persoanelor cu dizabilități. Aceste hotărâri care cer României să adopte pașii necesari în vederea asigurării respectării dreptului la o justiție echitabilă a persoanelor cu dizabilități.

Iată care sunt principalele hotărâri ale CtEDO la care contribuie activitățile AdaptJust:

CRJ în numele lui Valentin Câmpeanu c. România, 2014

🔎 Domnul Valentin Câmpeanu, un tânăr de etnie romă, cu dizabilități intelectuale, infectat cu HIV, TBC și hepatită, a fost transferat între două centre rezidențiale de asistență socială și apoi abandonat în curtea Spitalului de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță din Poiana Mare, județul Dolj. Cu câteva ore înainte de constatarea decesului, domnul Câmpeanu este găsit de CRJ, închis singur într-o cameră, un depozit de mobilier vechi. 

Parcursul instituțional al Dl. Câmpeanu, așa cum a fost recompus de CRJ în documentarea cazului, a scos la iveală un lung șir de abuzuri la adresa sa (în detaliu în Cronologia evenimentelor). După ce întreaga copilărie a fost transferat în mai multe orfelinate, după depistarea sa ca seropozitiv, apoi diagnosticarea cu „întârziere mintală profundă” și a altor afecțiuni asociate infecției cu HIV, la împlinirea majoratului ajunge să fie plasat succesiv dintr-o instituție socială către una medicală, fără o reprezentare și asistare adecvată. Aceste transferuri s-au făcut prin decizii care nu l-au implicat, nu i-au fost comunicate și pe care nu a avut posibilitatea să le conteste.

Citește mai multe:

La data de 20 februarie 2004, CRJ s-a prezentat la spitalul din Poiana Mare şi a constatat starea în care se afla domnul Câmpeanu. Raportul vizitei CRJ arăta că tânărul se afla singur într-o cameră neîncălzită, doar cu o bluză de pijama şi într-un pat fără lenjerie; nu se putea hrăni singur şi nu se putea deplasa singur la toaletă; personalul spitalului a refuzat să-i acorde asistenţă, manifestând teamă să nu se infecteze cu HIV, astfel încât pacientul era hrănit doar cu glucoză. Concluzia CRJ a fost că dl. Câmpeanu nu primit nici măcar îngrijirile elementare.

În raport, CRJ preciza că a solicitat transferul imediat al domnului Câmpeanu la Spitalul de Boli Infecţioase Craiova, singurul spital capabil să îi acorde tânărului un tratament adecvat; directorul spitalului a respins însă cererea, considerând că pacientul „nu este un caz urgent, ci un caz social” şi că, în orice caz, acesta nu ar fi rezistat drumului.

Domnul Câmpeanu a decedat în seara zilei de 20 februarie 2004. Conform certificatului constatator al decesului întocmit la 23 februarie 2004, cauza imediată a morţii a constituit-o insuficienţa cardio-respiratorie. Certificatul indica și că infecţia cu HIV este „starea morbidă iniţială”, iar „retardul mental” este „o altă stare morbidă importantă”.

CtEDO a stabilit că Dl. Câmpeanu a fost plasat în instituții medicale echipate necorespunzător în vederea tratării condițiilor sale medicale, transferarea dintr-o unitate într-alta fără diagnosticele potrivite și incapacitatea autorităților de a-i asigura tratamentul antiretroviral necesar. 

⚖️ Încălcare a articolului 2 (dreptul la viață) și a articolului 13 (acces la justiție). 

⚖️EXTRASE DIN HOTĂRÂREA CtEDO


„Atunci când un astfel de drept de o importanţă fundamentală precum dreptul la viaţă sau interzicerea torturii sau a tratamentelor inumane sau degradante este implicat, art. 13 impune, (…), efectuarea unor anchete aprofundate şi efective care să conducă la identificarea şi pedepsirea persoanelor răspunzătoare şi care să includă accesul efectiv al reclamantului la procedura anchetării. În cazul în care autorităţile sunt criticate pentru că nu au protejat persoanele împotriva acţiunilor persoanelor particulare, art. 13 nu poate să nu implice întotdeauna faptul ca autorităţile să aibă obligaţia de a-şi asuma sarcina anchetării acuzaţiilor. Cu toate acestea, victima sau familia sa trebuie să dispună de un mecanism care să permită să se stabilească, dacă este cazul, răspunderea funcţionarilor sau organismelor statului pentru actele sau omisiunile care implică încălcarea drepturilor consacrate de Convenţie.” (149)

