Indiferent că este pace, pandemie sau război, România este imună la nevoile persoanelor cu dizabilități și ale vârstnicilor

Se spune că modul în care o societate îşi tratează cetăţenii cei mai vulnerabili este un semn al sistemului de valori al acelei societăţi. Măsura în care Statul Român se raportează la persoanele cu dizabilități și vârstnici, mai ales în ultimii 2 ani în care am traversat o pandemie iar acum avem un război la granițe, ne arată fără urmă de dubiu lipsa totală de interes manifestată de România față de aceste persoane.

Dacă luăm doar exemplele de mai jos, vedem limpede că situațiile de risc pe care le-am traversat sau le traversăm, nu au fost pentru statul român un factor mobilizator pentru a își proteja cetățenii vulnerabili, ci pretextul pentru a îi lăsa, iar și iar, la coada listei de priorități: 

  1. Senatul a eșuat să dezbată eficient una dintre cele mai importante propuneri legislative cu impact asupra persoanelor cu dizabilități și vârstnicilor: L541/2021 care trebuie să înlocuiască măsura punerii sub interdicție judecătorească cu măsuri de sprijin în luarea deciziilor pentru persoanele cu dizabilități sau vârstnice. Pe 13 martie este ultima ședință a Plenului Senatului iar pe 17 martie 2022 se împlinește termenul de adoptare tacită, fără să avem un raport al Comisiei Juridice pe acest proiect, fără să avem dezbaterile largi și inclusive pe care Comisia le-a promis.
    Cel mai probabil, proiectul de modificare a Codului Civil, o lege fundamentală, va fi transferată Camerei Deputaților, irosind toate observațiile aduse de cei interesați, energia și timpul, dar cel mai grav – irosind oportunitatea de a îmbunătăți o lege a cărei nevoie de amendare a fost constatată și de membrii Comisiei Juridice.
    Mai multe despre L541/2021, pe site-ul CRJ, aici.
  2. Strategia Națională a Dizabilității – un document dezbătut public din noiembrie 2020, se află într-o interminabilă așteptare, pe birourile premierilor care se succed la cârma țării. Strategia conține inclusiv obligaţia elaborării Procedurilor de salvare în caz de urgență umanitară, dar existența unei urgențe umanitare în desfășurare nu a mobilizat Guvernul să adopte măcar în al 12-lea ceas Strategia, Planul de implementare și bugetul aferent şi pentru protejarea şi salvarea persoanelor cu dizabilităţi şi a vârstnicilor. Detalii aici.
  3. Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități a rămas Cenușăreasa instituțiilor aflate în subordinea Guvernului. De ani de zile își duc activitatea în clădiri improprii din care sunt mutați periodic (chiar acum își mută, din nou, sediul), au fost ba comasați, ba separați de alte autorități ale statului, iar în prezent nu au conducere şi nici un număr adecvat de angajaţi. De mai bine de 4 luni, Guvernul amână numirea unui președinte al autorității responsabile cu respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități în România. 

Indiferent că este pace, pandemie sau război, avem un Parlament și un Guvern imune la soarta celor vulnerabili, fie că sunt persoane cu dizabilităţi, fie că sunt persoane în vârstă. Legile trec tacit, autoritățile cu responsabilități în domeniu sunt ținute pe linie moartă, fără buget şi personal, la fel și măsurile strategice de acțiune în domeniul dizabilității.

România are mereu alte priorități iar asta este adevărata măsură a societății noastre.