Lagărele de lângă tine @ Pasaj Universitate, București

Între 9 și 22 noiembrie, expoziția Lagărele de lângă tine a putut fi vizitată zi și noapte în Pasaj Universitate din centrul Bucureștiului. Expoziția a fost deschisă pe timp de zi unde colaboratori ai CRJ – studenți și tineri absolvenți – au întâmpinat trecătorii pentru a-i invita să pășască în instalația foto asemenea unei cuști – o reprezentare metaforică a instituțiilor pentru persoane cu dizabilități – și pentru a-i informa despre proiectul de lege propus de CRJ privind înființarea Mecanismului Independent de Monitorizare.

Oamenii care au dat curs invitației la fața locului cât și pe pagina de facebook a evenimentului au putut vedea peste 140 de fotografii care surprind viețile ascunse ale rezidenților din aceste instituții și, cei mai mulți dintre ei, s-au alăturat campaniei prin semnarea petiției și a cărților poștale cu fotografii din „lagăre”, adresate membrilor senatului.

Jurnalistul Alex Buzică a realizat un reportaj pentru Radio România Cultural, cu baza căruia am creat un material video pentru a reda mai clar modul în care expoziția și campania a fost percepută de cei ce timp de doua săptămâni au trecut prin pasajul de la Universitate și au fost curioși să afle ce caută o cușcă de lemn cu un cadru de pat din fier în centrul Bucureștiului.

Care este reacția celor care au trecut pragul expoziției amenajate în pasajul de la Universitate? Care este primul gând…

Posted by Lagărele de lângă tine on Friday, November 20, 2015

 

DESPRE:

▬ În perioada 2014-2015, foto-documentariștii Odeta Catană și Dan Ava au însoțit echipele Centrului de Resurse Juridice în vizitele lor neanunțate de monitorizare a respectării drepturilor omului în instituții pentru persoane cu dizabilități mintale. Astfel au reușit să surprindă în imagini fragmente din viețile unor oameni pe care nu-i vedem și la care rareori ne gândim că există.

La fotografiile profesioniste ale celor doi se adaugă o serie de fotografii făcute cu aparate de unică folosință de către rezidenții unora dintre centrele vizitate. Am strâns toate aceste imagini într-o instalație foto asemenea unei cuști, concept realizat de arhitecții de la SYAA.

„Văzusem câteva fotografii înainte, auzisem poveşti de la ceilalţi psihologi sau jurişti care fuseseră în centre, dar mă aşteptam să fiu mai tare, mai detaşată, mai „antropolog” care observă obiectiv. Greu de spus ceea ce m-a marcat mai mult, dar ceea ce îmi vine în minte, dacă închid acum ochii, este sentimentul de închis şi de îngrădire. Simţeam că şi eu, dacă voi sta mult acolo, cumva nu o să mai pot ieşi.” – Odeta Catană, fotograf

 

CONTEXT:

▬ 25.000 de copii și adulți cu dizabilități mintale trăiesc în instituții de îngrijire socială și medicală specializate, ce se încadrează în definiția internațională a instituțiilor privative de libertate. Deși rolul instituțiilor este să se îngrijească de reabilitarea, recuperarea și integrarea acestor persoane în comunitate, în realitate lucrurile se petrec exact pe dos. În spatele ușilor închise ale unor instituții opace se petrec abuzuri greu de imaginat. Despre unele aflăm periodic din presă – copii legați, abuzați fizic și verbal, fete traficate, obligate să practice cerșetoria și prostituția etc. – despre altele, ceva mai subtile, aflăm din rapoartele ONG-urilor, precum Centrul de Resurse Juridice, sau ale diferitelor organisme internaționale care supraveghează respectarea drepturilor omului în România, abuzuri precum lipsa sau calitatea inadecvată, după caz, a serviciilor medicale, psihologice, educaționale și de integrare în societate sau lipsa accesului la justiție pentru persoanele cu dizabilități instituționalizate.

Mai mult, 1.500 de persoane cu dizabilități mintale aflate în „grija” statului au decedat între 2011-2014, conform datelor furnizate de autoritățile locale din doar 27 de județe care au răspuns solicitării de informații. De altfel, un studiu al IPP din 2013 spune că două din trei persoane instituționalizate părăsesc sistemul atunci când mor. Decesele rămân adesea neinvestigate, contrar prevederilor legale. (vezi aici „Harta deceselor”: http://goo.gl/81hu3E)

▬ Pe 9 decembrie 2014, Centrul de Resurse Juridice a propus un proiect de lege fundamentat pe Convenția ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, care prevede înființarea Mecanismului Independent de Monitorizare a respectării drepturilor omului în instituțiile de acest gen. Implementarea Mecanismului este obligatorie, conform Convenției pe care România a ratificat-o acum mai bine de 4 ani. Proiectul de lege a trecut tacit de Camera Deputaților și urmează ca în această iarnă să-și primească votul decisiv în plenul Senatului.

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

IMPLICĂ-TE!

Vino între 9 și 22 noiembrie în Pasaj Universitate din București, informează-te și alătură-te campaniei. Iată cum:

→ Alătură-te celor aproximativ 8000 de cetățeni care au semnat deja petiția prin care le cerem senatorilor să adoptate proiectul de lege L303/2015 privind înființarea Mecanismului Independent de Monitorizare. Semnează și tu pe: facem.de-clic.ro/fara-lagare.

→ Semnează o vedere din „lagăr” cu un mesaj pentru senatori. Ne asigurăm noi că va ajunge la destinatari și vor afla că și tu îți dorești ca persoanele cu dizabilități mintale să fie tratate cu demnitate!

→ Rămâi conectat cu progresul campaniei pe www.fb.com/LagareleDeLangaTine.

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

„Lagărele de lângă tine” este un proiect inițiat de Centrul de Resurse Juridice și finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru detalii accesați www.fondong.fdsc.ro.