„În speţă, Curtea a stabilit deja că vulnerabilitatea domnului Câmpeanu, combinată cu faptul că autorităţile nu au aplicat legislaţia în vigoare şi nici nu i-au oferit asistenţă juridică adecvată au reprezentat factori pentru a consolida temeiul legal al deciziei sale de a recunoaşte CRJ, cu titlu excepţional, calitatea procesuală (supra, pct. 112). Fără intervenţia CRJ, cazul domnului Câmpeanu nu ar fi fost niciodată adus în atenţia autorităţilor, fie ele naţionale sau internaţionale. Cu toate acestea, Curtea observă că iniţiativele luate de CRJ în numele domnului Câmpeanu au un caracter sui generis, cu atât mai mult cu cât nu intrau în cadrul legal existent în materie de drepturi ale persoanelor cu o dizabilitate mintală, întrucât acest cadru nu era capabil să răspundă nevoilor specifice ale acestor persoane, în special pentru a le oferi o posibilitate concretă de a avea acces la căile de atac disponibile. În fapt, Curtea a constatat anterior că statul pârât a încălcat art. 3 sau art. 5 din Convenţie, având în vedere lipsa unei căi de atac adecvate disponibile pentru persoanele cu dizabilități sau ca urmare a faptului că acestea nu aveau decât un acces limitat la căile de atac de acest tip care ar fi putut exista.” (151)

(…)Curtea a declarat deja statul pârât drept răspunzător, în temeiul art. 2, întrucât nu i-a protejat viaţa domnului Câmpeanu în timp ce a fost preluat de către autorităţile medicale naţionale, precum şi pentru nedesfăşurarea unei anchete efective privind circumstanţele care au condus la decesul său. Guvernul nu a evocat nicio altă procedură care ar fi putut permite stabilirea într-un mod independent, public şi efectiv răspunderea autorităţilor. Curtea consideră, în continuare, că posibilităţile prezentate de Guvern ca probă a existenţei unor căi de atac adecvate în temeiul art. 13 (supra, pct. 125) sunt fie insuficiente, fie lipsite de eficienţă, având în vedere impactul lor limitat şi lipsa de garanţii procedurale.” (152)

Având în vedere consideraţiile de mai sus, Curtea consideră că statul pârât nu a pus în aplicare un dispozitiv adecvat care să ofere reparaţii persoanelor cu dizabilități mintale care se consideră victime în temeiul art. 2 din Convenţie. Mai precis, Curtea constată o încălcare a art. 13 coroborat cu art. 2 din Convenţie, întrucât statul nu a garantat şi nu a pus în aplicare un cadru legal care ar fi permis examinarea de către o autoritate independentă a acuzaţiilor de încălcare a dreptului la viaţă al domnului Câmpeanu.” (153)
Citește aici decizia CEDO în engleză și aici în română

⏳ CRONOLOGIA EVENIMENTELOR

  • 2003-2004: La împlinirea vârstei de 18 ani, este revocată hotărârea de plasament a dlui Câmpeanu, fiind transferat în Unitatea Medico-Socială din Cetate. Mai multe instituții medicale și sociale refuză transferul din cauza infecției cu HIV.
  • 13.02.2004: Domnul Câmpeanu este transferat de la Unitatea Medico-Socială Cetate (UMSC) la Spitalul Neuropsihiatric din Poiana Mare (SPM).
  • 19.02.2004: Dl. Câmpeanu refuză hrana și nu îi este administrat tratamentul medicamentos. 
  • 20.02.2004: Reprezentanta CRJ vizitează inopinat SPM și în seara zilei de 20 februarie constată că tânărul se afla singur într-o cameră neîncălzită, doar cu o bluză de pijama şi într-un pat fără lenjerie; nu se putea hrăni singur şi nu se putea deplasa singur la toaletă; personalul spitalului refuză să-i acorde asistenţă, manifestând teama de infectare cu HIV. CRJ solicită transferul de urgență la un spital din Craiova.
  • 20.02.2004: Domnul Câmpeanu decedează în cursul nopții, după plecarea reprezentantei CRJ.
  • 21.02.2004: CRJ și Amnesty, Secretariatul Internațional din Londra redactează un apel urgent semnat de mai mulți președinți de stat către autoritățile române pentru remedierea situației. 
  • 23.02.2004: CRJ denunță la Parchet fapta de ucidere prin neglijență. 
  • 15.06.2004: CRJ formulează alte două plângeri penale: una la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova și alta la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, cerând  deschiderea unei anchete penale cu privire la circumstanțele în care a survenit decesul domnului Câmpeanu. 
  • 31.08.2004: Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj deschide dosar penal la cererea CRJ.
  • 14.09.2004: Institutul de Medicină Legală Craiova redactează raport de constatare medico-legală.
  • 2.02.2005: Raport de constatare medico-legală în urma exhumării și autopsierii din 22.10.2004.
  • 19.07.2005: Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj dispune neînceperea urmăririi penale, considerând că tratamentul medical administrat pacientului fusese adecvat şi că decesul acestuia nu a fost violent, ci consecinţa unei complicații suferite în evoluţia sindromului HIV. Această decizie este casată, iar investigația este redeschisă și închisă de alte două ori. 
  • 20.07.2006: Comisia de disciplină a Colegiului Medicilor decide că nu se impune declanșarea unei acțiuni disciplinare împotriva personalului SPM.
  • 4.04.2008: Tribunalul Dolj admite recursul, casează hotărârea Judecătoriei Calafat și respinge plângerea depusă de CRJ împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 30.03.2007. 
  • 4.01.2012: Expertiza independentă concluzionează că decesul domnului Câmpeanu la SPM a fost consecinţa unei „greşeli medicale grave”, că tratamentul infecţiei cu HIV şi al infecţiilor oportuniste nu a respectat normele internaţionale și deontologia medicală, lucru valabil şi pentru consilierea şi tratamentul acordate pacientului pentru dizabilitatea sa intelectuală; mai mult, procedura disciplinară în faţa Colegiului Medicilor a fost deficitară şi viciată de neglijenţă, având în vedere absenţa documentelor medicale importante. (Dr. Adriaan van Es, asistat de Anca Boeriu, IFHHRO).

📎 RESURSE

Decizia CtEDO în engleză și aici în română.

Înregistrarea integrală a audierii din 4 septembrie 2013 la Marea Cameră a CEDO

Cazul CRJ Valentin Câmpeanu vs România, trimis spre audiere la Marea Cameră a CEDO

Sesizarea CRJ la CEDO în numele lui Valentin Câmpeanu vs. România

Intervenția celei de-a treia părți, Comisarul pentru drepturile omului din partea Consiliului Europei, Thomas Hammarberg: ”Persoanelor cu dizabilități le este refuzat de prea multe ori accesul egal la justiție” 

Intervenția celei de-a treia părți, Mental Disability Advocacy Centre: ”Persoanele cu dizabilități intelectuale și psiho-sociale sunt adesea închise în instituții, izolate de societate, fără să-și cunoască drepturile și fără mecanisme de protecție”

Intervenția celei de-a treia părți, Comitetul bulgar Helsinki: ”Persoanele cu dizabilități mintale sau fizice, din întreaga regiune, sunt lipsite de acces egal la justiție”

Intervenția celei de-a treia părți, Human Rights Watch: ”Cazul ridică întrebări critice cu privire la tratamentul persoanelor cu dizabilități și HIV, incluzând legătură dintre dizabilitate, HIV și drepturile copilului”

Intervenția celei de-a treia părți, Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice: ”Cazul demonstrează stigmatizarea extinsă și discriminarea persoanelor cu HIV din sistemul de îngrijire medical românesc”

Sesizarea CRJ trimisă parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, la 15 iunie 2004, legat de decesul lui Valentin Câmpeanu

Raportul CRJ în urma vizitei neanunțate la Spitalul de Psihiatrie și de Maximă Siguranță, Poiana Mare, județul Dolj, unde a fost găsit Valentin Câmpeanu

Alte documente relevante în cazul Valentin Câmpeanu:

Hotărârea Consiliului Județean Dolj, Comisia pentru Protecția Copilului, privind externarea din centrul de plasament

Procesul-verbal de transfer al lui Valentin Câmpeanu la Unitatea Medico-Socială Cetate

Rezoluție a Parchetului de pe lângă Tribunalul de Dolj de neîncepere a urmăririi penale în cazul morții lui Valentin Câmpeanu

Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, după plângerea CRJ pentru reluarea cercetărilor penale în cazul Câmpeanu

Cazul Valentin Câmpeanu şi audierea din Marea Cameră a CEDO, în presă

Yahoo! News: Moarte suspectă la spital. Cazul ajunge la CEDO

ŞtirileTVR.ro: Dosar CEDO. Accesul la justiţie al persoanelor cu dizabilităţi intelectuale rămase singure pe lume

ŞtirileTVR.ro: Audierea la CEDO în cauza „Valentin Câmpeanu versus România” s-a încheiat. Urmează deliberările

Realitatea.net: Marea Cameră a CEDO discută cazul Valentin Câmpeanu, decedat în Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare 

Digi24: Un ONG din România susține la CEDO cauza unui tânăr cu handicap

Adevărul: Cazul tânărului de 19 ani care a decedat în condiţii suspecte într-un spital de psihiatrie discutat azi la CEDO

Agerpres: Audiere la Marea Cameră a CEDO, în cazul CRJ pentru Valentin Câmpeanu vs. România

Amosnews: Audierea la Marea Cameră a CEDO în cazul CRJ pentru Valentin Câmpeanu vs. România 

***

Parascineti c. România, 2012

🔎 Domnul M. Parascineti a sesizat CtEDO privitor la tratamentul inuman și degradant la care a fost supus în timpul internării nevoluntare în secția de psihiatrie a Spitalului Municipal din Sighetu Marmației. 

Curtea a considerat că asemenea condiții care sunt inadecvate pentru orice individ privat de libertate sunt și mai nepotrivite pentru o persoană ca aplicantul, care a fost diagnosticat cu probleme de sănătate mintală și, în consecință, având nevoie să beneficieze de tratament specializat, precum și de standarde minime de igienă. 

⚖️ Încălcare a articolului 3 (împotriva torturii).

⏳ CRONOLOGIA EVENIMENTELOR

  • 29.06.2005: Domnul Parascineti este internat în Spitalul Județean Baia Mare, secția endocrinologie.
  • 5 – 13.07.2005: Domnului Parascineti i se declanșează o psihoză acută pentru care este transferat în secția de psihiatrie a Spitalului Municipal Sighetu Marmației (5 iulie). Este externat în 13 iulie 2005. Domnul Parascineti reclamă condițiile din timpul șederii, descriindu-le ca fiind mai proaste decât cele dintr-o închisoare: zeci de pacienți, printre care unii cu scabie și păduchi erau internați în aceeași cameră, a stat în același pat cu unul sau doi pacienți; mirosul venit de la toaletele din capătul camerei era insuportabil, pacienților nu le era permisul accesul în curtea clădirii; toți cei 70-100 de pacienți din salon se spălau în același timp la două dușuri.
  • 07.2005: Reclamantul protestează cu greva foamei în fața Ministerului Sănătății, cerând reexaminarea gradului de handicap și denunțând caracterului abuziv și condițiile spitalicești.
  • 20.02.2006: Scrisoare către Direcția de Sănătate Publică Maramureș (DSP) privind cele de mai sus și solicitarea unui răspuns privind cererea sa către CtEDO. 
  • 22.02.2006: Sesizarea Tribunalului Maramureș privind liberul acces la informațiile de interes public, pentru a cere ca autoritățile să răspundă cererilor referitoare la internarea la psihiatrie.
  • 8.03.2006: Scrisoarea DSP prin care i se amintește reclamantului că a fost supus unor analize medicale cerute de starea de sănătate și trimiterea documentului furnizat ca răspuns de către spitalul municipal. 
  • 04.2006: Plângere penală împotriva agenților de poliție și a personalului spitalului municipal, autoritățile neînapoindu-i lucrurile personale în urma transferului.
  • 29.05.2006: Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș dispune neînceperea urmăririi penale privind faptele invocate.
  • 31.05.2006: Tribunalul Maramureș respinge plângerea din 22 Februarie 2006.

______________________________________________________________________

B. c. România (nr. 2), 2013

🔎 Doamna M.B. a sesizat CtEDO privitor la internările sale psihiatrice și plasamentul copiilor săi minori. Începând cu anul 2000, reclamanta a făcut obiectul a numeroase internări în spital sau secţii de psihiatrie, de cele mai multe ori la cererea poliţiei. 

Poliţia a solicitat spitalului internarea reclamantei, pe motiv că aceasta fusese „găsită subnutrită, locuind într-o cameră neîncălzită şi fără niciun ajutor material”, precizând fără detalii factuale că aceasta avea un „comportament antisocial”. Decizia de internare nevoluntară nu a fost confirmată de o comisie medicală formată din trei medici și nu a fost adusă la cunoștința reclamantei. Reclamanta susţine și că cei doi copii ai săi, minori la momentul faptelor, au fost luaţi şi plasaţi în centre rezidențiale din cauza sărăciei în care trăia familia, considerând că le-au fost încălcate drepturile şi denunțând absenţa unor măsuri de protecţie adecvate.

⚖️ Încălcare a articolului 8 (dreptul la viață privată).

⏳ CRONOLOGIA EVENIMENTELOR

⏳ Cronologia evenimentelor (ref. la internare abuzivă în spital/secție de psihiatrie)

  • 2000 – 2007: nouă internări sub escorta poliției în Secția de psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Bacău și la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Socola” 
  • 24.08.2006: Doamna M.B. reclamă că a fost victima unei tentative de viol.
  • 2008: Doamna M.B. este internată de patru ori la Secția Psihiatrie Cronici, însumând 4 luni de internare.
  • 2009: Doamna M.B. este internată de șase ori și a petrecut, în total, zece luni și jumătate în Secția Psihiatrie Cronici a Spitalului Buhuși.
  • 2010: Doamna M.B. este internată de șapte ori, petrecând unsprezece luni în spital.
    Reclamanta susține că a fost „internată definitiv” de autorități. 

⏳ Cronologia evenimentelor (ref. la plasamentul abuziv al copiilor):

  • 12.09.2000: Mama doamnei M.B. solicită DGASPC Bacău internarea reclamantei într-un spital de psihiatrie. 
  • 12.09.2000: Copiii sunt duși într-un centru de plasament, cu acordul scris al bunicii.
  • 15.09.2000: Doamna M.B. este internată la un spital de psihiatrie.
  • 26.09.2000: Comisia Protecția Copilului Bacău dispune instituționalizarea copiilor.
  • 5.12.2000: Minorii sunt transferați într-un alt centru.
  • 14.12.2005 / 27.01.2006: Tribunalul Bacău dispune menținerea hotărârii de plasament a copiilor și delegarea drepturilor părintești directorului centrului. 
  • 17.08.2007: Două hotărâri ale Tribunalului Bacău pentru transferul copiilor în alt centru pe motiv de abuz din partea mamei lor.

______________________________________________________________________

E.B. c. România, 2019

🔎 Doamna E.B. a sesizat CtEDO privitor la incapacitatea și ineficiența statului român de a investiga acuzațiile sale de viol și de a o proteja de experiențe traumatizante. Reclamanta a sesizat și privarea de către autorități a drepturilor sale procedurale. Curtea a concluzionat că autoritățile nu și-au îndeplinit obligațiile pozitive de a aplica în mod eficient un sistem de drept penal care pedepsește toate formele de viol și abuz sexual și de a asigura protecție adecvată a integrității fizice. 

⚖️   Încălcare a articolului 3 (împotriva torturii) și a articolului 8 (dreptul la respectarea vieții private). 

⏳ CRONOLOGIA EVENIMENTELOR

  • 20.05.2008: Doamna E.B. este victima unui viol, sub amenințare cu un cuțit. După act, victima este amenințată din nou să nu vorbească despre cele întâmplate. Pe drumul spre secția de poliție pentru a depune o plângere penală, se întâlnește cu I.S., care a sfătuit-o să nu zică nimic. Secția de poliție era închisă.
  • 21.05.2008: Reclamanta depune plângerea penală la poliție, fiind însoțită de soțul său. În aceeași zi, agresorul (T.F.S.) a fost audiat. 
  • 22.05.2008: Doamna E.B. merge la Institutul de Medicină Legală din Târgu Mureș pentru a fi examinată. Raportul arată prezența a două leziuni pe brațul drept, iar în zona genitală nicio „leziune specifică violului”.
  • 3.06.2008: Reclamanta dă o a doua declarație la poliție, menționând starea de șoc care a acaparat-o în timpul agresiunii și frica și suferința ce o resimte în prezent. A cerut protecție pentru ea și familia sa.
  • 9.07.2008: Are loc audierea lui I.S.
  • 07-08.2009: T.F.S. este căutat la domiciliu pentru audieri, dar nu este găsit. 
  • 21.01.2009: Parchetul de pe lângă Judecătoria Târnăveni (PJ) decide să nu pună în mișcare acțiunea penală întrucât faptele săvârșite de T.F.S. nu constituiau infracțiune.
  • 22.02.2009: Reclamanta depune o plângere împotriva ordonanței procurorului la procurorul șef al PJ Târnăveni, reiterează faptele și se plânge că, după ce poliția i-a luat declarația inițială, nu a informat-o cu privire la drepturile sale în calitate de victimă.
  • 24.02.2009: Procurorul-șef respinge plângerea reclamantei, constatând că probele disponibile nu sugerau că T.F.S. a folosit forța fizică pentru a întreține relații sexuale.
  • 20.03.2009: Doamna E.B., reprezentată de soțul ei, se plânge de rezoluțiile procurorilor în fața Judecătoriei Târnăveni. 
  • 6.05.2009: Judecătoria Târnăveni admite plângerea reclamantei și a decis să restituie cauza la parchet în vederea reluării urmăririi penale față de T.F.S.
  • 15.10.2009: Procurorul din cadrul PJ Târnăveni formulează recurs împotriva sentinței Judecătoriei Târnăveni din 6.05.2009.  
  • 11.02.2010: Tribunalul Mureș admite recursul PJ Târnăveni și a respins definitiv plângerea doamnei E.B.

______________________________________________________________________

R.D. și I.M.D. c. România, 2021

🔎  Reclamanții au sesizat internarea nevoluntară și obligarea la tratament psihiatric în spitalul din Zalău. Curtea a observat că rapoartele medico-legale psihiatrice au fost întocmite la 04.10.2011, adică cu mai mult de trei ani înainte de măsura prin care s-a dispus internarea lor. 

Lipsa unei evaluări medicale recente a determinat CEDO să concluzioneze că internarea reclamanților nu a respectat Convenția, iar lipsa unei motivări detaliate în hotărârile instanțelor care au dispus internarea lor nu a permis stabilirea în mod suficient că reclamanții reprezentau un risc pentru ei înșiși sau pentru alții.

⚖️  Încălcare a articolului 5 § 1 (dreptul la libertate și siguranță) și a articolului 8 (dreptul la respectarea vieții private). 

CRONOLOGIA EVENIMENTELOR

  • 27.09.2011: Domnul R.D. și doamna I.M.D., legitimați de polițiști; refuză și, aparent, lovesc un ofițer de poliție. Anchetă penală pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice. 
  • 3.10.2011: Parchetul de pe lângă Judecătoria Șimleul Silvaniei, cere expertizarea medico-legală psihiatrică a reclamanților (Spital Zalău). 
  • 4.10.2011: Expertizele constată tulburări delirante persistente, discernământ afectat, tratament ambulatoriu. 
  • 11.10.2011: Ordonanța PJ Șimleul Silvaniei stabilește că reclamanții nu răspund penal.
  • 6.06.2013: Tribunalul Sălaj hotărăște obligarea la tratament psihiatric în baza expertizelor din 4.10.2011. Biroul de executare a pedepselor Judecătoria Șimleul Silvaniei: recurs împotriva executării hot. din 06.06.2013 pentru înlocuirea măsurii tratamentului obligatoriu cu cea a internării. 
  • 10.11.2014: Hotărârea Judecătoriei Șimleul Silvaniei dispune internarea obligatorie pe măsură de siguranță.
  • 30.12.2014: Recursul este respins, reclamanții sunt plasați în spital de psihiatrie împotriva voinței lor. 
  • 23.02.2017: Hotărârea Judecătoriei Șimleul Silvaniei ref. la punerea sub interdicție a doamnei I.M.D. (tutore, mama).
  • 11.01.2017: Hotărârea Judecătoriei Șimleul Silvaniei ref. la punerea sub interdicție a domnului R.D. (tutore, viceprimar).

 !!! Reclamanții se află încă internați împotriva voinței lor într-un spital de psihiatrie.

______________________________________________________________________

N. c. România, 2017

🔎 Domnul N.  a sesizat CtEDO privitor la internarea ilegală și nejustificată de peste 16 ani în spitale de psihiatrie, precum și de neinformarea referitor la motivele internării și imposibilității de a obține compensații pentru privarea sa de libertate. Domnul N. a sesizat și lipsa garanțiilor procedurale privind supravegherea legalității detenției sale.

Deși acesta a fost supus mai multor evaluări psihosociale pe durata detenției îndelungate în speranța eliberării, domnul N. le numește ”o parodie a justiției”, considerând prin prisma rapoartelor că detenția este ilegală, fiecare dintre acestea fiind contaminate de informațiile primului raport medical care a fost interpretat greșit în ideea privării sale de libertate inițiale.

⚖️  Încălcare a articolului 5.1 (dreptul la libertate şi la siguranţă) și a articolului 5.4 (dreptul la recurs). 

⏳ CRONOLOGIA EVENIMENTELOR

  • 29.01.2001: În urma publicării unui material în presa națională, poliția deschide o anchetă penală pe numele domnului N. sub acuzațiile de incest și corupere de minori. Este audiat în aceeași zi. 
  • 30.04.2001: Audierea domnului N. de către un procuror, care în aceeași zi dispune internarea într-un spital de psihiatrie pentru evaluarea capacității de discernământ. Decizia se bazează pe diagnosticul anterior de psihoză paranoidă afectivă. 
  • 2.11.2001: Un raport medico-legal precizează că reclamantul suferă de schizofrenie paranoidă cronică și prezintă lipsă de discernământ. Recomandă acordarea tratamentului medical obligatoriu conform art. 113 din Cod Penal.
  • 27.02.2002: Încetează urmărirea penală pentru incest din lipsă de probe. Parchetul închide procedura și pentru acuzația de corupere de minori în lumina lipsei de discernământ relevate de raportul medico-legal, dând mai departe cazul unei instanțe competente în privința confirmării măsurii preventive a detenției medicale. 
  • 22.04.2002: Judecătoria sector 6 dispune internarea medicală obligatorie pe baza raportului medico-legal din 2001. Domnul N. nu participă la audieri și nu e reprezentat în instanță.
  • 30.01.2001 – 20.01.2003: Domnul N. este internat la Spitalul de Psihiatrie Obregia.
  • 21.01.2003 – 29.01.2006: Domnul N. este transferat la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare. 
  • 07.2007: O comisie medicală întocmește un raport de reevaluare a internări obligatoriii, luând în calcul și raportul din 2001; dispune menținerea internării medicale obligatorii.
  • 11.09.2007: Domnul N., audiat de către Tribunalul Buzău, asistat de avocat, cere externarea. 
  • 11.09.2007: Tribunalul Buzău decide menținerea internării, în baza acuzațiilor penale din 2001 și a raportului medical din iulie 2007.
  • 2008: Domnul N. ia la cunoștință hotărârea și este reexaminat medico-legal. Depune apel. 
  • 19.12.2008: Tribunalul Buzău respinge apelul. 
  • 13.10.2008: Tribunalul Buzău menține internarea medicală, pe baza evaluării din mai 2008.
  • 2010 / 2013 / 2014 / 2015 / 2016 : Examinări medico-legale pentru reevaluarea internării medicale; instanțele au decis menținerea acesteia. Domnul N. a contestat de fiecare dată.  
  • 25.01.2017: Un raport medico-legal recomandă înlocuirea măsurii de obligare la internare cu cea a tratamentului medical obligatoriu. 
  • 21.02.2017: Audierea Domnului N. la Tribunalul Buzău.
  • 21.02.2017: Tribunalul Buzău decide înlocuirea măsurii de obligare la internare cu cea a tratamentului medical obligatoriu până la recuperarea completă a domnului N. 
  • 7.03.2017: Domnul N., reprezentat de un avocat cere să rămână în spitalul de psihiatrie până când situația sa socială va fi clarificată.
  • 8.03.2017: Avocatul trimite o scrisoare Spitalului de psihiatrie „Săpoca” recomandând reintegrarea domnului N. în comunitate și nu instituționalizarea într-un centru rezidențial.
  • 9.03.2017: Domnul N. este transferat pe secția pentru pacienți cu afecțiuni cronice. 
  • 14.03.2017: Directorul Spitalului Săpoca cere DGASPC să îl asiste pe domnul N., în conformitate cu decizia finală prin care se dispune măsura tratamentului obligatoriu.

______________________________________________________________________

⚖️ Decizia Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei în executarea hotărârii  N.c.România 14-16.09.2021: Comitetul, în cea de-a 1411-a ședință privind Supravegherea executării hotărârilor CtEDO, ia în discuție hotărârea N. c. România și decide, printre altele: 

  • subliniază natura sistemică a încălcărilor constatate și riscul ridicat de repetare a acestora, subliniind totodată aspectul umanitar al acestora. Comitetul și-a exprimat îngrijorarea privind eșecul prelungit al autorităților de a furniza informații cu privire la orice măsură concretă luată sau preconizată a fi luată pentru a aborda deficiențele relevate de această hotărâre a Curții;
  • Comitetul solicită autorităților să prezinte, până cel târziu 15.12.2021, un plan de acțiune cu măsuri adecvate pentru remedierea deficiențelor, cu termen clar și rapid de punerea în aplicare; subliniază totodată obligația necondiționată a României de a respecta hotărârile Curții în totalitate, în mod eficient și prompt;
  • decide reexaminarea cazului la reuniunea sa din 2022 și solicită secretariatului, în absența planului de acțiune solicitat, să pregătească un proiect de Rezoluție Provizorie pentru examinare la reuniunea din 2022.

______________________________________________________________________

⚖️ Rezoluția interimară CM/ResDH(2022)49 adoptată de Comitetul de Miniștri în executarea hotărârii „N. c. România” 09.03.2022: 

Dat fiind faptul că autoritățile române nu au furnizat informațiile solicitate cu privire la măsuri solicitate de Curte și Comitet în executarea hotărârii N. c. România, Comitetul reia solicitările formulate anterior și insistă asupra consolidării dialogului României cu Comitetul în procesul de supraveghere a executării acestei hotărâri și încurajează ferm statul să se angajeze în consultări la nivel înalt cu Secretariatul cu privire la modul în care acest lucru poate fi realizat. Dă termen României pentru transmiterea informațiilor solicitate: 01.09.2022.

Reiterându-și profunda îngrijorare cu privire la faptul că autoritățile nu au furnizat informații cu privire la nicio măsură concretă luată sau preconizată pentru a remedia deficiențele evidențiate de hotărâre în ceea ce privește deciziile de prelungire a plasamentelor în spitale de psihiatrie ca măsuri de securitate și la garanțiile împotriva privărilor arbitrare sau ilegale de libertate în acest context;

Subliniind obligația fiecărui stat, în conformitate cu articolul 46 alineatul (1) din Convenție, de a se supune hotărârilor definitive ale Curții în orice cauză în care este parte, în mod complet, efectiv și prompt;

A EXORTAT autoritățile, la nivelul corespunzător, să întreprindă de urgență toate acțiunile necesare pentru a se asigura că măsurile necesare pentru a pune capăt și a garanta nerepetarea încălcărilor sunt definite și puse în aplicare fără întârziere;

A ÎNCURAJAT autoritățile să își consolideze dialogul cu Comitetul în procesul de supraveghere a executării acestei hotărâri și le-a ÎNCURAJAT ferm să se angajeze în consultări la nivel înalt cu Secretariatul cu privire la modul în care acest lucru poate fi realizat;

A SOLICITAT autorităților să informeze Comitetul cu privire la măsurile planificate și la calendarul stabilit pentru punerea în aplicare a acestora fără întârziere și, în orice caz, nu mai târziu de 1 septembrie 2022.

WP-Backgrounds by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann